Imaginaţi-vă o armată. O armată mare care trebuie să poarte un război contra unei alte armate puternice şi mare. În timpul antrenamentelor, se trezeşte un soldat să spună că nu-i place uniforma. Apoi, un altul care nu este de acord cu modul de a lupta. Un altul ridică o mână şi spune că nu-i convine camaradul de luptă. Încep să se jignească unul pe altul şi mai apoi, chiar să se lupte. Ajung să formeze grupuleţe şi să plănuiască atacuri unul împotriva celuilalt, fără să ţină cont că, de fapt, fac parte din aceeaşi armată şi au Acelaşi conducător. Şi, pe nepregătite, atacă cealaltă armată, care, culmea culmilor, e mai unită ca a noastră. Câţi vor rămâne în picioare?
Uitaţi-vă mai bine! Mă doare inima să o spun, dar, acea armată suntem noi, creştinii. Am ajuns să aruncăm cu priviri ucigătoare, vorbe dureroase care omoară sufletul şi să luptăm unul împotriva celuilalt. Nu ne place nimic din ce nu este după încredinţarea şi convingerea noastră şi căutăm ca acesta să o afle toată lumea. În loc să consolidăm relaţiile dintre noi, ne îndepărtăm şi iar ne îndepărtăm până când, cineva tot va cădea. Am ajuns să comentăm mâncarea pe care o mănâncă celălalt şi să îi scoatem ochii cu unghiile noastre bine ascuţite. Suntem creştini. Da…suntem creştini şi oferim pietre în loc de pâine pentru hrana aproapelui nostru.
5 comentarii
imi place cum ai scris. din pacate ai dreptate, lucrurile stau asa cum ai scris…
De-am recunoaste toti ca asa este, am lasa pe Sfantul lui Israel sa ne transforme inimile !
Draga Alina, ai dreptate in ceea ce priveste pe majoritatea crestinilor. Pe vremea lui Ilie, atunci cand era nevoit sa locuiasca in pustie (de ce oare?) majoritatea poporului era ca majoritatea crestinilor de azi – fiecare cu dumnezeul lui – ba mai aveau si preoti ai lui Baal (asta pt ca era religia de stat) dar se-nchinau si la altii si-si scoteau ochii ca si crestinii de azi (pt ca unii sunt de un cult/rit altii de altul – sau pur si simplu ca nu au ce a scris tzy). Totusi Dumnezeu i-a spus lui Ilie ca mai erau inca 7000 in acel popor. Si poporul nu-i cunostea, dar ii vedea in fiecare zi – acestia dadeau painea lui Dumnezeu si nimeni nu vroia sa o manance in timp ce majoritatea gandea ca si azi: ne-nchinam fiecare cum vrea dar sa ne unim cumva(nu-i spune ECUMENISM?)Dumnezeu zice ca ne va uni in Fiul Sau, nu ne vom uni noi oamenii sub nici o forma asa cum ne uneste El. Asa ca pana-L lasam sa ne uneasca dam cu pietre in loc sa oferim painea Lui…
Cutremurator de adevarat. Si totusi … nimic nou sub soare. Iata ce zice apostolul Pavel:
“Mai întâi de toate, aud că atunci când veniţi la adunare, între voi sunt desbinări. Şi în parte o cred,
căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni.”
Interesant, nu? Deci TREBUIE … PENTRU CA …
Revin cu o completare la ce-am scris in 14 apr. ac.
Alina scria ceva de armate…ca noi crestinii suntem o armata dar ca nu suntem uniti ca adversarii(nu zic inamicii – caci acestia sunt ai Tatalui – adica Tatal are inamici, Fiul lupta cu oamenii sa-i aduca inapoi prin Evanghelie si-n acelasi timp este si mijlocitor celor ce accepta Adevarul si Duhul te convinge de starea in care esti)…Pai din ce armata fac parte daca nu-s unit in Hristos cu ai Lui? Atunci ce crestin sunt? Richard scrie ca trebuie sa fie partide ca sa fie gasiti cei buni…Ma-ntreb cate partide erau pe vremea lui Ilie si daca faceau parte din vre-unele cei 7000…Sincer nu prea cred…poate mergeau la reuniuni de partide dar nu exprimau adeziuni sau se-nscriau in vre-unul. Voi reveni…