Un bărbat are nevoie de un „ezer kenegdo” alături, de un ajutor potrivit. Femeia a fost creată pentru a veni în ajutorul nevoilor bărbatului, fie ele emoţionale, fizice, spirituale. Ea îi va fi prietenă, iubită, colaboratoare. Din toţi bărbaţii din lume, nimeni nu are mai multă nevoie de sprijin şi ajutor potrivit decât un pastor sau alt slujitor care a auzit şi urmează chemarea divină.
Binecunoscutul scriitor şi teolog Buni Cocar a fost întrebat într-o împrejurare de ce e atât de grea, de solicitantă profesia de pastor. „Toate meseriile te solicită, dar ştii că după 8 ore de muncă, eşti liber. Profesia de pastor te solicita 24 de ore din 24.
-„Atunci de ce nu demisionaţi”?
-„Nu poţi să-i spui „nu” lui Dumnezeu.
Într-adevăr, un pastor, un evanghelist, un misionar nu poate spune „nu” după ce a auzit Marea Chemare. Aşa că trebuie să se înroleze în linia întâi şi să sacrifice tot pe altarul slujirii. E o viaţă trăită ca într-o casă de sticlă, cu multe renunţări, lacrimi, nopţi petrecute în rugăciune, respingere din partea celor cărora le-ai făcut bine, atacuri din partea diavolului, sacrificii făcute în detrimentul familiei. Un pastor nu iese la pensie din profesia lui. „Lăsarea la vatră” se petrece doar când Stăpânul îl cheamă „Vino, rob bun şi credincios”. Aşa că, mai mult decât oricine altcineva, un pastor are nevoie de mai multă înţelegere, ajutor, susţinere din partea soţiei sale.
Dar cum este EA, soţia pastorului?
Titlul acesta poate suna pompos în auzul unora, ceva în genul „Prima Doamnă” a bisericii. De-a lungul anilor, am întâlnit soţii de pastori de diverse tipuri. Unele m-au stimulat prin dăruirea lor, altele mi-au spus că nu au nicio legătură cu chemarea încredinţată de Dumnezeu soţului lor. Cât de trist dacă ne gândim ce chemare are , de fapt, soţia pastorului. Nu mi-o pot închipui pe soţia lui Acuila stând pasivă, cufundată în indiferenţă şi egoism, schimbându-şi zilnic garderoba, pierzând timpul la discuţii cu vecinele în timp ce soţul ei îşi îndeplinea cu pasiune misiunea ce-i fusese încredinţată. Aceasta femeie şi-a luat în serios mandatul de soţie de slujitor. Pavel a numărat-o printre colaboratorii săi apropiaţi. Ea şi-a pus casa la dispoziţia Domnului şi a tuturor celor ce le treceau pragul pentru studiul Scripturii sau un sfat. Biblia ne spune ca „şi-a pus capul în joc” pentru Pavel. Tot ce se poate că şi-au atras oprobiul autorităţilor, având în vedere că Pavel era un personaj controversat şi că situaţia creştinilor în Roma acelor timpuri era destul de dificilă. Nu ni se spune ca acest cuplu ar fi avut copii . Ştim că Priscila a contribuit împreună cu soţul ei la instruirea biblică a lui Apolo, deci putem conchide că ea petrecea cu regularitate timp devoţional în care studia Scriptura şi se închina. Această femeie avea un dar special de a învăţa pe alţii. Era ceea ce în zilele noastre se numeşte învăţătoare la şcoala duminicală sau lidera unui grup mic de studiu. Cu siguranţă era o femeie cu impact. Dacă a fost colaboratoare a lui Pavel (şi ştim cât de mult îi aprecia el pe cei implicaţi în misiune), atunci sigur a avut o influenţă mare în rândul femeilor din comunitatea lor pe care le-a îndrumat în înţelegerea vieţii creştine şi în studiul Scripturii. Am avut privilegiul, nemeritat, să fiu chemată împreună cu soţul meu pentru a fi Acuila şi Priscila într-o Romă modernă. Dumnezeu ne-a trimis să fim o copie asemănătoare acelei familii de misionari de acum câteva secole. Copleşitoare chemare! Mare responsabilitate! Neîncetata luptă! Neegalată răsplată! De multe ori, copleşită fiind de greutăţile începutului de misiune, adaptarea la un mediu ostil şi violent (cum seamănă Roma de azi cu cea de atunci!) mă opream ca să mă gândesc la Priscila. Această eroină a Scripturii devenise acum mai apropiată de inima mea. Dumnezeu mă impulsiona prin exemplul ei. Oare Priscila ar fi renunţat la slujire pentru o viaţă confortabilă? S-a temut ea de ameninţările autorităţilor române? Şi ea era o străină în Roma ca şi mine. Cunoştea gustul amar al înstrăinării de casă, de rude şi prieteni. A trebuit să se adapteze unei alte culturi, să înveţe o limbă nouă. Atâtea sacrificii. Dar motivaţia pentru care erau făcute toate acestea ne dădea puterea de a merge înainte. Într-un mediu străin şi ostil, trebuia – ca şi Priscila altă dată-să învăţ să fiu eficientă în lucrarea la care mă chemase Stăpânul. Acum trei ani, îi împărtăşeam unei prietene apropiate faptul că aproape obosisem în încercarea de a începe o lucrare în rândul femeilor. Toate încercările mele de a iniţia grupuri mici de studiu, agape sau întruniri cu rol educativ se loviseră de dezinteresul şi plictiseala ce înfăşuraseră cu tentacule puternice inimile femeilor creştine din Roma. Mă simţeam frustrată şi singură. Nici măcar lacrimile nu mai aveau puterea eliberatoare. Prietena mea căuta să mă încurajeze, reamintindu-mi de viziunea pe care o aveam. „Crezi că Priscila ar fi renunţat?” A fost ca şi când mi-ar fi vorbit Dumnezeu Însuşi. Cuvintele acelea au avut un efect înviorător. Nu, Priscila nu ar fi renunţat. Nici eu nu aveam voie să renunţ. În liniştea ce se lăsase, am auzit în adâncul inimii mele ceva după care sufletul meu obosit tânjea: „iar voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori până la marginile pământului.” Roma însemna pentru mine „marginile pământului”. Primisem puterea, Dumnezeu îmi dăduse această oportunitate de a sluji. El îşi făcuse partea. Mai rămânea ca eu să fiu un martor credincios. În acea seară, puterea mea fusese înnoită, viziunea clarificată, dorinţa de a sluji şi a plăti preţul revigorată. „Şi iată că Eu sunt cu voi, în toate zilele”. Dumnezeu era cu mine, la marginile Romei, dându-mi toată puterea de a-L mărturisi. Aveam să merg pe urmele Priscilei şi nu trebuia să fiu mai prejos. Ştiam ce aşteptări avea Dumnezeu de la mine. Ştiam ce îmi încredințase. Nu puteam pur şi simplu să mă întorc la catedră pentru că aici totul era prea greu. Nu puteam să-I spun „nu” lui Dumnezeu. Asta înseamnă să fii o soţie de păstor. La o întrunire a familiilor am fost solicitată să vorbesc despre ce înseamnă să fii soţie de pastor. Nu aveam decât câteva minute la dispoziţie şi mă gândeam cum să concentrez în câteva fraze tot ce era de spus.
„Să fii soţie de pastor este greu” (puteam citi uimirea pe feţele celor din sală), dar este fascinant. Fiecare zi este o aventură cu Dumnezeu. El ne conduce, pe mine şi pe soţul meu, pas cu pas, pe un drum plin de imprevizibil, dându-ne suficientă lumină pentru fiecare treaptă pe care trebuie s-o urcăm. „Cam aşa stăteau lucrurile cu soţia pastorului¨.
Din fericire, am cunoscut destule soţii de pastori care erau aşa cum dorea Dumnezeu ca sa fie: „ezer kenegdo”, ajutorul potrivit pentru soţ, partenere de lucrare, sensibile, gata de sacrificiu, gata să dăruiască şi să se dăruiască.
Autoarea D.K.Patterson în cartea sa „Femeia plăcută lui Dumnezeu” surprinde foarte clar acest lucru: „Soţia pastorului ar putea fi cel mai bine descrisa ca pion universal. Ea trebuie să facă din cămin un adăpost pentru familia ei şi un loc de popas pentru cei în nevoie. De asemenea, trebuie să fie o persoană plăcută, uşor abordabilă pentru femeile din biserică, o adevărată epistolă scrisă pentru cei din jur. Ea este şi cea care slujeşte acelor îngeri ascunşi din turma păstorită de soţul ei, dintre colaboratorii sau viitorii conducători ai bisericii, dintre bărbaţii şi femeile nemântuite din comunitate. Alături de pastor, soţul ei, o adevărată Primă Doamnă din parohie, îşi poate folosi talentul, potenţialul şi creativitatea, energia în tot felul de lucrări de zidire spirituala”.
Am avut onoarea să stau în preajma unor adevărate Prime Doamne în biserica de la care am avut multe de învăţat, de la care m-am contaminat cu entuziasm şi spirit de sacrificiu pentru a fi eficientă în lucrarea încredinţată de Dumnezeu. Am fost binecuvântată cu părtăşia câtorva misionare, lidere de femei şi soţii de pastori despre care pot spune ca mi-au marcat profund viaţa spirituală. ”Doamne, vreau să fiu ca ele!” a fost şi încă e rugăciunea mea. Nu cred că am ajuns la acel nivel dar mă străduiesc. O misionară din Irlanda mi-a spus odată, la o întrunire a liderelor: „Doreşte-ţi să fii o femeie cu impact, cu influenţă!” A fi un nimeni nu-L onorează pe Dumnezeu. El nu are nevoie de femei fără scop, fără viziune, femei debusolate care se târăsc de la o zi la alta, nefăcând nimic pentru că Împărăţia cerurilor să se extindă.
Dumnezeu caută femei dedicate care să stea în spărtură, caută mijlocitori, luptătoare în rugăciune care să cucerească noi teritorii pentru Împărăţia luminii. Dumnezeu nu te-a creat să fii doar soţie şi mama. El are un plan măreţ pentru viaţa ta şi acesta depăşeşte graniţele stricte ale casei tale. Dumnezeu ţi-a dat influenţa şi autoritate în societate, vecinătatea unde locuieşti, rudele tale, prietenii tăi, femeile mai tinere din biserica ta.
Chiar dacă nu ai un dar aparte, poţi să contribui la lucrarea soţului tău rugându-te pentru el, acordându-i tot sprijinul de care are nevoie, încurajându-l, acordându-i libertatea de a deveni bărbatul puternic în credinţă, slujitorul pe care-l doreşte Dumnezeu. Ia-ţi în serios acest mandat special de soţie de pastor. Ţi s-a încredinţat o mare responsabilitate. Tu ai o mare putere de influenţă, chiar dacă nu-ţi dai seama. Îl poţi ajuta pe soţul tău să devină un slujitor cu impact sau îi poţi umbri lucrarea prin spiritul de critică, indiferenţă sau egoism. Tu eşti responsabilă de ceea ce va deveni soţul tău lângă tine peste 20 sau 30 de ani. Gândeşte-te că eşti pusă să îngrijeşti de inima, aşteptările, visele unui bărbat ales de Dumnezeu cu un scop special. În lumina acestui adevăr, cum te vezi acum ca soţie de pastor? Am câteva prietene care sunt soţii de pastor „în devenire”. Soţii lor s-au înscris anul trecut la seminar. Majoritatea mi-au mărturisit că primul sentiment a fost unul de bucurie. A urmat apoi un altul, copleşitor, de imensa responsabilitate. Teama s-a strecurat în sufletele lor. Le-am spus să profite de aceşti ani pe care Dumnezeu i-a acordat pentru a se pregăti emoţional şi spiritual în vederea marii „provocări” ce va urma. Sunt sigură că sinceritatea şi dedicarea lor vor fi răsplătite de Domnul.
Doreşte-ţi din tot sufletul să devii acea soţie de pastor care să fie colaboratoarea, partenera, ajutorul soţului ei. Nu uita că amândoi veţi primi răsplata fiindcă aţi fost o echipă. Fii un „ezer kenegdo”, un ajutor potrivit pentru el! Aminteşte-ţi ca tu şi soţul tău, toată casa ta trebuie să slujiţi Domnului. Hotărârea noastră luată acum mulţi ani în urmă a fost ca, prin puterea Duhului Sfânt, să devenim Acuila şi Priscila într-o Roma modernă, îndeplinind planul divin în generaţia noastră.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mihaela Gheorghe -„Mesagera pentru Hristos”- Roma
