„Totul e admis in dragoste si razboi.” Ne-am putea gandi ca Dumnezeu a actionat pe baza acestui binecunoscut dicton cand si-a pastrat din Ierihon nu doar aurul si argintul – obiecte de valoare neindoielnica, ci si pe Rahav – persoana de moralitate mai mult decat indoielnica, al carei mod de viata ar fi sortit-o, in poporul si legea lui Israel, uciderii cu pietre.
Aceasta femeie a pacatului e ferita de prapad si primita in poporul ales, pentru ca a ascuns iscoadele evreilor, intr-o imprejurare extraordinara, devenind un fel de Schindler antic, in varianta feminina 🙂
Ne-am putea-o inchipui pe Rahav locuind in continuare in mijlocul sau, mai degraba, in marginea Israelului, un fel de matusa indepartata, saraca si ciudata, cu ten tuciuriu si trecut dubios, primita in popor dintr-o pripa a Domnului, in conditii de razboi, cand totul e admis sau, cel putin, standardele Sale ferme se mai „relaxeaza”.
E lesne sa ne-o imaginam pe Rahav locuind cu toti ai ei la periferia taberei, intr-un cort de imprumut, asezat cat mai departe de Cortul intalnirii si starnind, prin simpla-i existenta, stanjeneli si cotiri de discutii – un subiect penibil, pe care parintii il ascund cu grija de urechile copiilor. Daca Scriptura n-ar mai spune nimic despre ea, am considera aceasta tacere o chestiune de bun simt.
Însa, ca si de-atatea alte ori, respiram de pe paginile Bibliei nu bunul simt al omului, ci simtul divin al Celui care a inspirat-o. Dumnezeu nu se sfieste sa aduca vorba de Rahav, nici chiar in cele mai solemne si mai importante dintre discutii. Femeia pacatului primeste un loc de onoare in galeria eroilor credintei din Evrei 11, iar evanghelistul Matei, care ne arata adesea ca prin venirea lui Mesia, promisiunile Vechiului Testament s-au implinit, o include pe Rahav in genealogia Mantuitorului.
Vedem astfel ca acceptarea ei in poporul ales a fost deplina si desavarsita iar Dumnezeu a transformat femeia pacatului intr-o femeie a credintei si a binecuvantarii. Rahav primeste harul de a fi sotie si mama si slava de a deveni bunica a regelui David si strabunica a Celui care va purta pe lemn osanda si pacatele tuturor – chiar si ale celor prea respectabili ca sa o poata privi in ochi.
Dumnezeu isi pecetluieste alegerea prin aceasta schimbare de destin, aceasta intoarcere de 180 de grade, care ilustreaza dramatic adancimea harului si inaltimea rascumpararii, intr-un caz aparent la fel de lipsit de speranta ca si cetatea data spre nimicire.
Reconfirmata de Scriptura, alegerea lui Dumnezeu din Iosua 6, se dovedeste a nu fi fost pripita, cu jumatate de inima sau silita de imprejurari. Oare nu ar trebui sa credem, mai degraba, ca imprejurarile insele s-au tesut ca urmare a alegerii suverane a Dumnezeului care cunostea inima lui Rahav, mult inainte ca Iosua sa ajunga la portile cetatii?
Privind la ce si-a pastrat Domnul din Ierihon, invat ca am nevoie de simtul divinului pentru a vedea, dincolo de aparente, comorile ascunse chiar in cei mai dispretuiti dintre oameni. Iar curatenia de toamna in viata, trebuie s-o fac neaparat cu minte reinnoita si inima curata, ca nu cumva sa pastrez, ca Acan, din cele date spre nimicire. si nici sa nu arunc, din neglijenta, prejudecata sau nebagare de seama vreo comoara a Domnului.
Iar la urma de tot, cand trambita va suna si Ierihonul acestei lumi va fi dat spre nimicire, voi afla in sfarsit, ce va pastra Domnul din viata mea, pentru vistieria Lui…
Andreea Luncan
