În această săptămână, 14 tineri au studiat de zor cursul de provocare la misiune Kairos. Timp de o săptămână, între orele 16:00 – 20:00, alături de conducătorii cursului Nicu Holban şi Natalia Litnevschi au făcut călătorii în istoria misiunii la nivel mondial, evoluţia mişcărilor misionare în lume, scopul şi planul lui Dumnezeu pentru această lume, strategia misionară şi alte subiecte importante pentru lucrarea de misiune. De asemenea au avut şi timp special pentru rugăciune focalizată asupra popoarelor neevanghelizate ale lumii.
Astăzi au încheiat cursul cu impresii şi emoţii multe. Au stabilit să se întâlnească peste două săptămâni ca să îşi împărtăşească impactul cursului în viaţa lor şi hotărârile care le-au luat pentru prezent şi viitor. În jurul mesei rotunde au împărtăşit şi cu noi unele gânduri.
Nicolai: “cursul Kairos presupune un nou început în viaţă…”
Sfetlana: “am venit la curs pentru că undeva în inima mea simţeam dorinţa de a afla mai multe despre misiune. Aici am înţeles că misiunea ca lucrare e la fel de importantă pentru biserică precum e lauda şi închinarea, rugăciune şi predica nelipsită de la fiecare serviciu divin. Am văzut altfel importanţa rugăciunii mele, chiar dacă mă rog pentru cineva care e departe şi pe care nu îi cunosc. La fel am concluzionat că trebuie să ne rugăm mai mult, cu mai multă pasiune şi să simţim cu cei pentru care ne rugăm în suferinţele şi bucuriile lor.”
Andrei: “cursul Kairos e un curs periculos, care te poate schimba radical, te scoate din comfortul tău şi îţi schimbă viziunea pentru viaţă. Este foarte bine organizat academic, cuprinzând în esenţă toate aspectele despre biserică şi lucrarea de misiune în raport cu lumea care are nevoie de mântuire.Te impune să iei decizii, noi hotărâri pentru schimbare. La fel, cursul Kairos prezintă coloana vertebrală a Bibliei. Este un mesaj care te face conştient de dragostea mare a lui Dumnezeu faţă de oameni.”
La încheierea cursului, Natalia Litnevschi a povestit studenţilor despre o problemă de context care a întâlnit-o aflându-se cu soţul ei timp de şapte ani în misiune în Ciucotca. La întrebarea studenţilor dacă a fost greu să se acomodeze contextului lor cultural, Nataşa a răspuns: “Da, a fost foarte greu la început. La ei noţiunea de timp e foarte diferită decât la noi. De exemplu, Petru (soţul meu) dacă voia să meargă în tundră nu putea nicidecum fără ghid. O dată a făcut o înţelegere cu un ghid pentru a doua zi să meargă în tundră. A pregătit bagajul şi tot ce era necesar pentru drum a doua zi aşteaptă şi ghidul nu mai vine. Merge la el, dar acesta beat deja îi spune, nu mai pot o să mergem mâine. Petru îl întreabă mâine la ce oră? Mâine pe la masă. Petru a insistat şi el îi spune: “mâine pe la trei”. A doua zi a pornit furtuna de zăpadă şi e imposibil să te porneşti pe aşa timp în tundră. A treia zi, îi spune că nu bate vântul din direcţia necesară deci o să mergem mâine şi tot aşa. Aşa sunt ei şi pentru noi a fost foarte greu să ne acomodăm cu această realitate. De exemplu, puteau veni la ora opt sau la orice oră la adunare. Şi ne întebau, dar ce la voi la ora asta nu se mai roagă? Ciucci sunt un popor foarte liniştit. Ei nu iubesc muzica dinamică. La ei tot e lent. Ei niciodată, nicăieri nu se grăbesc. Pentru noi era greu să mergem la ei şi diferenţele culturale impuneau multe bariere. Chiar dacă era obositor pentru noi, cea mai eficientă metodă de a le vesti Evanghelia era atunci când veneau la noi în vizită. De exemplu ,în satele îndepărtate mijlocul de transport este elicopterul şi vine în oraş o dată la două săptămâni, dar de cele mai deseori cu o nevoie concretă când cineva e bolnav. Şi ceilalţi care au nevoie vin când vine şi elicopterul. Pentru ei este amenajat special un hotel unde ei pot să rămâne peste noapte până se întoarce elicopterul în sat, dar ei preferau să vină la creştini. Şi stăteau la noi câte două, trei săptămâni. Puteau să se pornească la elicopter şi să se întoarcă înapoi. Îl întrebam de ce nu s-a dus… păi, m-am întâlnit cu cineva pe drum şi am stat la vorbă şi am întârziat. Şi mai stătea la noi două săptămâni :). Sunt foarte primitori de oaspeţi. Dacă mergi la ei acasă o să îţi pună pe masă cea mai bună bucată de carne. Şi cunoscând această dragoste şi calitate a lor, nu puteam fi altfel. Adeseori trebuia să le spunem direct că nu mai pot sta la noi, dar era foarte greu. Aşa sunt ei şi nu îi poţi schimba. Cea mai mare problemă a lor este alcoolul şi fumatul. Toată ziua beau vodcă şi fumează şi îmbătrânesc şi mor foarte repede din această cauză. Rugaţi-vă pentru acest popor care are nevoie de vindecare şi mântuire. Domnul să fie slăvit pentru toate, am trăit multe minuni cu Dumnezeu acolo”
Seminarul Kairos s-a desfăşurat în perioada 21-26 februarie 2011. Următorul curs în cadrul bisericii “Isus Salvatorul” se va desfăşura în luna mai 2011.
