Cand auzim cuvintele „persecutie si prigoana” ne vin probabil in minte vremuri ca ale apostolilor, cand pentru marturia crestina iti puteai pierde viata sau libertatea.
Sau poate ne gandim la perioada comunismului in care auzeam de crestini persecutati, interogati, bagati in inchisori sau scosi din universitati pentru credinta lor. Perioadele de persecutie si prigoana sunt cele in care experimentam cel mai adanc teama, durerea, nesiguranta si nedreptatea. Istoria ne dezvaluie insa un mare paradox.
Vremurile de persecutie si prigoana au fost pentru biserica perioadele cu cea mai intensa crestere si rodire. „De ce e asa?” vom afla pe deplin doar dincolo de vreme, in tara fara dureri.
Cert este ca exista un har al vremurilor grele, o claritate pe care numai apropierea mortii o poate aduce. In vremuri de prigoana si persecutie, definindu-te prin opozitie cu ceea ce este in afara, ajungi mai puternic pe dinauntru, prin deplina dependenta de Cel de Sus.
Valea persecutiei devine adesea varful de munte de pe care poti privi de aproape fata Lui, in timp ce grijile si nemultumirile vietii de zi cu zi, pentru care in mod normal ti-ai plange la nesfarsit de mila, devin nimicuri. Ajungi sa spui ca Pavel: „Pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi…” (Filipeni 3:8)
Acestea sunt vremurile pe care le-a trait primul martir, Ştefan. El a avut harul sa piarda nu doar totul, ci chiar si viata pentru Cel care l-a iubit intai. În timp ce e ucis cu pietre, victoriosul (nu victima) Ştefan vede cerurile deschise si pe Fiul omului stand in picioare la dreapta Tatalui.
Printul incoronat Isus, si toata curtea regala impreuna cu El, se ridica in picioare in semn de iubire, admiratie si pretuire pentru soldatul victorios care vine acasa. Isus Hristos ridicat in picioare ca sa-mi iasa in intampinare – iata cel mai mare har al vremurilor grele!
Dupa cum exista har in vremuri de persecutie si prigoana, exista primejdie in vremurile bune, intr-o viata cu credit larg pentru nevoi personale, cu distractie la (tele)comanda, cu raspunsuri rapide la intrebari grele si cu fast food-uri spirituale.
Se creeaza iluzia ca raiul e dupa colt, unii mai norocosi au si pus mana pe el, ca viata de aici e ceea ce conteaza, ca ne descurcam foarte bine singuri, ca Dumnezeu e in primul rand Cel ce da, nu Cel ce este.
In vremuri dulci, nu in vremuri grele riscam cel mai adesea sa-L consideram pe Dumnezeu rau si nedrept. În astfel de vremuri intalnirea cu suferinta sau moartea produce nu doar durere, ci si şocul cuiva caruia i s-a promis Edenul si i s-a dat Pamantul.
Vremurile bune ne fura usor, ne ucid dulce, momindu-ne cu iluzii pe cai tot mai indepartate de Cine este El si cine am fost noi meniti sa fim. Exista pericolul sa devenim egoisti, nepasatori la durerea altora, miopi spiritual si atat de caldicei incat sa fim scuipati din gura Lui. Ca sa te opui acestei prigoane subtile e uneori nevoie de mai multa credinta, perseverenta si tarie de caracter decat in limpezile vremuri ale persecutiei.
Ce-i de facut atunci? Petru ne spune: „Caci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor in care trebuie sa fim mantuiti” (Fapte 4:12). Dumnezeu este suveran si peste vremurile bune si peste vremurile (g)rele. (De aceea nu e nevoie sa emigram in China sau in Cuba si nici sa votam dictatori.)
Indiferent de persecutia si prigoana la care suntem supusi noi, am primit acest imperativ divin al mantuirii. Sa ne tinem cu mainile, cu visele, cu faptele, sa ne tinem cu dintii de promisiunile Lui! şi sa chemam putere de sus peste viata noastra, in singurul Nume al mantuirii!
Andreea Luncan
