Majoritatea liderilor evanghelici americani cred că Isus Christos va reveni pe pământ şi va domni împreună cu credincioşii Săi timp de 1.000 de ani. Teoria premilenialistă despre sfârşitul lumii este susţinută de 65% dintre liderii evanghelici, conform unui sondaj realizat de National Association of Evangelicals (NAE).
Sondajul a arătat că 13% dintre respondenţi sunt amilenialişti, crezând că domnia spirituală a lui Christos are loc în prezent, când Isus Christos se află în ceruri, la dreapta Tatălui. Teoria postmilenialistă este susţinută de 4% dintre liderii evanghelici care cred că Isus va reveni pe pământ după o perioadă de 1.000 de ani, când omenirea se va converti treptat la creştinism, conform nae.net/news.
Teoriile diferite despre sfârşitul lumii se bazează pe interpretări diferite ale capitolului 20 din cartea Apocalipsa unde scrie că aceia care I-au fost credincioşi lui Christos vor învia şi vor domni împreună cu El timp de 1.000 de ani (mileniul de la care vin denumirile de premilenialism, postmilenialism sau amilenialism).
Cei 65% dintre liderii evanghelici care cred că, înainte de a veni sfârşitul lumii, pe pământ va fi un mileniu de pace şi bunăstare, au totuşi opinii variate cu privire la modul în care va avea loc sfârşitul lumii, respectiv cu privire la timpul când va avea loc răpirea credincioşilor.
„Dorinţa de a ne pregăti din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual, pentru ceea ce ne stă în faţă este o parte integrantă a naturii noastre umane”, a declarat Leith Anderson, preşedintele NAE.
Concentrarea pe diverse aspecte ale ultimelor zile ale lumii poate să distragă atenţia de la trăirea unei vieţi de credinţă în prezent, cred mulţi dintre liderii evanghelici intervievaţi.
Sfârşitul lumii este aşteptat şi de creştinii din ţările Africii. Cel puţin 50% dintre creştinii intervievaţi în cadrul unui sondaj realizat de Pew Forum and Research, în 2010, au declarat că aşteaptă a doua venire a lui Christos în timpul vieţii lor, conform pewforum.org.
Mii de persoane interesate de subiectul ultimelor zile ale lumii au participat la seminariile susţinute de pastorul Phil Hotsenpiller, în California, în perioada 3-5 septembrie 2010.
A doua venirea a lui Isus Christos este accentuată şi de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea care vorbeşte despre iminenţa şi despre caracterul literal al acestui eveniment escatologic. Pastorul Daoug Batchelor este unul dintre vorbitorii cunoscuţi care atrag atenţia la ceea ce spune Biblia despre revenirea lui Isus, fiind realizatorul seriei de prezentări “The Final Events of Bible Prophecy”.
Asociaţia Evanghelistică „Billy Graham” şi-a îndreptat eforturile, în 2009, spre popularizarea învăţăturilor biblice despre a doua venire a lui Isus. „Biblia ne învaţă că Isus va reveni. Şi nu văd să existe o altă speranţă decât aceasta”, a declarat cunoscutul evanghelist Billy Graham, notează christianpost.com.
Stire preluata de pe site-ul www.semneletimpului.ro

Un comentariu
Lucrul principal?
e sa fim gata in orice vreme!!!
ai deplina eliberare de pacate, biruinta in ganduri si in toate lucrurile, mai mult ca biruinta…?
atunci pastreaza ce ai ,,
si ajuta cat mai multi la aceasta eliberare!!
Nu ai acestea? ,,ce lipseste nu poate fi trecut la numar,, scrie in Eclez.
Multi se amagesc toata viata zicand ca ,,biruinta Lui ne este noua socotita,, etc…..
Unde scrie asta?
ci scrie de ex. ,,cine zice ca ramane in El treb. sa traiasca si el cum a trait Isus!<<<,,
,,cine pacatuieste e de la diavolul,, ,,
Desteptarea, prieteni!
O trezire spre sfintire trece prin tara! Esti si tu aici? sau te impotrivesti…?
Mult har tuturor celor mici, saraci, flamanzi si insetati dupa neprihanirea Lui din tara!!