„Scopul meu este să-i fac pe oameni să privească serios sfera noastră, ca oamenii să nu mai facă haz atunci cînd aud că noi suntem cercetătorii sexului.” (Donald Mosher, ex-preşedintele Societăţii ştiinţifice de cercetare a sexului )
Pana la întemeierea de către fostul entomolog(compartiment din zoologie care cercetează insectele) Alfred Kinsey a Institutului de cercetare a sexului, şi reproducerii (astăzi poartă numele Institutul Kinsey) de pe langă Universitatea din statul Indiana, SUA, aşa domeniu de cercetare ştiinţifică precum „sexualitatea omului” sau „sexologia” nu exista. Dar după ce, în 1948 au fost publicate „noile date” pe care acesta le-a descoperit, tinerii şi înflăcăraţii profesori, care făceau parte din cele mai prestigioase universităţi formand aşa numita Ivy League, au început să înveţe milioane de studenţi vulnerabili lecţii din cele două cărţi ale lui Kinsey, finanţate de Fondul Rockefeller: „Comportamentul sexual al masculului uman” şi „Comportamentul sexual al femelei umane”. Aceste cărţi, care pretindeau a prezenta documentat lascivitatea americanilor, dar care în realitate conţineau date fabricate de Kinsey pentru a susţine propriile perversiuni sexuale, au avut o influenţă colosală asupra multora din aceşti studenţi, însufleţindu-i să predea şi altora pe baza acestor date despre sex, care ar fi fost cică primite de către Kinsey pe cale ştiinţifică. În 1957, aceşti adepţi deja oficial se numeau unii pe alţii – sexologi. S-a format un nou domeniu ştiinţific – sexologia.
De atunci sexologia a devenit o disciplină foarte populară. Sute de mii se consideră sexologi profesionali, inclusiv mulţi terapeuţi, pedagogi, cercetători şi administratori. Căpătarea „gradului ştiinţific” în acest domeniu e posibilă în cîteva instituţii de învăţămînt din America, dintre care şi la Universitatea Brown din New-York.
Ce face o persoană care a căpătat acest grad în sexologie? Unii publică lucrări şi chiar cărţi pe teme cum ar fi „Metoda telemetrică de registrare a reacţiei sexuale a vaginului”; alţii călătoresc prin oraşe şi sate cu rapoarte în susţinerea „relaţiilor de dragoste”, pe care cică se bazează majoritatea incesturilor dintre taţi şi fiicele lor; unii pur şi simplu participă la descoperirea mijloacelor de stimulare sexuală, cum ar fi instrumentul pentru măsurarea şi sporirea puterii de contracţie a muşchilor perineului; alţii sfîrşesc prin a oferi consultaţii sau îşi găsesc ceva în domeniul pornografiei.
Indiferent de ceea ce aleg oamenii să facă în calitate de sexologi, puteţi fi siguri de un lucru, după precedentul care deja a fost stabilit de Kinsey, ei, fără îndoială, „se regăsesc”, făcîndu-le jocul celora care reclamează plăcerile pornografiei, bisexualtăţii, homosexualităţii, transvestismului, sadomasochismului, prostituţiei şi pedofiliei – toate acestea acompaniate de acelaş motiv „inofensiv” a lui Kinsey. Pentru că în afară de importanţa lor pentru companiile farmaceutice în calitate de specialişti care să dea acordul pentru producerea medicamentelor împotriva impotenţei, ei mai sunt cei care lucrează la legalizarea dereglărilor sexuale. Oamenii, inclusiv sexologii, sunt recunoscători atunci cînd li se spune, că orice mod de a căpăta satisfacţie sexuală, cît de amoral nu ar fi, este absolut acceptabil.
De exemplu, participanţii la Congresul Internaţional anual al sexologiei – cea mai mare adunare a cercrtătorilor în acest domeniu – de obicei acordă, cel puţin o parte din timp vizionării filmelor pornografice, în compania stelelor pornografiei. Risc sa presupun, că acest fel de comportament este justificat prin faptul că este nevoie să fii la curent cu aspectul industriei sexului în mare, dar de fapt el serveşte pentru a scoate stigmatul de pe pornografie (una din cele mai principale cauze ale impotenţei, şi deci este la mana celor care „tratează” astfel de „boli”) dar şi pentru a îmbiba astfel de manifestaţii de spiritul desfraului sexual, anume din cauza căruia sfera de sexologie, fără îndoială, atrage la sine pe unii oameni – din această cauză sau din cauza convingerii de îndatorirea de a ajuta şi pe alţii să ajungă la depravare.
Apare întrebarea: cum totuşi această scandaloasă sferă, pseudo-ştiinţifică, a căpătat fie şi aşa autoritate şi respect, ne mai vorbind de căpătarea unui loc în Programa de Studii a universităţilor contemporane? Este o relatare a unor afaceri murdare în spatele culiselor, şi a „sfatului celor nelegiuţi” cu participarea multor jucători şi abundenţă de abrevieri, dar detaliile căreia nu trebuie ţinute ascunse, pentru că ea aduce la lumină faptul că sexologia este o înşelătorie şi încă una foarte periculoasă. Începînd cu cei cu devieri de la normele sexuale, această sferă este interesată în atingerea, nu mai puţin decît a libertăţii sexuale – normalizarea şi legalizarea tuturor actelor sexuale care au loc „prin liber consimţamant”. Deşi mijloacele de informare în masă foarte rar vorbesc anume despre aceste scopuri.
Într-adevăr groaznic în această privinţă este faptul că multe din eforturile sexologilor au avut succes. Au fost introduse indulgenţe legale, pornografia s-a raspandit ca niciodată, iar planurile şcolare tolerează folosirea pornografiei, transvestismului şi homosexulităţii în scopuri „terapeutice”, vaccinandu-i pe copii împotriva bolilor sexual-transmisibile – toate acestea fiind justificate de opiniile „ştiinţifice” ale sexologilor. Mai jos este prezentată relatarea îngrozitoare în ordine cronologică, care nu trebuie să lase nicio urmă de îndoială referitor la fraudele şi denaturarea pe care a fost construită toată industria cercetării vieţii sexuale.
Mâine va urma continuarea…
Autor: Dr. Judith A. Reizman
Sursa: Familia Creştină
