de Mike Edens
Minoritățile creștine se confruntă cu un risc foarte mare în Orientul Mijlociu, ca urmare a schimbărilor ce au avut loc în ultima vreme în țările din Orient.
Niciunul dintre noi nu poate să înțeleagă deplin situația celor din Orient, care trăiesc în contexte culturale și sociale diferite, de aceea este necesar să înțelegem statutul fraților și surorilor noastre care trăiesc sub conducerea autorităților care luptă pentru valorile islamice.
Este adevărat că atât Statele Unite, cât și țările din Orientul Mijlociu au declarat oficial faptul că „fiecare are dreptul la libertatea gândirii, a religiei; acest drept include libertatea pentru schimbarea modului de gândire și religie, manifestarea convingerilor religioase fie în privat, fie în public”(art. 18, Drepturile Omului).
Cu toate acestea, situația actuală este pătată de o a doua realitate care este mult mai complexă.
Musulmanii și religia islamică sunt puse într-o poziție superioară în societatea musulmană. Creștinilor li se interzice manifestarea religiei în public, construirea clădirilor de închinare, iar creștinii care s-au convertit de la islam la creștinism au de înfruntat tot mai des persecuțiile și detenția.
Cel mai mare risc cu care se confruntă creștinii din Orientul Mijlociu este cel spiritual. Creștinii din Orient pot fi la un moment dat copleșiți de descurajare și de un spirit de deznădejde. Avem datoria să îi susținem în rugăciune. Pe de altă parte, creștinii au oportunitatea să Îl prezinte pe Hristos musulmanilor și să demonstreze scopul existenței umane.
Noi, de asemenea, ne confruntăm cu provocări, cum ar fi provocarea de a ne ruga mereu pentru creștinii din Orient, de a-i sprijini financiar. Riscul la care suntem noi supuși este acela de a nu înțelege semnificația termenilor „mădularele lui Hristos” și de a nu reuși să manifestăm compasiune față de cei care suferă în țările din Orientul Mijlociu.
Sursa: www.christiantelegraph.com

