Poate nimic nu mă miră mai mult în managementul resurselor umane al lui Isus decât alegerea lui Petru în consiliul de conducere al mișcării creștine. Citind Evangheliile mi-l închipui pe acest pescar înăsprit ca pe o matahală de om cu o minte de copil. Petru vorbește mai repede decât gândește, se leapădă de trei ori, se aruncă în vâltoarea luptei cu capul înainte și creierul în urma, o ia la sănătoasa când e nevoie de El, dar când nu e nevoie scoate sabia pregătit de prăpăd. Imediat după ce mărturisește că Isus e Dumnezeu, Îi dă Atotstăpânului sfaturi pentru protecția personală iar după ce Domnul inviat îi iartă trădarea, în loc de mulțumiri, Petru începe să se compare cu Ioan…E repezit, laș, imprevizibil și nesăbuit. E inconsecvent în toate, mai puțin încetineala cu care pricepe lecțiile Domnului.
Cu toate acestea, Isus l-a înscris, fără examen sau concurs de dosare, la facultatea credinței. Petru a fost alături de învățătorul în tot timpul lucrării sale publice și, fiind prezent la toate seminariile, a asistat și la minunile din Iudeea și Samaria precum și la vindecarea robului unui sutaș roman și a fiului femeii canaanite. Poate ca nicio altă ureche decât a lui Petru n-a fost mai aproape de gura Domnului atunci când acesta a rostit marea însărcinare, trimițând ucenicii să ducă Evanghelia la toate neamurile. Însă, după câțiva ani de la înălțarea Domnului, îl găsim pe acest student corigent mult prea aproape de casa pentru unul care a fost trimis până la marginile Pământului. Singurii neevrei la care Petru se învrednicise să meargă au fost samaritenii, cei pe jumătate iudei, dar și la aceștia s-a dus numai după ce a aflat că „Samaria a primit Cuvântul”.
În Fapte 10, îl vedem pe Petru dându-și corigența. Ca să-l ajute să ia examenul, Dumnezeu predă o extraordinară lecție cu obiect pentru o clasă formată dintr-un singur elev, având în vedere viteza de înțelegere a respectivului elev, învățătorul repetă lecția de trei ori. În plus, fiindcă elevul tot nu „știa ce să creadă”, lecția cu obiect se transformă într-o lecție cu locuri și oameni, într-o lecție de viață. La început șovăielnic, apoi din ce în ce mai clar, elevul își înțelege învățătorul și începe să practice ce a învățat. Punctul culminant al acestei lecții este, fără îndoială, coborârea Duhului Sfânt peste neamuri iar punctul culminant al înțelegerii lui Petru este exclamația: „Poate fi oprită apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?!”. Elevul ajunge astfel la momentul adevărului, la punctul dovedit al învățării – transformarea și devine parte din deznodământul lecției de viață.
Cu siguranță, Domnul se putea lipsi de Petru în lucrarea de mântuire a neamurilor. Dar oare, în dragostea Lui, îl putea lipsi pe Petru de această nouă, esențială, transformatoare înțelegere a Sa și a planului Său? Din lecția pe care Domnul i-o predă lui Petru aflu că învățătorul Isus nu renunță la niciunul din elevii săi, oricât de încet sau de îndărătnic ar fi acesta. Iar de la Petru învăț nu doar relele copilăriei ci și bunele ei – acele aspecte pozitive la care se referea Isus când ne-a spus să ne facem „ca niste copilași”. În Petru văd inocența, credința, bucuria, curajul, entuziasmul și, da, chiar capacitatea de învățare și transformare a unui copil. Aş vrea sa iau de la el graba de a urma pe învățătorul. Aş vrea să fiu asemenea lui în curajul de a exprima ceea ce ceilalți nu îndrăznesc să rostească sau poate nici măcar sa gândească („Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu!”) Aş vrea să am capacitatea lui de a recunoaște că am greșit și de a chema și pe alții să se îndrepte împreună cu mine. Aş vrea să am nebunia de a păși pe ape, imprudența de a sări din barcă și ascultarea oarbă a celui care aruncă mrejele la cuvântul Său. Aş vrea să iau de la Petru puterea de a mă ridica atunci când am căzut, și, mai presus de toate, credința în dragostea Celui care, dincolo de căderi și trădări, mă învăța, mă transforma și mă trimite ca ambasador al Sșu până la marginile Pământului.
Andreea Luncan
