Interviu cu Chris

Chris: “Muzica e o formă de comunicare între mine şi Dumnezeu”.

Din punct de vedere muzical, evanghelicii din România  au alternat şi înainte de căderea comunismului şi după căderea comunismului, între creaţii proprii sau traduceri din alte limbi. Multe dintre melodiile pe care le cântăm astăzi în bisericile noastre sunt adaptări, traduceri după hit-uri internaţionale. Sunt românii un popor fără inspiraţie când vine vorba de a scrie cântece adresate Creatorului? Printre miile de voci care spun răspicat NU este şi Chris. Interpret şi compozitor creştin de marcă din ţara noastră, Chris s-a zbătut ani la rând să aducă un sunet nou în muzica creştină romanească. Chris l-a descoperit  pe  Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al dragostei, al creativităţii şi ca pe un Dumnezeu vrednic de închinarea noastră.

Ramona: Chris, cum începe “melodia”  vieţii tale?

Chris: Am crescut într-o familie religioasă. Primele mele amintiri ale copilăriei sunt legate de momentele în care recitam poezii la biserică sau când, seara, eu şi fraţii mei ascultam “predicile” tatălui nostru iar apoi cântam împreună, ca într-un mic program de biserică. Era un ritual zilnic pe care nu-l înţelegeam, dar pe care mi-l însuşisem şi pe care îl practicam cu sfinţenie: rugăciunea de dimineaţă, citirea unui pasaj din Biblie, rugăciunile scurte înainte de mese, apoi micul program din timpul serii, încheiat cu o altă rugăciune, înainte de culcare. Peste săptămână, învăţam obligatoriu pe dinafară o poezie pe care o recitam, aşa cum am spus, duminică, la biserică.

Sună frumos, nu? La prima vedere, pare imaginea ideală a familiei creştine. Dar nu a fost chiar aşa.

“Dumnezeul” pe care l-am cunoscut în copilărie era unul indiferent, ostil chiar, care jubila la nefericirea oamenilor ; un set de reguli pe care, dacă nu le respectai, erai aspru pedepsit.

Adolescenţa mea a fost una plină de confuzii, de căutare a propriei identităti, de frământări şi de profundă  nefericire.

Târziu, după ani de răzvrătire şi de frustrări , Dumnezeu mi s-a descoperit şi am fost surprins de căldura, de compasiunea şi de tandreţea Lui. Am găsit în El tot ce nu cunoscusem până atunci: toată dragostea de care aveam nevoie.

Ramona: Muzica a fost pentru tine o modalitate de închinare. De ce ai ales să cânţi pentru publicul larg, să înregistrezi albume?

Chris: Atunci când am realizat primul album, dorinţa mea cea mai mare era ca muzica pe care o interpretez să ajungă în cât mai multe locuri, nu pentru a-mi face mie “reclamă”, ci pentru că oamenii au nevoie de ea. NU m-am gândit deloc la slujirea mea ca la una aducătoare de profit, nu am luat asta ca pe un bussines, ci ca pe o lucrare. Au trecut mulţi ani de la primul meu album şi, în tot acest timp, am avut grijă ca atunci când pun pe cântar aceste două aspecte ale activităţii mele, balanţa să încline în favoarea lucrării pe care o fac pentru Împărăţie.

Muzica e o formă de comunicare între mine şi El. Deseori, eu îi cânt, alteori se întâmplă ca El să-mi dăruiască diverse cântece. Câteodată, în închinare, cuvintele nu pot exprima îndeajuns ceea ce aş vrea să-I spun şi atunci curge liberă doar muzica. El a creat sunetele, deci înţelege “limbajul” lor. Cochetez cu gândul că în Cer vom folosi mai puţin cuvintele şi mai mult sunetele pentru comunicare.

Până atunci, pentru mine muzica mai înseamnă şi un mod de a evada din lumea cenuşie în care, deocamdată, îmi consum existenţa.

Ramona: Pentru mulţi dintre noi, a compune chiar şi o rimă este undeva la limita imposibilului, dar, pentru tine, pare un lucru normal. Versurile tale sunt profunde, spirituale şi totuşi naturale. Care este secretul?

De-a lungul timpului, mi s-a întâmplat să aud de multe ori faptul că oamenii se regăsesc în cântecele mele; poate că din cauză că, cel puţin eu aşa cred, ele exprimă trăiri, emoţii, sentimente adevărate. S-au născut din întrebările mele, din nelinişte sau tihnă, din furie sau resemnare, din aşteptări sau din nerăbdare- alergând cu respiraţia tăiată către destin sau pierdut în îmbrăţişarea caldă a Salvatorului meu. Fac parte dintre acei care-şi scriu în cântece propria viaţă. Cu câteva luni în urmă, am fost provocat, în cadrul unui festival, să compun cântece la comandă, pe anumite teme şi într-un interval determinat de timp. Nu mi-a fost uşor. A trebuit mai întâi să caut STAREA aceea care aducea cântecul.

“Există,în preajma noastră, spre Cer, o fereastră albastră; perdeaua când Îi vom feri, Doar atunci vom TRĂI”. – Chris

Chris rămâne, dincolo de admiraţia mea subiectivă, un om care a trasat o cale în industria muzicii creştine. Şi nu doar în lumea muzicală, ci şi în spiritualitatea României. A îmbinat  ineditul cu experienţa personală şi a dăruit lumii melodii care vor ramâne vii. Cântece  ca: “ Corăbier “, “Prizonier”, “Amăgire”, “Dincolo de timp”,” Drumul spre Cer”, “Drumul sper casă”, “Urmează-ţi visul” rămân pentru mulţi dintre noi o sursă de pace şi de vindecare.

Ramona Ciobanu

® Flacăra Închinării Media