Rudolf Hoess (25.11.1900 – 16.04.1947) a fost comandantul lagărului de exterminare de la Auschwitz din 4 mai 1940 până în noiembrie 1943. În această perioadă, precum și în mai-iunie 1944 a condus operațiunile de exterminare a aproximativ 3.5 milioane de oameni, majoritatea evrei. Faptele lui sunt condamnabile și nu merită nici popularizate, nici promovate. Ceea ce este însă mai puțin cunoscut despre acest personaj este modul în care a plecat dintre noi. A fost condamnat la moarte prin spânzurătoare și a fost executat în curtea lagărului, lângă un crematoriu și în fața biroului personal. La actul execuției au participat si supraviețuitori ai lagărului sau rude ale victimelor acestui om. Surprinzător a fost însă modul în care și-a primit pedeapsa: calm, liniștit, împăcat cu sine și cu Dumnezeu. Un „tâlhar de pe cruce”, în versiunea modernă.
Cum a ajuns Rudolf Hoess să fie versiunea 1947 a „tâlharului de pe cruce”? De mic a fost crescut într-o familie catolică și a primit o educație aleasă. Și-a manifestat chiar dorința de a deveni un preot catolic. La maturitate a părăsit biserica și a devenit un membru în partidul nazist îmbrățișând idealurile lui. La Auschwitz și le-a putut pune în practică din plin. După terminarea războiului, în timpul detenției sale, a avut loc un proces lung și anevoios în care, până la urmă , se întoarce la Dumnezeu, se pocăiește de ceea ce a făcut, și asemenea tâlharului de pe cruce și-a primit pedeapsa pentru ceea ce a făcut. Au fost însă câțiva factori care au determinat schimbarea radicală de la finalul vieții lui. Să-i enumerăm:
1. Lașitatea liderilor și colegilor lui care au dat mereu vina pe alții pentru cele întâmplate. În comparație cu aceștia, el a recunoscut totul și nu a ascuns nimic. Lașitatea colegilor lui, însă, i-a zdruncinat puternic credința în valorile naziste.
2. Surprinzătorul tratament pe care l-a primit în închisoarea poloneză, în timpul procesului, gardienii lui fiind foști deținuți ai lagărului din Auschwitz. Aceștia i-au arătat pe mână tatuajul cu numărul de lagăr, iar în acel moment, Hoess se aștepta la ceea ce putea fi mai rău. Însă s-a întâmplat exact invers, ceea ce l-a făcut să mărturisească: „pentru prima dată în viața mea am văzut ce înseamnă bunătatea și compasiunea umană”.
3. La modul în care foștii deținuți l-au tratat pe călăul lor, merită adăugat rugăciunea preotului Maximilian Kolbe, care fiind închis la Auschwitz, se ruga împreună cu colegii de celulă pentru naziști, deoarece el credea că „nicio convertire nu este imposibilă”. Rugăciunea preotului a fost în final ascultată.
4. Cu 2 săptămâni înainte de executare, Hoess cere asistența spirituală a unui preot. Însă cererea lui a rămas fără răspuns. Apoi a făcut cererea în scris. Era destul de greu de găsit un preot care să știe bine germană. Până la urmă, cu 7 zile înainte de data execuției, în celula în care era închis a intrat Wladyslaw Lohn, un preot catolic iezuit. Discuția dintre cei doi durează mai multe ore, după unii chiar o zi întreagă. Secretul spovedaniei nu i-a dat voie preotului să spună ce a discutat cu Hoess. Însă a doua zi, Wladyslaw Lohn împreună cu un coleg merg la Hoess pentru a-l împărtăși cu Cina Domnului. Era semnul că Hoess se pocăise, se întorsese la Dumnezeu, Domnul îl iertase și era din nou parte a Bisericii. În momentul în care preotul l-a vizitat a doua zi, el a căzut cu fața la pământ și a plâns îndelung cu amar. Ulterior el scrie mai multe scrisori familiei și procurorului în care-și mărturisește încă o dată vina și cere iertare. În scrisoarea adresată familiei el spune: „A fost o luptă dificilă. Totuși, mi-am regăsit credința în Domnul Dumnezeul meu”.
În scrisoarea adresată procurorului el spune printre altele: „Conștiința mea mă obligă să spun aceste lucruri. În solitudinea celulei mele am ajuns la momentul recunoașterii amare că am păcătuit grav împotriva umanității. Ca și comandant al lagărului Auschwitz am fost responsabil pentru realizarea planului nemilos al celui de-al Treilea Reich de distrugere a umanității. Făcând acestea am produs răni teribile umanității. Am cauzat suferință de nedescris polonezilor în particular. Pentru aceasta plătesc cu viața mea. Fie ca Dumnezeu să mă ierte într-o zi pentru ceea ce am făcut.” După cum se vede, se regăsește în această scrisoare atât pocăința pentru cele făcute, dar și credința lui în iertarea lui Dumnezeu. (Desigur, nu putem să nu observăm o nuanță catolică ce ține de perspectiva nebiblică a purgatoriului – locul în care ajung credincioșii care nu au atins perfecțiunea și în urma unui proces de purificare ajung în final în cer.)
Mai este încă un lucru extrem de interesant care propulsează acest eveniment în categoria „Misterioasele căi ale Domnului”. Singurul preot vorbitor de limbă germană din zona în care se afla închis Rudolf Hoess atunci când a cerut asistența spirituală a fost Wladyslaw Lohn. Altul nu se mai găsea. Dat fiind secretul care însoțește spovedania, aceasta nu se poate face în prezența unui translator. Trebuie ca amândoi, atât preotul, cât și cel care se confesează, să vorbească bine aceeași limbă. Și Wladyslaw Lohn era un bun vorbitor de germană. Însă pentru cei doi protagoniști întâlnirea din celula lui Hoess nu a fost prima. Cu 7 ani înainte, în 1940, ei s-au mai întâlnit o dată. Se întâmplase că Wladyslaw Lohn a dorit să viziteze și să-i ajute pe câțiva colegi, preoți iezuiți, închiși în lagărul din Auschwitz, însă nu i-a fost permis acest lucru. Drept pentru care el a „sărit gardul” și s-a dus la colegii lui. A fost prins și prezentat în fața comandantului, Rudolf Hoess. De obicei, faptele de acest fel erau imediat sancționate cu un glonț în cap. De data aceasta, spre surprinderea atât a polonezilor, cât și a germanilor, lucrul acesta nu s-a întâmplat. Wladyslaw Lohn a fost lăsat liber să plece. Nimeni nu știe de ce. Probabil Hoess a fost impresionat de curajul lui, sau de faptul că vorbea bine limba germană. Cert este că a decis să-l salveze de la moarte pe cel pe care ulterior l-a ajutat să se pocăiască și să se salveze de la moarte eternă.
Am fost la Auschwitz … și am văzut multe. Însă nu m-am așteptat să găsesc acolo retrăită istoria „Tâlharului de pe cruce”. În cer vor fi mari surprize. Mulți tâlhari vor mai fi ajuns acolo. Printre aceștia și Rudolf Hoess.
Minunate sunt căile lui Dumnezeu!
Iulian G. Necea
www.iulian.necea.info
Articol folosit cu permisiune!
