Emanuela este membră în Biserica Agape din Ploiești și a fost implicată în misiunea pe termen scurt în țări precum Angola, Egipt, China. Anul acesta se află în Republica Africa de Sud pentru o pregătire de 6 luni, în vederea misiunii pe termen lung. Aici, pe lângă cursurile la care participă, este implicată și în lucrări practice de slujire.
Acesta a fost motivul care L-a determinat să părăsească slava cerească: dragostea pentru cei pierduți. Și astăzi Domnul Isus Își continuă lucrarea de salvare prin noi, urmașii Săi. Ultimul proiect de evanghelizare a avut loc în Pretoria, oraș renumit pentru rata înaltă a criminalității. Proiectul a durat 2 săptămâni și am lucrat cu “CoffeeHouse”, un centru în care oamenii străzii sunt consiliați și primesc hrană.
În fiecare seară am avut între 40 și 100 de participanți cu care studiam mai întâi Biblia și ne rugam, după care primeau hrana.O altă lucrare pe care am desfășurat-o a fost în refugiul pentru băieți, în parteneriat cu organizația Al Harvest. (www.alharvest.co.za)
Aceasta organizație vine în ajutorul a aproximativ 40 de băieți în vârstă de până la 18 ani. Aceștia sunt ajutați să dezvolte un caracter frumos, participând la diferite cursuri de formare și de dezvoltare a abilităților lor, și sunt încurajați să-și continue studiile abandonate. Majoritatea adolescenților sunt, fie refugiați din Zimbawe, fie fugiți de acasă din cauza tratamentului abuziv.
Thabo este unul din băietii pe care i-am întâlnit în “adăpost”. S-a născut în Limpopo, una din provinciile Africii de Sud. Deși numele său înseamnă “fericire”, copilăria lui a fost una plină de necazuri și de teamă. A experimentat violență din partea unui tată abuziv și respingere din partea mamei. Mutându-se din loc, încercând să facă față dezamăgirilor, Thabo a învățat să lupte pentru supraviețuire. Niciodată nu a avut un loc al său. Visa să devină pastor sau asistent social, dar ca adolescent n-a mai îndrăznit să aspire la aceasta. Ulterior a aflat că mama sa a murit într-un accident de mașină.

Viața lui era plină de durere și se simțea părăsit de Dumnezeu. Luptându-se să găsească o slujbă, Thabo s-a trezit locuind în stradă, dormind prin parcuri, mâncând din tomberoane. Dar în tot acest timp inima lui striga dupa ajutor. Înconjurat de crimă și de droguri, Thabo a rezistat ispitei de a alege această cale.Avea doar 18 ani și locuia în stradă când s-a întâlnit cu Dumnezeu prin intermediul unuia dintre misionarii OM, care lucra cu “Coffee-House”. A fost ajutat să-și găsească un adăpost și a aflat despre vindecarea oferită de Domnul Isus, care curând a devenit Salvatorul lui. A început să predice cu zel Evanghelia atât printre prietenii din stradă, cât și printre cei din “Adăpost”.
Visul de a-L sluji pe Dumnezeu a revenit în inima lui și curând a urmat cursul de instruire oferit de OM. În prezent, Thabo a început lucrarea de evanghelizare, alăturându-se echipei de pe vaporul Logos Hope. Lucrarea cu copiii a fost o altă activitate desfășurată. În fiecare zi avem în parcuri programe pentru copii, încercând să spunem Vestea Bună pe înțelesul lor. “Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși…” 1 Timotei 1: 15
Lucrarea cu prostituatele mi-a frânt inima. Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa, cu scopul de a reflecta gloria Sa. Dar Satan caută să împiedice planul lui Dumnezeu, târând bietele fete în sclavia păcatului. Majoritatea sunt de 16-20 ani, refugiate din Zimbawe, care aleg să câștige bani ușor, vânzându-și trupul. Prostituția stradală, dar și cea de tip institutionalizat, sub forma caselor de toleranță – este extrem de răspândită, deși nu există o legiferare a ei. Un procent foarte mic de femei practică prostituția în urma unei alegeri personale libere. Cele mai multe sunt forțate la prostituție, datorită circumstanțelor economice, a inegalității dintre rase. Există însă o legătură strânsă între prostituție și traficul de persoane, motiv pentru care acesta din urmă este foarte răspândit. De asemenea, nivelul bolilor cu transmisie sexuală e uriaș, SIDA fiind mai răspândită decât în orice altă țară.
Donații la:
Fundația OM ROMANIA Raiffeisen Bank Ghimbav RO36 RZBR 0000 0600 0198 0582 cu specificația: ”Numele tău”/ pentru Ema Icătoiu Email: ellamita@yahoo.com


