Ziua este pe sfârşite…In tabăra israeliţilor, femeile pregătesc cina, copiii părăsesc locul de joacă, îndreptându-se fiecare spre cortul familiei…câţiva bărbaţi mai schimbă în linişte impresii în urma celor întâmplate. Ultimele zile nu au fost tocmai uşoare. O înfrângere şi treizeci şi şase de morţi. Toţi erau consternaţi, pentru că Dumnezeu le promisese această ţară şi nu înţelegeau de ce ultimele evenimente nu se potriveau promisiunii…Din nou, păcatul…lăcomia lui Acan…Fiecare a participat la omorârea lui Acan şi a familiei acestuia…De aceea, liniştea din tabără era parcă un amestec de durere, teamă dar şi de eliberare…
Undeva, în afara taberei, într-un loc retras, Iosua cuprinde cu ochii minţii trecutul, prezentul şi viitorul. “Am trecut cu ei Iordanul ca pe uscat, fiecare dintre ei a participat la cucerirea Ierohonului, am văzut puterea Lui Dumnezeu în minunile arătate şi totuşi au îndrăznit să nu respecte poruncile Lui Dumnezeu…şi nu omul de rând, ci unul dintre oamenii de război, respectaţi şi cu situaţie materială bună… Oare ce să mai aştept de la ceilalţi care poate nu înţeleg planul Lui Dumenzeu cu acest neam ?… Trebuie să mă îndrept din nou spre cetatea Ai, spre acei militari care mi-au omorât treizeci şi şase de oameni. Oare vom învinge ?!”
Si Domnul a zis Lui Iosua : “Nu te teme şi nu te înspăimânta ! Ia cu tine pe toţi oamenii de război, scoală-te, suie-te împotriva cetăţii Ai. Iată, am dat în mâinile tale pe împăratul din Ai şi pe poporul lui, cetatea lui şi ţara lui”.
Dacă aş fi fost în locul lui Iosua, mulţmită de răspunsul din partea Domnului aş fi coborât în cort şi aş fi dormit liniştită, ştiind că Domnul poartă de grijă. Iosua însă ia aminte la fiecare detaliu dat de Dumnezeu şi îl duce la îndeplinire. Fiecare om de război îşi are rolul lui. Fiecare grup îşi are locul, timpul şi sarcina bine precizate…Unii pândesc, alţii înaintează, nici măcar unul nu stă degeaba ,ci participă la înfăptuirea victoriei…Si au învins ! De data aceasta au respectat întocmai ce le spusese Domnul. Victoria nu le-a ‘înfierbântat’ minţile încât să uite consecinţele păcatului.
In urma acestei victorii, israeliţii au ridicat un altar pentru a-şi prezenta jertfele lor Domnului, moment în care tuturor israeliţilor le-au fost reamintite în mod solemn RESPONSABILITÃŢILE LOR, pentru a nu se îndepărta de la calea pe care îi aşezase Dumnezeu.
Privind la Iosua 8, prezentul, trecutul şi viitorul parcă mă bombardează cu amintiri şi cu întrebări nu tocmai confortabile : situaţii de viaţă care ar fi putut deveni victorii, dar am neglijat timpul de pregătire, victorii după care mi-am uitat responsabilităţile, refuzul de a sta ‘la pândă’ sau ‘a înainta în mijlocul văii’ , deoarece teama a fost prea puternică sau confortul prea plăcut .
Iar acum unde sunt ? Alături de oamenii de război… ? În cetatea Ai ? Pe muntele din apropiere ? În vreun adăpost confortabil?
Codruţa Irimia, Timisoara
