“- Priveşte, Stăpâne! Aceasta este lucrarea pe care mi-ai încredinţat-o! Pe masă este planul pe care l-ai scris cu mâna Ta; sunt anexate şi promisiunile pe care le-ai făcut oamenilor începând cu Adam şi Eva. Inainte să îţi arăt Edificiul, Iţi sunt dator cu câteva explicaţii: După harul pe care mi l-ai dat, eu, ca un arhitect înţelept, am început să pun temelia, dar, pentru că eram totuşi începător, ţi-am cerut ajutor şi mi l-ai dat în Fiul Tău; El s-a dezbrăcat de hainele Cerului, făcându-se asemenea mie şi a luat chip de rob, jertfindu-se pe Sine pentru ca temelia să fie solidă…Mi-ai spus să clădesc, dar aveam nevoie de oameni, de o echipă cu care să lucrez. În scurt timp am fost gata să clădesc pentru că oamenii veniseră – unii aveau studii de specialitate, alţii erau simpli muncitori, dar entuziasmaţi; unii erau buni oratori (i-am făcut şefi de echipă), alţii critici buni; unii buni motivatori, alţii pragmatici şi punctuali, unii cu prezenţă de spirit, alţii spirituali, unii tineri, alţii mai în vârstă!…Cei mai buni!!!
Le-am dat instrucţiunile şi libertatea să clădească…Când am trecut pe la ei după un timp, situaţia se complicase, deoarece materialele de construcţie erau foarte diferite. O parte a Edificiului era din aur, argint şi pietre scumpe şi mulţi oameni au venit să îl vadă, dar datorită razelor puternice ale mândriei care se reflectau, nu puteau să vadă nimic…Alţii au folosit fân şi trestie, care au fost spulberate de vântul îngrijorărilor şi temerilor, iar alţii au folosit lemnul care a fost ars de focul poftelor.
Cuprins de supărare, i-am concediat aproape pe toţi…Am înţeles atunci că mândria duce la cădere, că slava oamenilor este trecătoare, că înţelepciunea acestei lumi este o nebunie înaintea Ta…Am înţeles cu durere că planul pe care mi l-ai dat era un Templu în care trebuia să locuiască Duhul Tău, iar lucrarea pe care mi-ai dat-o era CRUCEA…şi pentru ca Edificiul să rămână în picioare, meşterii trebuiau sa folosească ca şi material de construcţie DRAGOSTEA…Astfel, meşterii cu care am reuşit până la urmă să clădesc Templul, chiar dacă nu sunt perfecţi, sunt îndelung răbdători, plini de bunătate, fără invidie, fără mândrie şi laudă deşartă, cu o conduită cuviincioasă, blânzi, iubitori ai binelui, susţinători ai adevărului, altruişti…pentru că DRAGOSTEA suferă toate, crede toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate…Acesta este Templul Tău care nu se va prăbuşi niciodată!
– Bine robi buni şi credincioşi…intraţi în Împărăţia Mea!!!
– Dar noi, Doamne? N-am făcut noi atâtea în Numele Tău?
– Plecaţi de la Mine! Nu vă cunosc!“
Codruţa Irimia, Timisoara
