DACA AŞ FI MURIT ATUNCI, NU ŞTIAM UNDE VOI AJUNGE.
Căsnicia noastră s-a transformat radical din momentul în care noi L-am ascultat pe Dumnezeu.
Dumnezeul pe care eu L-am descoperit este dragostea deplină.
Ani Tomeci:
Eram într-o permanentă căutare după ceva – aveam un gol în suflet pe care doream să-l umplu cu ceva. Studenţia nu mi-a umplut acel gol, cu toate că învăţam foarte bine.
Nici căsătoria nu mi-a umplut golul din suflet, ci au început problemele. Mă certam cu soţul meu din orice.
Apoi îmi era frică de moarte. Dacă aş fi murit atunci, nu ştiam unde voi ajunge. Această întrebare mă frământa.
Într-o zi am spus: „Doamne, vreau să mă întorc la Tine şi să mă împac cu Tine, dar nu ştiu cum”. După câteva zile, o colegă m-a întrebat dacă aş vrea să ştiu mai multe despre Dumnezeu. Era EXACT ceea ce căutam.
Ea m-a întrebat: „L-ai primit pe Domnul în inima ta?”. Nu ştiam ce înseamnă asta, dar ea mi-a spus: „Roagă-L pe Dumnezeu să vină în viaţa ta, să-ţi schimbe viaţa şi să te ierte”. M-am rugat împreună cu soţul meu această rugăciune simplă, dar care a avut un mare efect. L-am rugat pe Domnul să vină în viaţa mea, şi viaţa mea s-a schimbat.
Reporter:
Ziua în care te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu ţi s-a părut mai deosebită, mai luminoasă, mai altfel?
Ani Tomeci:
Aş putea spune că da. Când eram copil, o admiram pe mama pentru că era o femeie foarte evlavioasă. Mergeam şi eu cu ea la biserică şi la mănăstire, dar nu găseam împlinire.
În ziua când L-am invitat pe Cristos în viaţa mea, am fost fericită că în sfârşit pot să-L înţeleg şi eu puţin pe Dumnezeu. Până atunci îmi imaginam că Dumnezeu este un dictator, departe de mine, care stă în Cer şi aşteaptă să greşesc ca să mă pedepsească. Aveam o teamă teribilă de El.
Am fost foarte fericită când am auzit că Dumnezeu este dragoste, că El îmi vrea binele şi că toată dragostea Lui se revarsă prin Isus Cristos, care aduce Harul şi nu Legea.
Le spuneam tuturor celor pe care îi întâlneam: „Eu L-am găsit pe Dumnezeul cel adevărat, nu cel despre care ştiam până acum”. Cei din familie mi-au spus: „Ai înnebunit! Ţie nu-ţi mai place să te distrezi, să mergi la discotecă”. Le-am răspuns: „Nu am înnebunit, ci Dumnezeul pe care L-am descoperit eu acum este dragostea deplină”.
Mi se părea atât de frumos să ai pe Cineva care să te iubească necondiţionat, care, chiar dacă greşeşti, să te primească înapoi şi să-ţi spună: „Te iert!”.
Era atât de minunat să ştiu că există Cineva care se îngrijeşte de mine, de nevoile mele, Căruia pot să-I spun orice problemă fără nici cea mai mică frustrare sau sentiment de vinovăţie. Aşa L-am înţeles eu pe Dumnezeu.
Reporter:
Ce te face să crezi că Dumnezeu este aşa cum L-ai înţeles tu? Dacă Dumnezeu NU există? Dacă este doar o idee, o noţiune abstractă de care unii se agaţă tocmai pentru a-şi amăgi această nevoie de a fi iubiţi necondiţionat?
Ce argumente ai că Dumnezeu este o Persoană cu care poţi discuta şi care-ţi răspunde la rugăciuni?
Ani Tomeci:
Prin experienţa cu Domnul, de peste zece ani, am putut să-L cunosc pe El şi să gust din bunătatea Lui.
Pacea care mi-a inundat inima când L-am cunoscut a fost o mărturie că Dumnezeu este în viaţa mea. Toate problemele am început să le privesc dintr-un alt unghi.
Fiind proaspăt căsătoriţi, aveam un început de căsnicie mai dificil. Fiind şi fără Dumnezeu, nu vedeam nici o soluţie. În momentul în care am spus: „Doamne, vrem să fii TU Stăpânul vieţilor noastre!”, am putut să ne rezolvăm problemele din familie, care ne afectau viaţa şi căsnicia.
Viaţa noastră de căsnicie s-a transformat radical din momentul în care noi L-am ascultat pe Dumnezeu.
Dragostea Lui e ceva care se revarsă din plin în momentul în care-L cunoşti. Când ajungi să ai o relaţie personală cu Dumnezeu, atunci poţi cu adevărat să cunoşti puterea, harul, dragostea şi grija Lui.
Reporter:
Vorbeai despre a-L cunoaşte şi a-L gusta pe Dumnezeu. Mi-amintesc o întâmplare în care un renumit profesor ţinea o conferinţă, spunându-le participanţilor că învierea lui Isus Cristos nu a fost adevărată, ci a fost un fals.
El a citat mulţi filozofi, iar la sfârşit a tras concluzia că învierea nu a existat din punct de vedere istoric, iar creştinismul se bazează doar pe emoţii, invenţii şi înşelătorii.
„Baza creştinismului este o relaţie personală a creŞtinului cu un Isus Cristos înviat, care, de fapt, niciodată nu a înviat din morţi, în sens literal”, spunea acel profesor ateu.
La sfârşit, un bătrânel s-a ridicat în picioare, undeva în spatele sălii, şi a spus: „Domnule profesor, aş avea o întrebare”. A luat un măr şi a început să muşte din el. „Domnule profesor”, spunea el muşcând din măr, „eu nu am citit cărţile pe care le-aţi citit dumneavoastră” şi continua să muşte din măr, „nici nu pot să citesc Biblia în greacă sau ebraică şi nici nu ştiu cine au fost Nietzsche sau Heidegger” a spus bătrânul terminând mărul de mâncat.
Apoi a zis: „Întrebarea mea este: ‘Ce gust a avut mărul pe care tocmai l-am terminat de mâncat?’ ”.
„Domnule, nu pot răspunde la această întrebare pentru că nu am gustat din acel măr” a spus profesorul.
Bătrânul s-a uitat ţintă la profesor şi i-a spus calm: „Domnule, niciodată nu L-aţi gustat pe Isus al meu!”.
Nu vreau să absolutizăm experienţa ta – doar Dumnezeu este absolut – dar exemplul pe care l-ai dat – a-L gusta pe Dumnezeu, a trăi în fiecare zi cu El – este o mărturie extraordinară a ceea ce face Dumnezeu în viaţa noastră.
Până la urmă, golul din sufletul tău a fost umplut?
Ani Tomeci:
Când eram copil, mergeam des la biserica din sat. Preotul chiar spunea că este mândru de mine, însă eu nu eram mulţumită în suflet, pentru că nu mă simţeam împlinită.
Pe mama o vedeam foarte aproape de Dumnezeu şi spuneam: „Aş vrea să am şi eu o inimă sinceră, să spun şi eu: ‘Doamne, sunt mulţumită de Tine’ ”, dar nu puteam.
Eram egoistă şi rea. La liceu, unde era o luptă şi mai mare, răutate şi mai multă, am zis: „Ori nu există Dumnezeu, ori omul nu are habar cum este Dumnezeu”.
În inima mea am spus: „Nu mă simt bine, nu mă simt împlinită, simt că-i gol, simt că totul este doar de suprafaţă şi nu-mi place”. Tânjeam tot timpul după ceva.
Mi-era frică de moarte, pentru că mă gândeam: „Dacă voi muri, sigur voi ajunge în iad!”. Toţi îmi spuneau: „Nu există iad”, dar sufletul meu îmi spunea: „Ba există şi eu acolo o să merg!”. Mi-era groază.
Vreau să subliniez că NU m-am întors la Domnul pentru că îmi era frică de iad, ci pentru împlinirea sufletului meu, ca să am bucurie şi fericire, să pot spune: „Cunosc pe Cineva care este Atotputernic şi care are toată puterea în Cer şi pe pământ să-mi salveze sufletul şi viaţa şi să-mi dea bucuria de care am atâta nevoie”.
Aceasta era cea mai mare nevoie a mea: să găsesc bucurie şi fericire, să pot spune: „Am un Stăpân care este şi Tatăl meu, care este îngăduitor cu mine, are Har faţă de mine şi mă iubeşte necondiţionat! Cu toate slăbiciunile mele, El mă acceptă”. Mulţi suferă de neacceptare, până când găsesc dragostea reală a lui Dumnezeu.
Reporter:
Cum comunici tu zilnic cu Dumnezeu? Cum simţi acceptarea şi dragostea lui Dumnezeu pentru tine în fiecare zi?
Ani Tomeci:
Pentru mine este ca o hrană fizică. Dacă nu avem zilnic hrană fizică, trupul nostru va muri. Aşa este şi relaţia cu Dumnezeu: dacă nu avem zilnic hrană spirituală, o relaţie şi o părtăşie personală cu Dumnezeu, dacă nu vorbim zi de zi cu Isus ca şi cu cel mai apropiat prieten al nostru, ne uscăm şi ajungem să murim spiritual.
Trebuie să avem zilnic un timp în care să stăm numai noi şi Domnul, doar noi doi, în care să comunicăm cu El şi să-I spunem frustrările şi bucuriile noastre, tot ce avem pe suflet. Dacă eu nu am această comunicare zilnică cu Domnul, pur şi simplu mă secătuiesc pe zi ce trece.
Pentru mine citirea Bibliei este foarte importantă. Dacă citesc Biblia, mă rog şi am un timp personal cu Domnul, atunci e bine, altfel viaţa mea se usucă şi nu are nici un rost.
Reporter:
Într-o lume „nebună, nebună, nebună”, cum poţi tu să-ţi faci timp în fiecare zi să stai să citeşti Biblia şi să te rogi? Pentru unii ar fi pierdere de timp. Pentru tine, dimpotrivă, acesta este cel mai important timp al zilei.
Ani Tomeci:
Poate pentru unii pare o nebunie, dar când Îl cunoşti pe Domnul, îţi dai seama că ai nevoie de El, că vrei să stai lângă El şi să comunici cu El. Ca să am timp cu Domnul, mă trezesc de dimineaţă, şi pentru mine este foarte important să mă întâlnesc mai întâi cu Domnul. Stau doar eu personal cu El, citesc Biblia, mă rog, Îi cer ajutor şi-L chem să fie lângă mine.
Apoi avem un timp ca familie, împreună, ne rugăm cu cei 2 copii ai noştri înainte ca ei să plece la şcoală.
Orice fac sau lucrez, eu vorbesc cu Domnul în mintea mea, aşa cum ne învaţă Biblia: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Este minunat să te rogi tot timpul lui Dumnezeu.
Reporter:
Sunt foarte multe cazuri în care copiii sunt crescuţi de un singur părinte, ceea ce înseamnă că s-au înmulţit şi divorţurile. Cum s-a schimbat în bine viaţa voastră de căsnicie, într-o lume în care tendinţa este negativă?
Ani Tomeci:
În copilărie nu am avut un exemplu bun în familie. Am intrat cu multe frustrări în viaţa de căsnicie. Avem tendinţa să repetăm în căsnicie unele modele negative pe care le-am văzut în familiile în care am crescut…
Vorbeam foarte uşor despre divorţ. Spuneam: „Dacă e să divorţăm, divorţăm”. Din momentul în care ne-am întors la Domnul, în casa noastră nu s-a mai auzit cuvântul „divorţ”. Căsnicia noastră s-a schimbat radical.
Am acceptat că într-adevăr soţul este soţ în familie, soţia este soţie, şi că trebuie să învăţ, ca soţie, să mă supun. Am acceptat, chiar dacă nu mi-a fost uşor, pentru că tatăl meu a fost beţiv, iar eu întotdeauna am spus: „Când mă voi căsători, vreau ca soţul meu să mi se supună”.
Reporter:
Nu eşti prima. De vreo 2000 de ani, de când Pavel a spus: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile!” iar soţiilor le-a spus: „Supuneţi-vă soţilor voştri!”, problema este aceaşi: soţii nu-şi iubesc soţiile, iar soţiile nu se supun soţilor lor.
Ani Tomeci:
Soţul meu mă iubeşte, dar eu nu voiam să mă supun lui. Spuneam: „Vreau ca eu să fiu stăpână şi să comand! Nu vreau ca soţul meu să fie ca tatăl meu şi să mă conducă!”.
Dar după ce m-am întors la Domnul, am înţeles care este rolul meu ca soţie, iar căsnicia noastră a decurs altfel. Acum trăim o altă viaţă. Ne bucurăm să mergem împreună, alături de Domnul.
Ioan Ciobotă, RVE
