Ai strigat şi tu “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Ai simţit şi tu că cerul e închis şi că totul stă învăluit în tăcere? Până şi Isus a strigat pe cruce: “Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Nu eşti singurul care simte că nu mai poate. Nu eşti singurul care simte că cerul tace. Adevărul este că sunt astfel de momente în care durerea e atât de mare, încât avem impresia că Dumnezeu ne-a părăsit. Că suntem singuri şi că nimeni nu e cu noi.
Durerea îţi străpunge sufletul. Ochii tăi sunt roşii de atâta plâns. Rugăciunile ţi s-au terminat, cuvintele ţi s-au înecat în deznădejde. Ai mai încerca încă o dată să ceri implorare divină, dar simţi că nimeni nu-ţi va răspunde oricum. Ţi-ai spus că Dumnezeu te-a părăsit. Că e nedrept, că nu-I pasă de tine. Pur şi simplu ţi-a dat o grea povară şi te-a lăsat singur ca să o porţi. Strângi din dinţi, urli, ridici mâinile spre cer, ba chiar, uneori, pumnii. Nimeni din jurul tău nu pare să vadă prin ce treci. Nimeni din jurul tău nu înţelege că ai ajuns într-un punct în care pur şi simplu nu mai poţi. În care ai da orice ca să vezi un semn, ca să auzi o voce sau să ştii că măcar, acolo Sus, cineva se gândeşte la tine. Dar…tăcere.
Dumnezeu te iubeşte. El niciodată nu te părăseşte ci e alături de tine. Dar unele lucruri depind de tine şi doar de tine. La unele alegeri pe care le faci…Dumnezeu nu poate decat să stea şi să spere că vei face alegerea potrivită. Data viitoare când vei striga : “Dumnezeule, pentru ce m-ai părăsit?”, aminteşte-ţi că poate tu eşti cel care L-ai părăsit…
