Mai ştim ce înseamnă să slujim pe ceilalţi? Mai ştim ce înseamnă să renunţăm la confortul nostru, la bunăstarea noastră în favoarea confortului şi a bunăstării celui de lângă noi?
Dumnezeu spune să ne iubim unii pe alţii. El spune de asemenea că cel mai mare dintre noi e slujitorul nostru. Dar trăind într-o lume în care e la modă să fii cât mai sus, să fii slujit de cât mai mulţi şi să deţii puterea, e greu să mai faci ce scrie Biblia. E greu să vrei să slujeşti pe alţii din plăcere şi nu din nevoie. E greu să te apleci intenţionat la picioarele fratelui tău şi să i le speli. Suntem prea confortabili şi prea prinşi în cotidianul vieţii încât să ne mai gândim la ce am putea face pentru alţii. Până la urma urmei, este problema lor, nu? E problema lor că nu au ce mânca, e problema lor că nu au unde sta şi că nu au ce îmbrăca. E problema lor că au probleme sentimentale şi că nu are cine să-i încurajeze. Gândire egoistă.
Astăzi, în faţa uşii mele sta un câine. Eu stau la etajul trei şi sunt destul de multe scări de urcat. Acel câine era rănit la un picior. Abia putea mergea. Ce minte omenească şi-ar explica de ce câinele a ales să se aşeze la uşa mea şi cum a urcat până acolo? Eu am considerat că a fost trimis de Dumnezeu. Tot aşa şi oamenii. Sunt răniţi, abia pot merge şi de multe ori au nevoie urgentă de ajutor. Ei nu ştiu la cine să apeleze. Nu ştiu cine îi poate ajuta, dar simt că nu mai pot. Atunci Dumnezeu îi întăreşte şi îi ajută să ajungă la uşa potrivită. Chiar dacă până acolo calea e mai lungă şi mai grea şi e mai mult de urcat…uneori se merită. Dar ce se întâmplă dacă tu nu ajuţi străinul rănit din faţa uşii tale? Acesta poate muri, fiind aproape imposibil pentru el să coboare aşa rănit şi flămând. Şi atunci nu numai tu te faci de ruşine ci şi pe Dumnezeu pentru că El l-a trimis la tine!
Nu uita că trebuie să şi jertfim. Nu uita că trebuie să fim atenţi la nevoile celorlalţi. Nu uita că înainte de confortul tău, contează şi confortul altora. Mai ştim să ne jertfim?
