Oameni simpli, mărturii puternice – Sorin Comanici

Am crescut, și odată cu mine creștea și un vis: acela de a-mi făuri un viitor. M-am gândit că nu este nimic rău în a-mi planifica viitorul, în a-l lua în propriile mele mâini. Nu am realizat atunci cât este de periculos să ți-l planifici fără însă a-L introduce și pe Dumnezeu în el.

Ajunsesem la vârsta de 17 ani și eram hotărât să plec în străinătate. Auzisem că acolo poți să-ți faci viața mai ușoară, să câștigi mai mulți bani și să-ți faci un rost. În seara zilei de 16 mai am plecat de acasă lăsând pe pernă doar un bilet în care spuneam părinților că am plecat din țară ca să încerc să îmi pregătesc un viitor mai bun. Nu vreau să mă găndesc la durerea din inima lor atunci când au citit aceste cuvinte.

Trecusem prin mai multe țări și într-un târziu am ajuns ân Franța. Mi-am găsit un loc unde să stau în chirie și un serviciu. La sfârșitul lunii m-am dus să-mi ridic salariul, însă cel care mă angajase mi-a spus că pentru mine nu sunt bani. Lucrasem degeaba. Acest lucru m-a lovit atât de tare, încât primul gând care mi-a venit în minte a fost acela de a-L învinui pe Dumnezeu. De ce îngăduise El lucrul acesta? Nu luasem niciodată în calcul prezența Lui în viața mea, dar iată-mă învinuindu-L pentru esecul meu. Pentru că nu am avut bani pentru plata chiriei, am fost aruncat în stradă. Am dormit aproape o lună de zile în canale și prin tufișuri. Din cauză că nu făcusem duș atâta timp, miroaseam atât de urât încât oamenii care treceau pe lângă mine își întorceau fața. Am ajuns să scormonesc prin gunoaie după mâncare. Apoi… să fur. Satana îmi șoptea: “De ce să nu furi? Ce este rău în a fura dacă o faci ca să-ți alini foamea?” Dar eu nu conștientizam că cel rău era cel care mă îndemna la aceasta, ci mă gândeam că e normal să acționez așa în situația în care mă găseam. Primul furt a fost de la o femeie bătrână. Am așteptat să iasă din magazin și i-am smuls pâinea din mână. În goana de a nu fi prins mâncam din pâinea aceea cu rapiditate ca în cazul în care cineva m-ar fi oprit, să fi mâncat destul. M-am întâlnit cu alți români și treptat am intrat într-un anturaj care se deosebea atât de mult de cel în mijlocul căruia crescusem, cel din biserica în care mersesem atâția ani cu părinții mei. De supărare și stres am început să fumez la început o țigară, apoi droguri: hasis, marihuana, extasy. Am început să fac lucruri pe care niciodată nu aș fi gândit că le voi face și pe care nu le-aș fi făcut dacă rămâneam aproape de Dumnezeu.Ajunsesem să nu mai fur de nevoie, ci de plăcere. Simțisem gustul banului câștigat usor și eram fericit că în sfârșit am viitorul în propriile-mi mâini. Ce nebunie! Credeam că acum sunt cineva. Am dat spargeri mai mari și îmi intraseră în mâini bani mai mulți. Îmi cumpărasem mașina și simțeam că nu era nimeni ca mine. În fiecare seară, împreuna cu prietenii mei, mă drogam, mă îmbătam și petreceam timp în compania femeilor, făcând lucruri care nu erau pe placul lui Dumnezeu. Fusesem arestat de câteva ori. Pentru că eu mă declaram minor, legea nu le îngăduia polițiștilor să mă aresteze pe timp îndelungat astfel că după 24 de ore eram din nou liber. Dar odată m-au închis pentru mai mult timp. Omul, când o duce bine, uită complet de Dumnezeu, dar atunci când dă de un oarecare necaz, își aduce aminte de exisțenta Lui. Acolo în închisoare mi-am amintit tot ceea ce învățasem în biserică, tot ceea ce fusese sădit în mine. Astfel că m-am hotărât să mă rog și I-am spus Lui Dumnezeu că dacă mă ajută să ies din închisoare, mă voi lăsa de furat. Nu îmi voi da viața Lui, însă nu voi mai fura. O să mă liniștesc. Însă omul este necinstit. Cere ajutorul Lui Dumnezeu doar ca să scape de necaz și când acest lucru se întâmplă, uită de unde a fost salvat. Nu după mult timp am fost eliberat din pușcărie, însă în următoarea zi eram din nou în magazin, planificând să fur îmbrăcăminte și alte lucruri. După câțiva ani de zile, Satana reușise să-mi ia și credința în existența Lui Dumnezeu. Nu mai credeam în nimic. Prietenii mei își mai făceau cruce. Pe mine nu mă mai interesa nimic. Credeam că totul se rezumă la bani și că astfel îmi găsisem fericirea. Dar banii îi aveam, însă fericirea n-o găsisem. Băusem, umblasem prin discoteci, urmăream show-uri erotice, însă fericirea nu era acolo. Îmi făcusem oarecum un viitor, însă nu eram fericit. După trei ani de zile, poliția m-a prins din nou furând și m-a trimis în țară. În afară de o mașină și 20 de euro în buzunar, nu mai adusesem nimic cu mine. Toți banii dobândiți în străinătate îi cheltuisem acolo. Părinții mei m-au primit înapoi. Am continuat să-mi duc viața în mizerie, așa cum am vrut eu. Nu mă interesa de Dumnezeu, nu mă interesa că părinții mei mă chemau cu ei la biserică. Nu-mi păsa că oamenii de la biserică, în mijlocul cărora crescusem, mă văd fumând și făcând alte lucruri distrugătoare. Nu mai credeam în Dumnezeu. Eram acasă de aproape 4 luni și în fiecare dimineata cand tata se pregatea sa plece la serviciu ma vedea intrand in casa beat. Ma certam cu ei in fiecare zi. Daca incepeau sa-mi spuna ceva despre Dumnezeu, ma enervam atat de tare incat incepeam sa ma izbesc cu capul de usi si loveam in tot ce prindeam in cale. Nu suportam sa aud pomenindu-I-se Numele. Satana ma prinsese in mrejele lui si ma indepartase de Dumnezeu. Ma intrebam tot mai des: exista oare Dumnezeu? Exista acolo sus Cineva sau fiecare traieste dupa cum vrea?

Intr-o seara nu aveam somn si iesisem in curte. Priveam stelele si am zis: “Doamne, daca Tu existi acolo sus (si dintr-o data ochii mi-au cazut pe masina mea), fa sa am un accident. Fa sa am un accident din care toti cei care se vor uita la masina sa spuna ca cel din interiorul ei nu a avut cum sa scape, dar eu sa fiu totusi in viata.” – Eram nebun si nu stiam ce cer! Il ispiteam pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte Ii spuneam ceva de felul: “Doamne, ma arunc de la etaj si, daca Tu existi, fa sa traiesc!” (Nu fi nebun sa ceri lucruri de astea lui Dumnezeu! Crede ca El exista! Crede de bunavoie!)

Trecusera cateva saptamani si intr-o duminica m-am hotarat sa merg sa-l iau pe verisorul meu de la un restaurant aflat in afara orasului. Eram cu prietena mea in masina si, ca de obicei, conduceam cu viteza mare. Am ajuns acolo. Verisorul meu impreuna cu un prieten de-al lui au urcat si am pornit inapoi spre Fagaras. Nu eram decat la aproximativ 2 kilometri de intrarea in oras. Pornisem in tromba si am inceput sa accelerez atat de tare, incat ajunsesem sa am viteza de aproape 170 km la ora in doar cateva secunde. M-am angajat intr-o depasire, dar prea tarziu am realizat ca nu am timp sa o duc la capat, din sens opus venind un alt vehicul. Ca sa evit coliziunea, a trebuit sa trag de volan si am intrat in santul din partea stanga a soselei. Am derapat, am intrat din nou pe sosea si apoi in santul din dreapta, dupa care ne-am izbit violent de un copac inalt de 4 metri. Automobilul nostru se rasucise in jurul trunchiului copacului. Era de nerecunoscut. M-am uitat la mine si am constatat ca, in afara de cateva zgarieturi, nu patisem aproape nimic. Prietena mea si prietenul verisorului meu erau teferi si ei. Reusisem sa ies si numai atunci am realizat ca cineva lipsea: nu-l gaseam pe verisorul meu. M-am uitat in interiorul masinii, dar nu era acolo. Am trecut pe langa ea si am iesit in sosea, strigandu-l. Doar cand m-am intors, l-am vazut pe Claudiu prins dedesubt… Era mort! Nebunia mea ma costa atat de scump! Am inceput sa ma izbesc cu capul de acel pom. Vroiam sa ma intorc in timp cu cateva minute, sa-l aduc inapoi… Dar nu mai era nici o usa de scapare. ( Dupa ce mori nu mai este usa de scapare. Unde alegi pe pamant sa te duci, acolo te vei duce.) Verisorul meu nu se mai putea intoarce, iar eu nu mai puteam sa fac nimic pentru el! Blestemam seara in care Il ispitisem pe Dumnezeu. Blestemam ziua in care m-am nascut. Satana isi atinsese scopul: ma pusese in vrajmasie cu Dumnezeu! Am ajuns la spital si acolo am zis: “Doamne, acum stiu ca existi, dar nu mai vreau sa stiu nimic de Tine. Tu stai acolo, iar eu o sa stau aici! Nu vreau sa intervii in viata mea. Te urasc! Tu nu poti sa ai dragoste!” El ma iubea atat de mult, dar eu nu intelegeam. Nebunia mea de a merge cu asa mare viteza ma costa, iar eu dadeam vina tot pe Dumnezeu pentru ea.

Dupa o perioada de timp, m-am hotarat sa plec din nou din tara. Pentru ca aveam interdictie de a parasi Romania, am luat pasaportul fratelui meu. Mama ma ruga sa raman, sa nu plec inainte de a sti sigur ca este voia Lui Dumnezeu sa fac asta. La auzul numelui lui Dumnezeu  am inceput sa tip la ea si sa-i spun sa taca, sa nu mai pomeneasca acel Nume in fata mea. M-am urcat intr-un microbuz impreuna cu prietena mea si cativa prieteni si am pornit spre Italia. Nu parasisem orasul de foarte mult timp, cand o masina ce venea din sens opus intra in depasirea alteia. Pentru ca nu a reusit sa depaseasca la timp, s-a izbit frontal de microbuzul nostru. Desi nu a mai putut fi reparat dupa aceea, atat eu cat si ceilalti pasageri aflati in el, printr-o minune, nu patisem aproape nimic. Insa in cealalta masina o persoana decedase. Fusesem din nou parte intr-un accident grav, unul mortal. Eu, insa, continuam sa-mi impietresc inima si sa-L urasc pe Dumnezeu. O saptamana mai tarziu eram din nou in drum spre Italia. Ajuns acolo, am continuat sa-mi duc viata asa cum am stiut, renuntand insa la a fura si la alte activitati ilegale pe care le facusem in Franta. Totusi continuam sa fiu departe de Dumnezeu. Daca scapam un pix din mana, acest lucru era un motiv suficient de bun sa-L injur pe Dumnezeu. Prietena mea care niciodata nu-L cunoscuse pe Dumnezeu mereu ma certa si imi spunea sa nu-L mai injur pentru ca se temea sa nu trimita ura Lui peste noi si sa ne distruga cu totul.

Dupa catva timp, ma imprietenisem cu niste baieti care mergeau la o biserica baptista din Roma. Ma invitau sa joc fotbal cu ei. Au inceput sa-mi vorbeasca despre Dumnezeu, sa imi spuna ca El ma iubeste in continuare, ca nu imi poarta ura, ca El ma iubeste chiar daca eu Il injur si Il blestem in fiecare zi. Ca Unicul Sau Fiu a murit si pentru mine. Ma vizitau in fiecare saptamana si incercau sa-mi vorbeasca despre Dumnezeu. Nu de putine ori le-am deschis usa incercand sa-i dau afara din casa. Doream sa fiu lasat in pace. Incepusem sa-i urasc si pe ei. Ma oboseau spunandu-mi despre Dumnezeu pentru eu nu vroiam sa aud nimic despre El.

Satana facuse ce a vrut cu mine, intr-un final aducandu-mi gandul sinuciderii. “La ce sa mai traiesti? Esti un criminal! Mai bine mori si ai terminat cu toate. Arata lumii ca suferi! Arata lumii ca te doare. Te doare pentru ceea ce ai facut. Ucide-te! Ia-ti viata! Spanzura-te!” Aceste ganduri incepusera sa ma macine zile la rand. Nu mai puteam dormi noaptea. Eram distrus. Nu mai vedeam nicio usa de scapare.

Dar Dumnezeu nu a incetat sa ma iubeasca.

Era un tanar care in fiecare zi a inceput sa ma viziteze si, in ciuda faptului ca il injuram si ma purtam grosolan cu el, el imi arata dragostea lui Dumnezeu. Mi-L arata pe Isus Hristos din el. Reusise sa-mi smulga promisiunea ca intr-o duminica voi veni la biserica. A venit acea duminica si m-am dus acolo impreuna cu prietena mea. Nu mai pusesem piciorul intr-o biserica de aproape cinci ani de zile. In timp ce vorbitorul spunea cat de mult Dumnezeu ne iubeste si ca pentru fiecare om mai exista scapare, Duhul Lui Dumnezeu a inceput sa ma cerceteze si  am inceput sa plang. Dupa ce a terminat de vorbit, s-au format grupuri de cate 3, 4 persoane si m-am rugat si eu, spunand o singura propozitie: “Doamne, da-mi putere!” Dupa ce m-am asezat pe banca, dintr-o data am simtit cum Satana (cel caruia ii apartineam si care isi daduse seama ca este pe cale sa ma piarda) a venit la mine si nu am mai avut stare sa raman in biserica. Incepuse sa ma doara stomacul tare. Am prins-o pe prietena mea de mana si am scos-o afara. I-am spus ca eu acolo nu voi mai veni niciodata si i-am interzis sa imi propuna vreodata sa mai venim in acest loc. Cand am ajuns acasa, prietena mea mi-a spus ca Dumnezeu o cercetase si ii aratase ca este pacat sa traiasca impreuna cu mine, necasatoriti. La inceput nu am luptat cu ideea aceasta, insa la scurt timp am inceput sa o invinuiesc spunandu-i ca ma inseala cu altcineva si de aceea nu mai vrea sa stea cu mine. Mintea imi era intunecata. Eram nebun. Totusi, in zilele urmatoare tot felul de ganduri si intrebari nu-mi dadeau pace. Ma mai poate ierta Dumnezeu? Mai exista scapare si pentru mine? Prietenul meu iarasi a venit la mine si a inceput din nou sa-mi vorbeasca despre Dumnezeu. Ca si pana atunci, iarasi am inceput sa-l contrazic, insa parca nu mai eram eu. Parca nu mai aveam acea putere. Il contraziceam doar ca sa spun ceva, doar ca sa nu tac. Simteam ca se dadea o lupta puternica in mine. Era o neliniste care ma framanta si nu ma lasa. Seara, prietenul meu m-a intrebat daca e in regula sa se roage inainte de a pleca. Dupa ce a terminat el rugaciunea, parca o putere biruise ceva in mine si am inceput dintr-o data sa ma rog. Nu stiam ce se intampla, insa am inceput sa ma rog. Isus biruise in mine! Sangele Sau biruise in viata mea. Am inceput sa ma rog si sa spun: ‘Doamne, iarta-ma! Daca mai e scapare, iarta-ma. Da-mi mantuire si fericire. Da-mi, Te rog, pace!” Si in acea seara am primit pacea pe care o cautam. Am inceput sa strig in gura mare ca am pace. Eram atat de fericit! Isus Hristos biruise in viata mea. Sangele Lui Isi pusese amprenta si peste mine.

Isus e gata sa-si puna amprenta peste fiecare. Nu trebuie decat sa spui: “Da!” Nu va trece peste vointa ta. Satan vine si face tot posibilul sa te faca sa accepti ofertele lui si nu pe ale lui Dumnezeu. Te indeparteaza de El. Dar asta inseamna moarte spirituala care mai apoi duce la cea fizica. Satan stie ca odata mort, nu mai este iertare pentru tine. Nu mai exista cale de intoarcere. Aici pe pamant a fost momentul de hotarare pentru mine. Nu merit sa fiu copil de Dumnezeu, dar Ii multumesc ca El a avut mila de mine. In indurarea Lui m-a asteptat cu bratele deschise. Vino si tu acasa la Tata. Nu te lasa pacalit de cel rau.

Chiar daca au mai fost probleme si greutati in viata mea dupa ce L-am primit pe Dumnezeu in inima, pe toate le-am trecut impreuna cu Isus. Viata pe pamant e grea, dar Isus e Cel care ne tine in bratul Lui prin incercari. Nu mai suntem singuri.

Mare bucurie a fost in inima parintilor mei cand au aflat de intoarcerea mea la Dumnezeu si le multumesc atat lor cat si fratilor din biserica mea care s-au rugat atatia ani pentru mine!

Sorin Comanici

Ai fost și tu un fiu risipitor care s-a întors acasă? Dumnezeu a lucrat mult și în viața ta. Scrie și tu mărturia ta și trimite-o la adresa:  contact@stiricreștine.ro