Interviu cu Cosmin Arjan

Nu-mi  aduc  aminte  să  fi  Ştiut  până  Atunci  de  numele  lui  Isus  Cristos.

Cosmin a fost rocker, îi plăcea să asculte Pink Floyd şi Led Zeppelin. Era şmecher, dependent de ţigări, dar pe de altă parte religios – spune el.

În liceu fetele îmi spuneau: „Măi Cosmin, ce băiat frumos eşti tu. Dacă ai fi cu un cap mai înalt, ar fi excelent!”.

Cosmin Arjan:

Eu am iubit mult muzica rock. Când mă gândeam la înmormântarea mea, aş fi vrut să cânte Pink Floyd…

Reporter:

… „The Wall”…

Cosmin Arjan:

…Da, şi „The Wall”, dar să cânte Pink Floyd. Eram rocker, nonconformist, cu pantalonii rupţi, iar colegii mă cunoşteau ca omul care purta lesa de câine la gât. Eu mă mândream că aveam o lesă de câine la gât, dar ei râdeau.

Cu toate că arătam astfel, aveam frică de Dumnezeu şi aproape în fiecare seară mă rugam lui Dumnezeu.

Reporter:

Ce îţi plăcea din muzica rock? Te împlinea?

Cosmin Arjan:Îmi dădea senzaţia că umple golul din inima mea. Chitara vibra puternic în sufletul meu, iar stilul de muzică Pink Floyd, fiind mai ieşit din comun, s-a lipit de mine.

Reporter:

Când ascultai Led Zeppelin, uneori îţi venea să „te tai la vene”. De ce ai renunţat la acest gen de muzică?

Cosmin Arjan:

În campusul unde locuiam, au venit nişte studenţi care discutau despre lucruri spirituale. Cu toate că eu şi colegul meu eram amândoi rockeri, unul dintre acei studenţi a venit în camera noastră, ne-a acceptat aşa cum eram – fumam, beam o Cola împreună – şi atunci pentru prima dată el ne-a întrebat: „Ce credeţi despre Isus Cristos?”. Sincer să vă spun, nu-mi aduc aminte să fi ştiut de numele lui Isus Cristos. De Dumnezeu da, dar de Isus n-am auzit.

Reporter:

Pur şi simplu n-ai auzit de numele Isus  Cristos?

Ce ai răspuns la întrebarea: „Ce crezi despre Isus Cristos”?

Cosmin Arjan:

I-a răspuns colegul meu ce crede. Eu am fost foarte impresionat când el ne-a spus că pentru a ajunge la Dumnezeu, Biblia spune că există o singură cale, şi anume Mântuitorul  Isus  Cristos. Doar prin El poate cineva să-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat.

Aceasta a fost pentru mine o revelaţie şi un şoc în acelaşi timp, pentru că nu m-am gândit niciodată şi n-am ştiut niciodată că trebuie să-I cer iertare Domnului pentru păcatele mele. Doar El îmi iartă păcatele.

Şi chiar atunci am recunoscut: „Da, sunt păcătos şi am nevoie să fiu iertat”. Acel student mi-a spus: „Poţi să te rogi lui Dumnezeu, şi să-L primeşti pe Isus în viaţa ta”.

M-am rugat chiar atunci cu el, dar nu m-am aşteptat să se întâmple ceva şi nici nu mi-am imaginat că se va întâmpla ceva în viaţa mea. Însă mi s-a părut normal că sunt păcătos şi că am nevoie să fiu iertat. Dar        la scurt timp s-au întâmplat nişte lucruri absolut uimitoare.

După ce am făcut rugăciunea aceea, nu am mai simţit nevoia să fumez. Eu eram dependent de ţigări şi am încercat de mai multe ori să nu mai fumez, dar n-am putut pentru că presiunea anturajului m-a depăşit întotdeauna. Însă de atunci nu am mai simţit nevoia să fumez.

Cineva mi-a oferit o ţigară, dar i-am spus: „Nu mai pot să fumez. Aş face ceva împotriva voinţei mele. Nu mai simt nevoia aceasta”.

A fost prima schimbare pe care am văzut-o în viaţa mea şi pentru care nu am depus nici un efort ca să se întâmple. Mi-am zis: „Probabil că Isus a venit în viaţa mea”.

A doua schimbare care s-a petrecut a fost că de atunci am avut dorinţa de a citi Biblia. Până atunci nu am         deschis-o niciodată, nu m-a interesat niciodată. Dar în vara aceea am luat Biblia sorei mele, şi chiar i-am spus: „Şi eu  L-am primit pe Isus în viaţa mea”.

Am început să citesc din Biblie. Aveam senzaţia că acolo erau nişte cuvinte care parcă dintotdeauna au fost scrise pentru mine, dar eu nu le descoperisem până atunci.

A treia schimbare a fost că după câteva luni nu am mai simţit nevoia să mai ascult muzică rock. Pur şi simplu acea muzică nu mai reprezenta pentru mine ceea ce reprezentase înainte. Dacă înainte mă relaxam când ascultam muzică rock – mă împlinea oarecum şi îmi dădea un fel de satisfacţie – acum nu îmi mai dădea nici un fel de satisfacţie sau împlinire.

Eu NU am renunţat la Led Zeppelin şi la Pink Floyd pentru că Dumnezeu sau Biblia mi-ar fi spus asta – nimeni nu mi-a spus asta niciodată – ci am renunţat deoarece nu mai reprezenta nimic semnificativ pentru mine. Acum ascult muzică creştină.

Nu am mai ascultat de atunci muzică rock pentru că pur şi simplu nu mă mai împlineşte. Acesta a fost al treilea semn că Isus este în inima mea şi că El mi-a schimbat viaţa.

Reporter:

A fost o schimbare clară şi categorică în viaţa ta. Ce au spus apropiaţii tăi despre această schimbare?

Cosmin Arjan:

Mama a reacţionat surprinzător şi dur, cu toate că nu m-am dus să-i spun: „Eu am crezut în Domnul Isus,     I-am cerut iertare şi L-am primit în viaţa mea ca Salvator”.

Reporter:

Ştiai că Biblia numeşte această schimbare pocăinţă?

Cosmin Arjan:

Da. De fapt aceasta este pocăinţa adevărată – are loc la nivelul inimii, este schimbarea inimii şi a minţii. Iar eu am făcut asta sincer în inima mea.

Dar când am ajuns acasă, fără să-i spun nimic mamei, ea a văzut din comportamentul meu că sunt altfel. Vedea că citesc Biblia şi asta era pentru ea uimitor, astfel încât mi-a spus: „Ce ţi s-a întâmplat? Te-ai prostit. Cine  te-a păcălit? Cine ţi-a spălat creierul? Tu mergeai cu prietenii şi te distrai, iar acum stai acasă liniştit şi citeşti…”.

Atunci i-am explicat ce s-a întâmplat cu mine, dar ea şi tatăl meu nu au putut să înţeleagă. A fost enorm de greu, dar au văzut schimbarea în bine din viaţa mea.

Apoi colegii au observat că sunt altfel, că vorbesc despre Dumnezeu şi că particip la întâlnirile grupului Alege Viaţa, dar încă nu le venea să creadă. Au crezut că este ceva trecător sau că merg acolo pentru că beneficiez de ceva. Au văzut schimbarea, dar pur şi simplu nu le venea să creadă.

Reporter:

Pink Floyd şi Led Zeppelin au puţin „iz de naftalină” pentru cei mai tineri.       Dar fiecare caută să-şi împlinească acel gol din inimă, să se simtă important, împlinit, bucuros şi fericit. Ce sfat le-ai da cititorilor?

Cosmin Arjan:

Nu cred că este greşit să ascultăm muzică. Cred că Dumnezeu a creat muzica şi ne-a creat pentru muzică. Eu aveam un anumit mod de viaţă înainte, iar semnificaţia şi valoarea îmi erau date de modul meu nonconformist de viaţă.

Pe mine nu m-a satisfăcut niciodată pe deplin acel mod de viaţă. Când mă îmbătam şi eram şmecher, mă simţeam satisfăcut pe moment, mă credeam foarte tare şi important. În acele momente mă supăram pe fete şi le înjuram, dar niciodată beţiile nu mi-au adus o satisfacţie reală.

Aveam un complex de inferioritate. Eu sunt mai mic de înălţime şi asta mi-a creat un complex de inferioritate.

La liceu fetele îmi spuneau: „Măi Cosmin, ce băiat frumos eşti tu. Dacă ai fi cu un cap mai înalt, ar fi excelent!”.

Asta mă rănea aşa de tare încât am început să mă izolez, dar nimeni nu ştia de complexul acesta din viaţa mea. Aveam prieteni şi păream fericit, dar în inima mea îmi lipsea ceva.

Mi-aş fi dorit să mă pot accepta pe mine însumi, dar nu puteam. Doar în momentul în care I-am cerut lui Isus iertare pentru păcatele mele şi L-am invitat să fie Stăpânul vieţii mele, doar atunci m-am simţit împlinit. De atunci am putut să mă accept şi să fac pace cu mine însumi.

Am înţeles că El mă iubeşte aşa cum sunt şi că m-a creat o făptură minunată, iar eu trebuie să mă accept aşa cum sunt. Din momentul acela nu am mai avut probleme cu imaginea de sine sau cu înălţimea mea, ci am ştiut că sunt bine aşa cum sunt. Sunt mulţumit şi chiar mă bucur.  Complexul de inferioritate mi-a dispărut de atunci.

Eu cred că toţi cei care nu L-au cunoscut niciodată pe Isus într-un mod personal sunt nefericiţi în diferite aspecte.

Reporter:

Unii cred că sunt prea scunzi, alţii prea înalţi, unii prea graşi, alţii prea bruneţi, prea blonzi, cu prea  multe coşuri pe faţă, cu nasul prea lung, cu ochii prea căprui etc.

Cosmin Arjan:

Exact! Mulţi au un complex de inferioritate, iar unii ajung la droguri şi beţie tocmai din cauza imaginii de sine.

Eu am început să fumez datorită presiunii colegilor mei. Vedeam că ei fumează… şi m-am simţit ciudat că eu nu fumez. Am început şi eu şi am ajuns dependent. Dar rădăcina era lipsa de acceptare şi de semnificaţie. Când L-am cunoscut pe Isus Cristos, El a umplut aceste goluri din sufletul meu.

Aceasta nu este o poveste, ci este o experienţă adevărată, care mi-a dat semnificaţie şi scop în viaţă. De atunci pot să spun cu toată inima: „Da, acum sunt fericit!”.

Când L-am primit pe Isus Cristos în inima mea, aveam o prietenă. După un an de zile, ne-am despărţit. Pentru mine a fost foarte grea despărţirea. Am fost foarte supărat, parcă a căzut pământul peste mine.

M-am pus în genunchi în camera mea şi m-am rugat: „Doamne, ajută-mă să trec peste momentul acesta!”. Atunci am învăţat să mă rog cu toată fiinţa. Acela a fost momentul în care mi-am dăruit viaţa pe deplin, necondiţionat şi totalmente lui Isus Cristos, ca El să fie Stăpânul vieţii mele. M-am rugat astfel: „Doamne, nu pot merge singur mai departe. Acum realizez cu adevărat că doar Tu meriţi viaţa mea şi vreau să fiu al Tău pentru totdeauna”.

După ce m-am rugat astfel şi m-am abandonat totalmente în mâna lui Dumnezeu, s-a întâmplat ceva extraordinar – am experimentat înăuntrul meu o putere şi o viaţă de victorie cum nu am avut niciodată până atunci.

Apoi am înţeles că trebuie să merg şi să le spun studenţilor despre dragostea Domnului. Am auzit clar glasul Lui în inima mea, am înţeles această chemare şi de atunci a curs pasiune din inima mea pentru El şi pentru studenţii care încă nu-L cunosc pe Cristos.

Dar mama mi-a spus: „Dacă tu te faci misionar, eu mă sinucid”. Tatăl meu a fost şi el foarte supărat şi mi-a spus: „Te dezmoştenesc!”. Au fost săptămâni de groază, dar am ştiut foarte clar ce trebuie să fac. Şi am făcut.

Am devenit misionar, dar mama nu s-a sinucis, ci din contră, s-a apropiat mai mult de-a lungul anilor de Domnul. După câţiva ani, stând de vorbă cu ea, i-am spus: „Mami, noi trebuie să-L iubim pe Domnul Isus mai mult decât orice”. Ea mi-a spus: „Cosmin, ştiu că tu-L iubeşti mai mult decât orice pentru că tu mi-ai dovedit asta. L-ai ascultat pe El mai mult decât m-ai ascultat pe mine”.

…………………………………………………………………………….

Acum, şi eu şi soţia mea îi iubim pe studenţi şi îi ajutăm să-L cunoască pe Isus şi să ducă vestea bună a dragostei şi iertării lui Dumnezeu în România şi până la marginile pământului.

Ioan Ciobotă, RVE