Știri Creștine este o lucrare mass media cu impact în România, în special în mediul evanghelic. A început în urmă cu 3 ani, și este coordonată de un grup de tineri creștini. Scopul principal e de a informa zilnic creștinii, cu evenimentele din România și cu știri naționale și internaționale.
Ieri am sărbătorit 3 ani de existența, ne-am amintit de modul în care Dumnezeu ne-a încredințat acestă lucrare, și ne-a făcut să fim parteneri în planurile Sale.
Citiți mai jos câteva mărturii de la cei care sunt parte din Echipa Știri Creștine:
Consider o mare oportunitate să stau la dispoziția lui Dumnezeu și să slujesc pentru extinderea Împărăției Lui. Am pornit această lucrare conștient de timpul care necesită investit, și sunt foarte mulțumitor pentru progresele care le-am avut în acești 3 ani. Apreciez mult echipa, pe fiecare membru care a acceptat să fie parte din acestă lucrare de voluntariat, le mulțumesc pentru munca lor, și dispoziția de a fi alături de mine, în împlinirea scopurilor lui Dumnezeu.
Vio Pop
În cadrul echipei ȘtiriCreștine.ro mă ocup de departamentul de traduceri. Timp de 2 ani am tradus și postat, în special știri despre persecuțiile creștinilor din țările musulmane, fapt care m-a făcut să privesc altfel viața de copil al lui Dumnezeu. Iubesc ceea ce fac. Nu am simțit niciodată lucrarea pe care o fac ca pe o povară. Fiecare știre despre creștinii care se confruntă aproape zilnic cu probleme greu de imaginat și persecuții a adus tristețe în inima mea, dar și o dorință puternică de a trăi după Voia lui Dumnezeu în locul în care El m-a pus. Îmi admir foarte mult colegii cu care lucrez. Am cele mai puține cunoștințe în ceea ce privește munca într-o agenție de știri, dar am intrat în echipă dorind să folosesc cât pot de bine darul de a traduce. Am o deosebită admirație pentru toți colegii mei, în special pentru Vio Pop, administrator al site-ului www.stiricrestine.ro. Am admirat mereu la acesta simplitatea de care dă dovadă, modul în care încurajează și apreciază echipa. Apreciez lucrarea de misiune pe care o desfășoară. Îi mulțumesc pentru că mi-a oferit oportunitatea de a fi parte la lucrarea pe care Dumnezeu i-a dat-o în urmă cu trei ani de zile. Colegilor mei din echipa ȘtiriCreștine.ro le doresc să rămână încrezători lângă Dumnezeu pentru că acest lucru este cel mai important.
Ionela Băloi
Septembrie 2010. Da, aceasta este luna în care m-am alăturat echipei Ştiri Creştine. Şi nu regret acest pas. De ce nu-l regret? Pentru că aici am dat peste nişte oameni cum rar întâlneşti. Ne-am rugat unii pentru alţii, ne-am împărtăşit gândurile şi visele noastre şi am luptat pentru binele echipei. Suntem o familie. Da, o familie care îl are pe Dumnezeu în mijloc. Şi cum nu ai putea să creşti spiritual când ai susţinere, dragoste şi ştii că îi pasă cuiva de tine?
Editorialele pe care le-am scris pe parcursul acestei perioade, şi-au pus prima dată amprenta asupra mea, apoi asupra voastră. Mi s-a întâmplat ca în timp ce scriu să-mi curgă lacrimi pe obraji şi să realizez că Dumnezeu e mai prezent ca niciodată. Că El ne vorbeşte tuturora şi că vrea să ne schimbăm.
Adevărul este că simt că aici îmi este locul, că aparţin alături de această echipă. Avem momentele noastre când ne este greu, avem momente când suntem stresaţi şi avem momente când ne vine să renunţăm. Numai că, ne ridicăm unul pe altul şi continuăm să mergem înainte. Da, pentru că echipa Ştiri Creştine nu este o simplă echipă. Este o familie. Familia mea.
Alina Ilioi
Știri Creștine… îmi aduc aminte de ziua în care mi s-a propus să traduc pentru Știri Creștine. Eram în momente de “cumpănă” să zic așa, aveam o perioadă mai grea în viața mea, erau zile grele în care eram la pământ psihic și moral, și pot să zic că singurul moment în care mă simțeam bună la ceva sau că făceam ceva folositor era când traduceam știri. Și doar sentimentul că faci ceva util și că acel ceva poate folosi la mulți oameni era un sentiment fain! În echipa Stiri Crestine sunt oameni minunați și foarte dedicați și când mă gandesc la câtă muncă se depune pe site-ul Știri Creștine nu pot decât să mă gândesc cu respect la acei oameni, oameni ca și Vio Pop, Adi Vălean, Doina, Ionela și ceilalți.
Sunamita Veciunca
Totul a început ca prin minune. Într-o zi din vara anului 2010, mai exact în luna august, eram lipsit de ocupaţie, fără niciun chef de a comunica cu cineva, când deodată îmi apare din senin un scurs mesaj pe ecranul calculatorului: “Nu vrei să intri în Echipa Ştiri Creştine.ro?” Stau, îl citesc odată, de două ori, mă şterg la ochi… probabil nu vedeam bine din cauza razelor de soare care tocmai îmi băteau în fereastră, însă tot acelaşi mesaj era afişat pe monitor. La început mi s-a părut o glumă, nu credeam că voi avea onoarea să mă alătur echipei de Ştiri Creştine. Am răspuns cu un simplu “Da” la întrebare, însă nu ştiam dacă se va împlini sau nu ceea ce doream şi eu. La scurt timp îmi vine confirmarea: “ADMIS”. Nu ştiu sigur ce am facut în acele moment, dar ştiu că radiam de bucurie primind o asemenea veste.
Şi acum… să învăţăm puţin despre rolul care îl am, să îmi cunosc colegii, si principiile de pe care aveam să ma ghidez în “armata” în care mă înrolasem ca şi “soldat”. Regulile, le-am prins din zbor şi rapid însă cam greoaie pentru mine, fiind primul pas care îl făceam în “Armată Sfântă”. Despre membrii echipei aş avea cam multe de spus, i-am cunoscut rapid, nişte persoane excepţionale, atât de prietenoşi încât atunci când vorbeşti cu ei, cu toate că sunt la sute de kilometri, simţi că îi ai lângă tine…ajutându-te atât la greu cât şi la bine, şi nu aş minţi dacă aş spune că ei sunt “Familia Mea”.
Silviu Firulete
Stiri Crestine a intrat în viata mea într-un mod neasteptat. Totul a început în ianuarie 2011 când am primit o propunere din partea echipei, și anume, dacă nu doresc să mă implic în această lucrare de extindere a Impărației lui Dumnezeu.Vreau să vă marturisesc faptul că nu mi-am imaginat vreodată că voi fi implicată într-o asemenea slujire. Cu alte cuvinte, aici a început noua mea experientă. Prima piedica pe noul drum a fost adaptarea. Incetul cu încetul, am început să îndrăgesc ceea ce fac. Mă ocup cu editarea articolelor, respectiv, corectarea acestora. Cred din toata inima că Dumnezeu m-a pregatit dinainte pentru ceea ce deja s-a întamplat în viața mea. În ciuda faptului că distanta este cea care reușește să despartă echipa, consider că suntem uniți suficient de mult ca lucrarea să meargă mai departe.
Trecand prin fata ochilor mei articole cu motive de rugăciune pentru diferite situații de criză, am început să văd într-un mod diferit felul în care Dumnezeu ne cheamă. Rugăciunea este o jertfa cu impact vital pentru persoanele în cauză. Rugămintea mea este să nu citiți postările de dragul curiozității, citiți-le cu inimă și dedicarea să fie impletită cu mijlocirea.
Ioana Heredea
Sunt la început de drum cu Ştiri Creştine, mai concret spus, 3 săptămâni. Nu mică mi-a fost mirarea când m-a contactat Vio Pop, administratorul site-ului www.stiricrestine.ro. Nu am stat mult pe gânduri, pentru că mi s-a părut o ocazie unică şi specială de a-mi folosi timpul liber pentru Hristos, pentru fraţii şi surorile mele în Domnul şi pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu.
Studiez Ingineria Chimică, dar media este o artă ce mă fascinează, ce mă atrage tot mai mult spre ea. Oricât de mult încerc, nu pot găsi cuvinte care să exprime bucuria ce o simt în inimă şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu că mi-a oferit ocazia de a face parte din această minunată echipă Ştiri Creştine. Aici am găsit oameni excepţionali, cu o pasiune şi dragoste pentru Hristos cum rar mi-a fost dat să văd până acum. Am învăţat şi cu siguranţă voi mai învăţa multe de la ei.
Până să mergem împreună la Conferinţa Peniel nu am conştientizat cât de mare este lucrarea la care m-am angajat şi Îi mulţumesc Domnului că ne-a ales, că ne-a considerat vrednici să trasmitem Adevărul Lui mai departe prin acest mod. Doresc ca implicarea mea în StiriCrestine.ro să fie cât mai lungă şi de folos celor care vor avea ocazia să ne citească. Pe viitor, vreau să cred că ne vom extinde, că Domnul ne va deschide noi uşi, că va pregăti alte căi prin care să continuăm să Îi facem lucrarea, căci Ştiri Creştine e lucrarea ce El i-a încredinţat-o lui Vio Pop în urmă cu 3 ani.
Marta Căpătan
Lucrez la Stiri Crestine din 1 mai 2009, cu dorința să văd mass media creștină online la un nivel mai sus, și încurajez creștinii să lupte pentru acestă cauză. Nu este așa de simplu pentru că sunt multe lupte, dar fac asta pentru lauda lui Dumnezeu, și sunt fericit să fac parte dintr-o o echipă așa de minunată, care lucrează la răspândirea Evangheliei în această direcție a mass mediei creștine. Dumnezeu să ne dea întelepciune în fiecare zi să facem această lucrare cât se poate de bine. Iubesc această echipă!
Adi Vălean




13 comentarii
Multumim lui Dumnezeu care ne-a ajutat sa ajungem pana aici, iar daca El a fost cu noi si ne-a sustinut El va fi calauza noastra si in continuare drumului nostru.
Domnul sa fie cu toti >:D< 🙂
La multi ani, cu stiri bine scrise!
felicitari pt.cei3 ani de stiri crestine si va dorim mult,mult succes an continuare ,sa stiti ca va urmarim cu multa dragoste tot ceea ,ce transmiteti pe net.mai ales ca si eu si parintii mei ne tragem din Bistrita.D-zeu sa va binecuvinteze .toata echipa,
cu mult dra,luminita szabo,din Michigan,Detroit,USA.
Dumnezeu sa va intareasca El insusi pe deplin, si s ava calauzeasca si sa cresteti in cunostinta de El, si sa dat mai departe ceea ce El va incredinteaza
Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Felicitari pentru intreaga echipa!
Va apreciem slujirea si va dorim cele mai alese binecuvantari!
Continuati cu aceeasi pasiune sfanta inca 30 de ani, cel putin!
Dumnezeu sa va ocroteasca!
Multumim tuturor pentru incurajarea si sustinerea Dumneavoastra…
La mulți ani, Vio & co!
Sunteti de un real folos pentru noi!
S-o tineti tot asa!
FELICITARI PENTRU CEI 3 ANI DE ACTIVITATE…MULTA INSPIRATIE DE LA DOMNUL VA DORESC IN CONTINUARE…MA BUCUR MULT CA V-AM CUNOSCUT…
Felicitari si … Dumnezeu sa va binecuvanteze.
Sunteti de un real folos.
Ma bucur oride cate ori deschid acest site.
Felicitari. Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va dea multa intelepciune ca sa puteti continua lucrarea pe care ati inceptut-o. Va apreciez pe fiecare dintre voi, cei care sunteti implicati activ. Domnul o sa va rasplateasca pentru ce faceti.
super saitul ! imi place, faceti treaba ff buna ! 🙂