Familia bogată din biserica noastră

“Niciodată nu voi uita Paştele din anul 1946. Aveam 14 ani, sora mea mai mică, Ocy, avea-12, iar sora mai mare, Darlene-16. Locuiam doar cu mama şi noi, cele patru, ştiam cum e să trăieşti în lipsuri. Tatăl nostru murise cu 5 ani în urmă, lăsând-o pe mama să crească 7 copii de vârstă scolară fără niciun ban. Până în acel an surorile mele mai mari s-au căsătorit, iar fratii mei plecaseră de acasă.

Cu o lună înainte de ziua de Paşte, păstorul bisericii noastre a anunţat că se va face o colectă specială de Paşte pentru a ajuta o familie săracă. El a cerut tuturor să economisească şi să dea cu mărinimie.

Când am ajuns acasă, am început să vorbim ce putem face. Am decis să cumpărăm 23 kg de cartofi şi am mâncat din ei timp de o lună. Aceasta ne-a permis să economisim 20$ din banii care erau destinaţi pentru legume, dar pe care acum îi puteam oferi la colectă.

Apoi, ne-am gandit că, dacă ţinem luminile stinse cât mai mult timp posibil, vom economisi bani la factura de curent electric pentru acea lună. Darlene a muncit, făcând curătenie în casele şi în curţile vecinilor, şi amândouă am lucrat ca îngrijitoare de copii pentru toată lumea care ne-a solicitat. Cu 15 cent, am putut cumpăra suficiente şervete de bumbac, din care am confecţionat suporturi pentru ulcioare. Am adunat 20$ din vânzarea acestor suporturi.

Săptămâna aceea a fost una din cele mai frumoase din viata noastră. Am numărat banii în fiecare zi să vedem câţi bani am strâns. Noaptea, obisnuiam să stăm pe întuneric şi să vorbim despre cât de bucuroasă va fi familia săracă să primească banii pe care biserica urma să îi ofere. În biserică aveam în jur de 80 de oameni, asa că ne-am gândit că, indiferent câţi bani am putea noi să oferim, colecta va fi cu siguranţă de 20 de ori mai mare. La urma urmei, pastorul amintea tuturor în fiecare duminică, să pună deoparte pentru colecta de binefacere.

În ziua dinaintea Paştelui, eu si Ocy am mers la bancă şi am cerut să ni se dea 3 bancnote de 20$ si una de 10$ în schimbul mărunţişului strâns. În acea noapte am fost aşa de entuziasmate, încât cu greu am putut adormi. Nu ne păsa că nu vom avea haine noi pentru Paşte; în schimb aveam 70$ de oferit pentru colectă. Asteptam cu nerăbdare să mergem la biserică!

În acea dimineaţă de duminică ploua. Nu aveam umbrelă şi biserica era la aproape 2 km depărtare de casă, însă nu ne păsa cum urma să ajungem acolo. Darlene avea carton în pantofii ei pentru a astupa găurile. Acesta s-a rupt şi ea s-a udat la picioare. Însă eram bucuroase în timp ce stăteam în biserică. I-am auzit pe unii tineri vorbind despre fetele Smith că purtam aceleaşi rochii învechite. M-am uitat la ei şi la hainele lor noi, însă m-am simţit bogată.

Când colecta s-a strâns, noi stăteam pe al doilea rând din fată. Mama a dat bancnota de 10$, iar noi, fiecare din fete, am pus câte o bancnotă de 20$. De obicei, când ne întorceam de la biserică, cântam tot drumul. La prânz mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase un cofraj de ouă şi am servit ouă cu cartofi prăjiti!

Mai târziu, în acea după amiază, pastorul ne-a făcut o vizită cu maşina. Mama s-a dus la uşă, a vorbit cu el puţin şi apoi s-a întors cu un plic în mână. Am întrebat ce este, însă nu ne-a spus un cuvânt. A deschis plicul şi a scos un teanc de bani. Erau 3 bancnote de 20$, una de 10$ si alte 17 de 1$. Mama a pus banii înapoi în plic. Am amuţit, ne-am asezat şi am rămas cu ochii în podea. Într-o clipă ne-am simţit milionari, apoi săraci lipiţi pământului.

Noi, copiii, avusesem o viată fericită şi ne părea rău pentru oricine care nu avea o mamă şi un tată, o casă plină de fraţi şi surori şi unde veneau alţi copii în vizită mai tot timpul. Credeam, că e plăcut să împarţi tacâmul cu cineva şi să te asiguri că aveam toţi furculiţa sau lingură, cum se întâmpla în acea seară. Drept că aveam doar 2 cutite pe care le transmiteam de la unul la altul, când cineva avea nevoie. Ştiam, că nu aveam multe lucruri pe care alţii le aveau, dar nu m-am gândit niciodată că eram săraci. În acea zi de Paşte am aflat că eram! Pastorul ne adusese banii strânşi pentru familia săracă, aşa că trebuia să fim săraci!

Nu-mi plăcea să fiu săracă. M-am uitat la rochia mea şi la pantofii mei uzati şi m-am simţit aşa de ruşinată, încât nu am vrut să mă mai duc la biserică. Cred, că toată lumea a aflat, că eram săraci! M-am gândit la şcoală!

Învăţam în clasa a IX-a şi eram eleva cu cele mai mari note din clasa mea, din cei peste 100 de elevi. Mă întrebam dacă colegii de şcoală ştiau că suntem săraci. Am decis, că aş putea să renunţ la şcoală, pentru că oricum am terminat clasa a VIII-a. Conform legii pe atunci erau obligatorii doar 8 clase.

Am rămas în linişte pentru mult timp. Apoi s-a făcut noaptea şi ne-am dus la culcare. Toată săptămâna aceea, noi, fetele, am mers la şcoală, am venit acasă şi niciuna dintre noi nu a vorbit mult. În cele din urmă, duminica, mama ne-a întrebat ce vrem să facem cu banii. Ce fac oamenii săraci cu banii? Nu ştiam. Până atunci n-am ştiut niciodată că suntem săraci.

N-am vrut să mergem la biserică duminica, dar mama ne-a spus că trebuie. Cu toate că era o zi însorită, n-am vorbit pe drum. Mama a început să cânte, dar nimeni nu i s-a alăturat, iar după o strofă s-a oprit.

La biserică venise un misionar. Vorbise despre credincioşii din Africa care construiesc clădiri din chirpici, însă au nevoie de bani pentru acoperiş. El a spus că 100$ ar fi suficient pentru a plăti acoperişul unei biserici. Păstorul a spus: “N-am putea face un sacrificiu pentru a-i ajuta pe aceşti oameni săraci?”

Ne-am uitat una la alta şi am zâmbit pentru prima oară în acea săptămână. Mama a băgat mâna în posetă şi a scos plicul. L-a dat Darlenei, Darlene mie, iar eu l-am dat lui Ocy. Ocy l-a pus în colectă.

Când s-au numărat banii din colectă, păstroul a anuntat că s-au strâns ceva mai mult de 100$. Misionarul a fost bucuros. Nu s-a asteptat să se colecteze o sumă de bani asa de mare în bisericuţa noastră. A spus: “Trebuie că aveţi oameni bogaţi în biserică!”

Deodată am înteles! Noi am dat 87$ din cei “ceva mai mult de 100$”. Noi eram familia bogată din biserică! Nu asa a spus misionarul?

Din acea zi, nu am mai fost săracă niciodată.

Întotdeauna am ştiut că sunt bogată, pentru că Il am pe Isus!