O carte pe care odată ce-am luat-o în mâini, nu i-am mai dat drumul. Asta nu numai pentru că ardeam de dorinţa de a acumula cât mai multe informaţii despre atei şi argumentele lor, ci şi pentru că este o carte scrisă într-un mod impecabil. Având contact cu persoane atee, uneori am rămas blocată la un argument de-al lor, nemaiavând un contraargument. Cumva era logic ceea ce-mi spunea. Erau totuşi aproape de adevăr. Ceea ce spuneau ei, părea să se lege, şi astfel, rămâneam pe gânduri. Viaţa cu Dumnezeu e un miracol. Viaţa cu El este o călătorie şi numai cine vrea, Il poate descoperi pe El.
Această carte nu numai că va scoate la lumină cele mai mici secrete, ci este o carte adresată în primul rând ateilor, apoi oamenilor care doresc să ştie cum să comunice cu ateii. Da, este o carte pentru toată lumea. Dar…o carte atât de bună!
Ray Comfort nu numai că a reuşit să scrie această carte revoluţionară, ci şi atrage atenţia asupra ei. Ron Barrier, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Americane a Ateilor a spus despre această carte “cartea aia idioată”. Un om de ştiinţă rus a precizat după ce a citit această carte căci “există sau nu Dumnezeu. Ambele posibilităţi sunt înspăimântătoare!”. Mai mult, pe blogul ateilor americani se spunea că “am fost surprins şi un pic zdruncinat-argumentele lui Ray Comfort privitoare la designul inteligent au fost foarte convingătoare”. Dacă aceşti oameni au spus aceste lucruri, tu ce vei spune după ce vei citi această carte?
Această carte îi va arăta ateului că, de fapt, Dumnezeu există, şi el, ca şi ateu, nu există. Demaschează minciuna pe care o spun ateii şi citeşte cartea anului. Citeşte dovezi că nu există atei! Am o noutate pentru tine: DUMNEZEU NU CREDE ÎN ATEI!

8 comentarii
Eu am citit-o si v-o recomand cu incredere. Argumentele prezentate de Ray sunt logice si practice. Lectura placuta 🙂
Super, super, vreau să o citesc şi eu 🙂
Asta chiar ca e o carte super!!!!!!!!!!!!
Am citit și eu cartea. Îmi place de Ray cum aduce argumente foarte simple, ca să le înțeleagă toată lumea. De un astfel de mesaj simplu e nevoie.
Nu exista atei ci doar o samanta de contradictie care Il contrazic pe Dumnezeu ,ateii sunt din samanta lui Cain (samanta sarpelui)care a venit de la Tatal diavolul,”1Ioan 3:11. Caci vestirea pe care ati auzit-o de la inceput este aceasta: sa ne iubim unii pe altii;
12. nu cum a fost Cain, care era de la cel rau si a ucis pe fratele sau. Si pentru ce l-a ucis? Pentru ca faptele lui erau rele, iar ale fratelui sau erau neprihanite.”
Ateii cred in Dumnezeu ,ca altfel de ce ar spune ca nu exista Dumnezeu .Ateii sunt contra Lui Dumnezeu ,dar spun ca nu cred in Dumnezeu ,cea ce e o minciuna de-a lor.
Se pare ca Dumnezeu nu primeste newsletter de pe pamant. De altfel, e clar, din moment ce a lasat reptilienii sa se infiltreze printre oameni.
http://nelutumuresan.blogspot.com/2011/05/ateule-te-intreb.html
Cateva intrebari, sper sa te ajute 🙂
Intr-adevar nu exista atei si originea speciilor este cartea diavolului. Atentie caci reptilienii umbla printre noi si vor prelua planeta in 2012, sa ne rugam lui Odin cat mai avem timp.