Anii 70 – 80 ai secolului XX

În anul 1970, „Playboy Enterprises” finanţează în Universitatea din statul Minnesota programa care are ca scop „schimbarea atitudinii studenţilor şi studenţilor-medici” faţă de sexualitate; pornografia devine parte din pregătirea medicală a studenţilor cu scopul de a „reduce sensibilitatea lor” faţă de particularităţile sexuale ale viitorilor pacienţi. Din 1970 pînă în 1980, „Playboy” de asemenea, finanţează Organizaţia Naţională pentru abrogarea legilor ce ţin de marijuana (NORMAL – National Organization for the Repeal of Marijuana Laws).
În 1971, psihiatrul în sfera homosexualităţii , Richard Green întemeiază Academia Internaţională de cercetări ale sexului (IASR – International Academy of Sex Research), care începe să publice “Arhivele comportamentului sexual”. În acelaşi an, studenţii care frecventau cursurile despre sex, încep să primească “admis” pentru participarea la festivalurile pornografice, organizate de IASHS. Programa de restructurare a atitudinii sexuale (SAR – Sexual Attitude Restructuring program) cunoscută şi cu denumirea “F**karma” reprezenta o serie de filme, rulate pe 14 ecrane concomintent, cu pornografie bisexuală, homosexuală şi pornografie cu copii şi animele.
IASHS – admitea chiar abiturienţi „din stradă” cu condiţia că ei vor renunţa la adevăratele valori ce ţin de sexualitate. Studenţii la IASHS trebuie să treacă SAR(Programul de restructurare a atitudinii sexuale) şi să studieze Rapoartele lui Kinsey. Cursurile includeau masaj erotic, terapie sexuală surogat, automasaj, protecţia juridico-medicală a pornografiei. Studenţii de asemenea au început elaborarea programului de educaţie sexuală pentru toate categoriile de vârstă. Astăzi IASHS acordă gradul de doctor în ştiinţe pedagogice, 4 grade ştiinţifice superioare licenţei, 7 diplome, inclusiv la specialitatea de „sex protejat” şi „masaj erotic”.
În 1973, citând „datele căpătate de Kinsey”, Asociaţia psihiatrilor Americani(APA) exclude homosexualitatea din lista dereglărilor psihice în manualul didactic de dianostic şi statistică. În afară de aceasta, în 1973, specialiştii în domeniul învăţământului după Kinsey, John Genyon şi William Simon publică cartea „Comportamentul sexual. Originea socială a sexualităţii omului”.
În 1974, Organizaţia Internaţională a Sănătăţii (OIS) propune recunoaşterea sexologiei ca disciplină de sine-stătătoare în programele de învăţământ şi pregătirea profesională a cadrelor medicale. Tot în acest an, vede lumina zilei şi revista „Revista homosexualităţii”, al cărei redactor în scurt timp este numit John de Cecco, psihologul bugetar al Universităţii de stat din San Francisco şi adeptul deschis al pedofiliei.
În 1976, cei mai influenţi sexologi se adună cu scopul de a forma Asociaţia Mondială a sexologiei (WAS), care la rândul ei pune bazele Congresul Internaţional al sexologiei.
În 1977 , centrul de învăţământ IASHS vinde revistei „Hustler” fotografii cu nuduri de copii, făcute de fotograful bugetar al IASHS. Fotografiile din „Hustler” includ şi imaginile a două fetiţe dezgolite, care fumează marijuană, însoţite de un articol IASHS, în care sunt aduse argumente în favoarea incestului şi seducerii minorilor. Folosirea unei imagini cu pornografie cu copii se repetă şi în ediţia-cadou ilustrată, de mare format, în care au fost incluse şi fotografii ale membrilor ce făceau parte din componenţa profesorilor şi pedagogilor, a altor lucrători şi studenţi IASHS, şi a altor adulţi, toţi fiind goi, participând la orgii sexuale. În acelaş timp, în 1978 , „Playboy Enterprises” finanţează Asociaţia Naţională a lucrătorilor în Educaţie. (ANLE)
Mâine va urma continuarea…
Autor: Dr. Judith A. Reizman
Sursa: Familia Creştină
