Fie că facem parte dintre cei care neagă existenţa unor daruri spirituale cum ar fi vorbirea în limbi, fie că, dimpotrivă, considerăm vorbirea în limbi unul dintre cele mai importante daruri spirituale, ar trebui să ne amintim că rolul darurilor spirituale este acela de a produce Lucrarea Duhului Sfint, adică unitatea Trupului Lui Hristos. Dacă nu se întâmplă aşa atunci o întrebare legitimă pe care am putea să ne-o punem ar fi : “Oare din care lume spirituală vine darul ?”.
După ce vorbeşte despre dragoste, Pavel continuă epistola sa către Corinteni cu o prezentare comparativă a două daruri, darul prorociei şi darul vorbirii în limbi; un rezumat a ceea ce spune Pavel în capitlul 14 ar putea fi pus chiar sub formă de “dar”-uri :
Umăriţi dragostea. Doriţi cu înflăcărare darurile duhovniceşti…dar mai ales să prorociţi.Vorbirea în limbi este adresată lui Dumnezeu… dar prorocia este adresată oamenilor spre zidire, încurajare, mângâiere. Vorbirea în limbi te zideşte pe tine însuţi……. dar prorocia zideşte biserica; “Aş dori ca toţi să vorbiţi în limbi…” “…dar mai ales să prorociţi”.Vorbirea în limbi vizează viaţa ta privată cu Dumnezeu, închinarea individuală… dar prorocia vizează viaţa bisericii, închinarea comunitară.Vorbirea în limbi poate fi o pricină de poticnire pentru un necredincios… dar prorocia poate fi “cheia” pentru inima lui. In biserică, dacă unii vorbesc în limbi, alţii să interpreteze… dar dacă unii prorocesc, alţii să judece. Nu împiedicaţi vorbirea în limbi… dar râvniţi după proorocie… DAR toate să se facă în chip cuviincios, cu rânduială şi spre zidirea bisericii.
Si totuşi, raţiune sau extaz? Majoritatea ne putem imagina cum ar arăta o relaţie de căsătorie sau de prietenie în care există doar extaz, dragoste iraţională. Este frumos, este romantic, există adrenalină, ne dă energie şi entuziasm, dar nu durează. De asemenea înţelegem şi ce înseamnă să iubeşti pe cineva raţional şi să nu existe extaz, să nu existe romantism, să nu existe acea scânteie care îţi dă puterea să spui, în faţa autorităţilor, cu o încredere inconştientă: “Da, pentru toată viaţa”.
Raspunsul la întrebarea “raţiune sau extaz ?” ar fi NU. Nu raţiune sau extaz, eventual raţiune şi extaz. Raţiunea este ca un străjer care îmi spune dacă extazul a luat-o razna sau nu şi mă protejează de alte influenţe mai puţin benefice care pot să mă afecteze atunci când mă aflu în stări mai “extazice” decât pot “îndura”.
Chiar şi Pavel îşi exprimă reţinerea faţă de activităţile desfăşurate în cadrul Bisericii în care raţiunea să fie neglijată : “Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este de făcut atunci? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Cor.14:14 -15).
Extazul este ca şi energia atomică care dacă cel care o posedă o foloseşte cu cap, poate produce mult bine, dacă nu atunci poate distruge totul. Poate de aceea Pavel încheie pasajul din 1 Corinteni cu câteva sfaturi adresate minţii celor ce-l ascultă.
Totuşi, în contextul bisericii noastre, pericolul de a cădea în extrema extazului spiritual nu este deocamdată atât de mare ca cel din biserica din Corint. Dimpotrivă, poate că uneori raţiunea este atât de puternică încât inhibă extazul, iar acesta, dacă apare poate că ne sperie. Unii spun însă să nu ne stresăm deoarece nu apare decât după ce am petrecut mult timp în intimitate cu Dumnezeu, ceea ce este puţin probabil în societatea în care trăim şi cu atât de multe programe de televiziune.
…dar vorba lui Pavel : “judecaţi voi singuri”.
Mitica Irimia, Timisoara
