Psalmul 145: 14-21
Atunci, când Îi zicem lui Dumnezeu Stăpân, ne numim robii Lui, supușii Lui. Dacă dorim să fim cu adevărat beneficiarii binecuvântărilor şi harului lui Dumnezeu asemenea relaţiei părinţilor cu copii, este necesar să ne angajăm în a înţelege şi recunoaşte dependenţa noastră de Domnul în toate aspectele vieţii, pentru că de aici izvorăsc toate binecuvântările lui Dumnezeu. Aceste versete însumează împreună, pun într-un echilibru, dependenţa noastră de Domnul şi apoi beneficiile sau binecuvântările care vin din partea lui Dumnezeu. Este o binecuvântare să depinzi de Dumnezeu. În versetele 14-17 psalmistul David recunoaşte faptul că noi depindem de Dumnezeu în mai multe aspecte.
1) Noi depindem de Dumnezeu în umblarea noastră zilnică cu El pe acest pământ.
Poate cineva să zică că are domenii în viaţa sa în care nu are nevoie de Dumnezeu, nu are nevoie de intervenţia Lui şi se descurcă singur? Psalmistul spune: „Domnul sprijineşte pe cei ce cad şi îndreaptă pe cei încovoiaţi”. Noi cădem şi ne „încovoiem” în mers în lupta noastră zilnică. Deseori trăim această experienţă de cădere şi „încovoiere”, pentru că avem în viaţa noastră de zi cu zi multe poveri, multe griji. În fiecare zi pe umerii noştri apasă responsabilitatea vieţii, apasă lupta zilnică cu păcatul, apasă dorinţele de-a face ceva pentru Domnul care nu totdeauna ne reuşesc, problemele de sănătate, problemele de familie şi multe alte lucruri, care ne fac uneori să cădem.
Atunci când cădem, ce face Dumnezeu? Ce s-ar fi întâmplat cu noi, dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră atunci, când poverile erau prea grele? Am fi căzut pradă celui rău şi ne-ar fi făcut pulbere. Psalmistul menţionează însă, că în umblarea noastră zilnică, noi depindem de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar interveni în viaţa noastră, am fi pierduţi demult. Dumnezeu este Acela care ne ţine genunchii şi atunci când cădem, El ne ridică. Adesea spatele nostru se „înconvoaie” din cauza greutăţilor şi psalmistul spune, că Domnul „îndreaptă pe cei încovoiaţi”.
Amintiţi-vă cel puţin o situaţie în care Dumnezeu v-a ridicat şi v-a îndreptat. Este important să înţelegem, că în umblarea noastră depindem de sprijinul şi ajutorul lui Dumnezeu, atât în plan spiritual, cât şi în cel material. În toate problemele şi domeniile vieţii noastre, Dumnezeu este cu noi şi ne sprijină. Unii oamenii spun cu aroganţă: „Eu sunt puternic! Eu am bani! Am relaţii bune cu persoane de rang înalt şi lucrul acesta îmi permite mă fiu tare”. Copiii lui Dumnezeu, însă, zic cu fermitate „Eu stau în picioare pentru că Dumnezeu mă ridică, El mă îndreaptă atunci când sunt încovoiat”.
Viaţa ne aduce uneori şi „surprize” neplăcute, greutăţi, alergări, multe lucruri care au tendinţa să ne „înconvoaie”. Important este să înţelegem, că Dumnezeu va fi şi este cu noi. Domnul ne ia în braţe atunci, când medicul ne spune că avem o boală grea, când ne-am pierdut serviciul sau când avem o durere în suflet – Dumnezeu este Acela care ne sprijină şi ne îndreaptă. Depindem de Dumnezeu în umblarea noastră pe acest pământ şi numai harul Lui ne ţine.
2) Depindem de Dumnezeu şi în plan material (versetul 15).
„Dumnezeu Îşi deschide Mâna şi satură după voinţa Lui” (versetul 16). Biblia ne spune, că Dumnezeu este Stăpân şi El face ce vrea. El este Stăpânul vieţii pe acest pământ. El este Stăpânul tuturor vieţuitoarelor, a tot ce este viu şi mort – El este Suveran. El este Cel care dă hrană după voinţa Lui la fiecare, important este că-i satură pe toţi. Uneori frigiderul nostru nu este plin, deoarece El vrea să ne mai încerce.
Domnul doreşte să ne îndrepte privirile spre El, de aceea Cuvântul Lui spune: „El ne dă după voinţa Lui şi ne satură după voinţa Lui, tot ce are viaţă, inclusiv şi omul, care este capodopera, coroana creaţiei lui Dumnezeu”. Odată Domnul Isus spunea: „Voi, oamenilor, sunteţi atât de preţioşi în ochii lui Dumnezeu, El este Tatăl vostru şi dacă pasărea nu moare de foame, şi dacă iarba creşte şi-i verde chiar dacă e secetă afară, şi e foarte frumoasă, cu atât mai mult pe voi, nu vă va îmbrăca şi nu vă va hrăni Tatăl vostru? De aceea, căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, căutaţi mai întâi credinţa, viaţa, relaţia cu Dumnezeu, şi aceste lucruri, vi se vor da pe deasupra”.
Aşadar, depindem de Dumnezeu şi în plan material. Dacă ai avut astăzi o bucată de pâine, e pentru că tu ai muncit-o, dar Dumnezeu ţi-a dat-o. Ne rugăm la masă, deoarece recunoaştem şi credem, că şi pâinea vine de la Dumnezeu. El ne hrăneşte şi noi toţi nădăjduim în El. Fără El, fără îndurările Lui, fără mila Lui nu suntem nimic, suntem pierduţi, spulberaţi. Toate legile naturii, toate legile universului sunt sub controlul Lui. El învârte Pământul, răsare şi apune Soarele, creează noi galaxii. El face totul, Slăvit să fie Domnul!
3) Depindem foarte mult şi de atributele lui Dumnezeu.
Sfinţenia şi dragostea lui Dumnezeu sunt atributele de bază pe care numai El ştie să le echilibreze şi să le aplice în viaţa noastră şi în felul acesta El rămâne Perfect. El ne iubeşte şi ne pedepseşte, rămânând Perfect şi noi-binecuvântaţi.
Versetul 17 ne spune, că noi depindem de dreptatea Lui: „Domnul este Drept în toate căile Lui” şi de mila Lui – „este milostiv în toate faptele Lui”. În alt capitol psalmistul spune, că dreptatea şi mila se întâlnesc. Noi depindem şi de dreptatea lui Dumnezeu şi de mila Lui. Ne place să credem şi să ni se spună, că noi depindem de mila Domnului: „O Doamne, slavă Ţie că eşti milos, eşti plin de îndurare, eu depind de mila Ta. Daca n-ar fi mila, n-aş fi eu…”. Dar cum depindem de dreptatea Lui? Fără dreptatea lui Dumnezeu noi demult am fi alunecat în prăpastia cea mai adâncă. Important e să ştim, că dreptatea şi mila lui Dumnezeu sunt ca două braţe, două mâini pe care le ţine un părinte asupra unui copil care abia începe să facă primii paşi. Când copilul începe să meargă şi părintele îl vede că el se clatină şi este gata să cadă jos, părintele nu întinde doar o mână, ci ambele, ca propriul copil să meargă echilibrat – la centru.
Dreptatea şi mila lui Dumnezeu ne păstrează mersul echilibrat, ne îndreaptă să mergem pe calea îngustă care este Isus Hristos. Când suntem necăjiţi, când ne doare ceva, mila Lui ne ridică. Atunci, însă, când ne răzvrătim sau suntem prea leneşi şi prea falimentari, mâna cealaltă care se cheamă „dreptate” şi „sfinţenie” ne pune şi ea la centru.
Depindem noi oare de dreptatea şi mila lui Dumnezeu? Dacă ar lipsi una din aceste două, nu-i aşa, că ori am fi prea răsfăţaţi, ori am fi prea pedepsiţi. Acest lucru trebuie să-l însuşească şi să-l aplice în educaţia copilului şi părinţii: să îmbine mila, compasiunea şi dreptatea.
Adeseori Îl lăudăm pe Domnul pentru dragostea, mila sau bunătatea Lui, însă, foarte rar auzim rugăciuni de genul: „Doamne, mulţumesc pentru sfinţenia şi dreptatea Ta pe care ai manifestat-o în viaţa mea”. Şi pentru asta trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi existat aceste calităţi, am fi pierduţi.
În toate lucrurile depindem de Dumnezeu, însă psalmistul a ales să le menţioneze pe acestea: umblarea, starea materială, dreptatea şi mila care ne păstrează echilibru ca să mergem după placul lui Dumnezeu.
După ce înţelegem dependenţa aceasta de Dumnezeu, o acceptăm şi o trăim în viaţa noastră, abia atunci încep să se reverse peste noi binecuvântările. Dacă am începe să scriem o listă de binecuvântări, ar fi infinită, pentru că binecuvântările vin de la Dumnezeu, care sunt infinite. De fapt, fiecare secundă din viaţa noastră este o binecuvântare.
Deşi sunt foarte multe, psalmistul enumeră doar câteva din binecuvântări.
Astfel, versetul 18 spune: „Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima”. Domnul este lângă noi! Au existat clipe când poate nu L-ai simţit pe Dumnezeu lângă tine, momente grele, dificile când strigai: „Doamne, unde eşti?”. Chiar în clipele acelea Dumnezeu era lângă noi. Uneori în asemenea situaţii ne asemănăm cu un om care atunci, când un nor acoperă soarele, strigă: „Soare, unde eşti?”. De fapt, soarele nu a dispărut, el a rămas de asupra noastră, doar un nor l-a acoperit puţin. Aşa este şi în relaţia noastră cu Dumnezeu. El rămâne întotdeauna alături de noi. Slăvit să fie Domnul!
Încercările, suferinţele care sunt prea mari, uneori parcă-L umbresc. Atunci când ne este foarte greu, să nu uităm, că şi atunci El este lângă noi. Poate durerea îţi creează o impresie contrară, însă El este lângă tine. Cheamă-L, şi îţi va veni în ajutor. „Domnul este lângă cei ce-L cheamă cu toată inima”.
Zilele care ne stau în faţă, poate vor fi din acelea în care vor veni peste noi astfel de nori: norii îndoielii, norii suferinţei. Să nu uităm şi să nu ne pierdem credinţa, căci Dumnezeu rămâne mereu alături de noi, doar norul Îl umbreşte, dar El este. Strigă-L şi El te va auzi, cheamă-L şi îţi va veni în ajutor. Domnul să ne mărească credinţa!
Versetul 19 spune: „El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă”. Toţi avem dorințe… Dacă ar veni Isus în clipa aceasta şi ne-ar da o foaie şi un creion şi ne-ar spune să scriem trei dintre cele mai mari dorinţe pe care le avem şi ne-ar zice: „Eu vi le împlinesc chiar acum”. Vom găsi oare trei dorințe? Eu aş găsi şi mai multe…
Aşadar, accentuez că toţi avem nişte dorinţe, nişte lucruri care dorim să se realizeze, ceva după care tânjim. Biblia spune că El împlineşte toate dorinţele. Dar ale cui? – ale celor care se tem de El. Dacă doriţi ca dorinţele să vă fie împlinite, temeţi-vă de Domnul. Sigur, că omul care are frică de Dumnezeu nu are dorinţe egoiste, ci dorinţe sfinte şi pe acestea Dumnezeu întotdeauna le împlineşte. Nu-i aşa că avem un Dumnezeu bun şi minunat?
Pentru cei care doresc să plece undeva (în misiune), dar ştiu că acolo îi poate paşte pericole, pentru cei care au în faţă nişte examene importante şi se îngrijorează, cum le vor susţine, pentru cei care sunt internaţi în spital şi îi aşteaptă o operaţie complicată şi le este frică, din partea Domnului au versetul 20 care le spune: „Domnul păzeşte pe toți cei ce-L iubesc şi nimiceşte pe toţi cei răi”. Dumnezeu ne păzeşte de lucrurile care ne produc frică.
Un alt verset 1 Petru 1:5 ne spune: „Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă”. Oriunde veţi fi, nu uitaţi: „Domnul păzeşte pe cei ce-L iubesc”. Mângâiaţi-vă cu aceasta: „nimiceşte pe toţi cei răi”.
Când medităm la acest verset, nu doresc să ne gândim la persoanele care ne-au făcut rău, ci vreau să înţelegem, că Dumnezeu este Acela care nimiceşte răul şi El îl face să se oprească. El stârpeşte răul, iar pe copiii Lui îi iubeşte foarte mult.
Ştiind adevărul, că noi depindem de Dumnezeu şi suntem binecuvântaţi de El, ce ar trebui să facă zilnic gura noastră? „Gura mea să vestească lauda Domnului şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui Cel Sfânt în veci de veci!”, versetul 21.
Vreau să ne luăm un angajament – indiferent de câte cuvinte va trebui să rostim în zilele ce urmează – din gura noastră să iasă cuvinte de laudă la adresa lui Dumnezeu, cuvinte drese cu sare, cuvintele Scripturii, cuvinte înţelepte, cuvinte care ies din îndemnul Duhului Sfânt.
Mai puţine cuvinte de „oare?”, „cum?”, „ce să fac?” sau „nu pot, îmi este greu”, „sunt disperat”, sau „unde să mă duc?”- mai puţine cuvinte de felul acesta, pentru că avem un Dumnezeu de care depindem şi care ne binecuvântează. Dacă este aşa Dumnezeul nostru, atunci din gura noastră trebuie să iasă cât mai des cuvinte de laudă în adresa Lui. Şi nu doar atât. Trebuie să vestim Cuvântul Lui, dar şi lucrările minunate pe care Dumnezeu le face în vieţile noastre. Este bun Dumnezeu? Este minunat Dumnezeu? Vreau să-L iubim şi să ne ataşăm de El tot mai mult. Dumnezeu vrea ca să-L onorăm în toate circumstanţele vieţii noastre. Şi atunci când „gura mea trebuie să vestească lauda Domnului”, noi trebuie să aducem această laudă în orice situaţii: şi când ne va fi greu, şi când ne va fi bine.
Am citit despre o tânăra credincioasă pe care biserica catolică aproape că a canonizat-o, deşi nu cred că ea ar fi fost de acord cu aceasta. A fost foarte credincioasă şi a mărturisit mult despre Isus. Deoarece mărturisea în timpurile de prigoană despre dragostea lui Isus, ea a fost martirizată.
Vă voi relata modul în care a ajuns la martiraj. În primul rând, a fost prinsă şi bătută cu biciul, încât toată haina ei s-a transformat în nişte panglici de pânză. Călăii urlau şi o îndemnau să se lepede de Isus, dar ea nu s-a lepădat de Mântuitor… Şi când au văzut că ea nu cedează, au hotărât s-o ducă pe o arena şi să o arunce pradă fiarelor sălbatice ca s-o sfâşie în prezenţa a mii de oameni. Înainte de a o urca în arenă i s-a dat un timp de răgaz în care a fost întrebată: „Ce-ai vrea să spui înainte să mori?” Ea a răspuns: „Daţi-mi un ac şi o aţă ca să-mi cos haina mea ruptă, pentru că vreau să mor pentru Isus îmbrăcată decent”.
Observaţi ce dorinţă a avut această tânără, ce credinţă mare, ce echilibru a fost în viaţa ei? „Un ac şi o aţă” ca să-şi pregătească şi exteriorul, ca actul acesta de martiraj să-l facă cu toată dragostea, dedicarea şi sfinţenia pentru Dumnezeu.
Care ar fi dorinţa cea mai mare în umblarea noastră în zilele care ne stau în faţă: să-L onorăm pe Dumnezeu, să trăim în aşa mod, ca prezenţa Lui, chipul Lui să se reflecte în viaţa noastră, în toate aspectele ei? Sau poate ne mulţumim cu mai puţin, cu ceva mai declarativ, mai superficial, cu ceva ce am avut în trecut pentru Isus?
Domnul să ne binecuvânteze să trăim dependenţi de El, ca apoi să ne putem bucura de toate binecuvântările Lui. Foarte mare este răsplata celor care trăiesc şi se dedică Domnului Isus cu trup şi suflet.
Apostolul Pavel spune, că nimeni nu ar putea descrie, nici chiar cel mai mare savant sau visător nu ar fi în stare să descrie frumuseţea cerului, a locului pregătit de către Isus pentru ucenicii Lui.
Se merită să trăim pentru Isus, se merită să trăim într-o dependenţă totală de El, păşind cu fermitate pe calea cea îngustă.
Domnul să ne ajute la aceasta!
Cornel Sorbală, pastorul Bisericii „Golgota” din Chişinău
