Conducand spre nord din Langley, Columbia Britanica, pe langa loturi de pamant colturoase si grajduri de cai alterate de intemperii, este posibil sa ratezi cotitura spre Universitatea Trinity Western. Principala institutie evanghelica a tarii, ascunsa in acest buzunar rural al vaii Fraser, nu are o intrare marcata de porti triumfale.
Vancouver se afla la o jumatate de ora cu masina spre vest si Ottawa pare sa fie la ani lumina departare, dar aici, in campurile fostei ferme de lapte Seal Pak, si-au plantat premergatorii Bisericii Evanghelice Libere [Nota AFR : Free Evangelical Church], viziunea unei institutii crestine de educatie superioara, spre deosebire de nenumaratele facultati teologice raspandite prin tara: o universitate privata de arte liberale cu o reputatie distinsa si un scop evident de a „dezvolta lideri crestini evlaviosi”.
A fost un scop grandios al unei scoli ale carei inceputuri fusesera foarte umile. Debutand in 1962 cu numele de colegiul Trinity Junior, primii saptesprezece studenti participau la cursuri in vechea ferma si faceau sport in hambarul reconditionat. Singura structura nou construita a fost o capela care era folosita si ca biblioteca sau camin. Acum, aproape 50 de ani mai tarziu, pe un campus curat presarat cu ridicaturi neastamparate – fiecare purtand numele unui binefacator instarit – capela sta condamnata, imprejmuita precum o amintire moderna a luptei purtate de scoala pentru a castiga respectul cuvenit. Aceasta lupta cuprinde decenii de decizii guvernamentale si procese judecatoresti, dar astazi cei mai multi dintre cei 4000 de studenti ai Universitatii Trinity Western navigheaza de la un curs la altul fara sa stie despre lupta controversata care a dus la ascensiunea scolii intr-o pozitie unica in panteonul academic al tarii.
Drumul spre achizitionarea statutului universitatii
Universitatea Trinity Western este renumita pentru atmosfera sa placuta, dar parintii isi trimit odraslele la aceasta univesitate deoarece se afla departe de baruri si cluburi, o universitate care cere fiecarui elev inscris sa semneze un contract de 13 pagini ce cuprinde responsabilitatile acestuia si care interzice fumatul, bautura, injuraturile, drogurile si superficialitatea in rugaciune, consemnand ca universitatea „nu tolereaza dansul in cluburi unde se consuma alcool”. Avortul este de asemenea inclus pe lista de activitati intezise precum si convietuirea impreuna a barbatilor si a femeilor, chiar si in afara campusului, iar caminele separate ale femeilor si barbatilor au un program in care acestia se pot intalni. „ Intimitatea sexuala se va practica doar in cadrul casatoriei intre un sot si o sotie,” sustine contractul.
Exact aceste prevederi au mentinut clasificarea Universitatii Trinity Western printre facultatile de doi ani mai mult de un deceniu pina in anii 1970, de catre noul guvern democratic al Columbiei Britanice care nu recunostea institutiile religioase private. Intradevar, acest statut parea sa nu se mai schimbe. Singura speranta a scolii a fost legea unui membru privat sponsorizata de Social Credit MLA, care fusese amanata pana in ultima zi a sesiunii legislative din 1979, cand premierul Dave Barrett indignat, se ridica deodata si iesi afara. Se pare ca Barrett, care fusese educat de iezuiti, acceptase sa sustina masura dar se simtise obligat din punct de vedere filozofic sa nu voteze. In timp ce membrii il numeau ipocrit, legea a devenit dupa cum sustine Bob Burkinshaw, decanul Universitatii Trinity de stiinte sociale, „unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale secolului”.
Burkinshaw sustine ca cele mai multe dintre universitatile tarii au fost fondate ca institutii religioase, dar au fost secularizate. „A fost pentru prima data intr-un secol cand a aparut in Canada o universitate confesionala,” spune el. „De fapt ea a rupt monopolul statului asupra educatiei superioare.”
Evolutionismul – dusman
Totusi, doar dupa 5 ani i s-a acordat Universitatii Trinity Western autorizatia oficiala de catre Asociatia Universitatilor si Colegiilor din Canada. Punctul cel mai controversat a fost declaratia doctrinala, pe care chiar si membrii facultatii de stiinte au trebuit sa o semneze, recunoscand versiunea biblica a creatiei. Un comitet de presedinti ai universitatilor s-au ridicat impotriva lui Jack Van Dyke, profesorul de chimie care era seful comisiei de stiinte la Trinity Western, intrebandu-l daca colegiul preda evolutia. „Raspunsul meu a fost da,” spune Van Dyke, „dar trebuie sa intelegeti ca noi predam evolutia intr-un context si acest context este creatia. Cine spune ca nu exista evolutie nu vrea sa vada realitatea – trebuie doar sa observi mutatia virusurilor – dar ce incercam sa evitam la Trinity este ‘evolutionismul’, care este o religie.” Acest raspuns probabil ca a trimis unde de soc in principalele facultati de stiinte, precum a facut mai tarziu „Declaratia despre Creatie” a universitatii care include o acceptare tacita a teoriei creatiei inteligente [Nota AFR : « intelligent design » adica notiunea promovata de tot mai multi oameni de stiinta ca noile descoperiri stiintifice denota necesitatea existentei unei « inteligente » supreme in afara universului care a creat materia si universul], dar dupa un an de dezbateri, asociatia a recunoscut in sfarsit posibilitatea ca diplomete Universitatii Trinity sa primeasca acreditare internationala. „Au devenit multumiti ca nu ascundem teorii de studentii nostri,” spune Van Dyke. Totusi, chiar si azi Van Dyke recunoaste ca „Dumnezeu a creat omenirea” si e amarit cand vede titlurile ziarelor care sustin ca maimutele sunt stramosii omenirii. Ce ar spune el acestor biologi evolutionari care insista ca Dumnezeu nu a contribuit la crearea universului ? „Pai, imi pare rau pentru acesti oameni !” exclama Van Dyke, batand in masa. „Au ratat bogatia vietii.”
Lupta pentru pregatirea invatatorilor
Incurajata de noul statut, Trinity Western a lansat un deceniu de expansiune febrila, adaugand seminarii interconfesionale, scoli de asistenti medicali si facultati pedagogice, dar din nou convingerile sale crestine au intampinat obstacole. Multi ani studentii universitatii au trebuit sa-si petreaca ultimul an de studiu la Universitatea Simon Fraser pentru a primi licenta de la colegiul de profesori ai Columbiei Britanice (British Columbia College of Teachers), dar in 1995, un comitet al acestui colegiu a semnalat in sfarsit ca Trinity Western dispune de conditiile necesare de a oferi licente studentilor. In a unsprezecea ora, insa, un functionar a observat definitia casatoriei in contractul de responsabilitati al studentilor. Contractul nu declara homosexualitatea un pacat, dar prevedea casatoria ca fiind rezervata doar pentru un barbat si o femeie. Pe cand cuplul homosexual Corren tocmai reusise sa introduca in scolile publice din Surrey carti despre relatiile intre persoane de acelasi sex, Universitatii Trinity Western i s-a refuzat cererea de acreditare pe motiv ca profesorii pregatiti de ei ar putea sa raspandeasca o dezaprobare a homosexualitatii in scolile publice ale provinciei. [Nota AFR : despre cuplul Corren am scris in prima parte a serialului nostru, ei fiind cei doi barbati homosexuali care au dat in instanta sistemul public de invatamint din Columbia Britanica pe motiv ca nu permite manuale scolare care invata pe copii normalitatea homosexualitatii]
Deoarece refuzul a declansat proteste in randul crestinilor conservatori din toata tara, Trinity Western a deschis un proces de discriminare religioasa impotriva Asociatiei Profesorilor, proces ce a ajuns in final la Curtea Suprema Canadiana. Sase organizatii evanghelice au intervenit in proces in sprijinul Universitatii, organizatii precum Christian Fellowship reprezentata de Dallas Miller si Home School Legal Defence Association. Dar pentru Trinity Western cazul a provocat si o cercetare sufleteasca proprie. Cativa aliati evanghelici intransigenti ai Universitatii au indemnat-o sa foloseasca aceasta ocazie pentru a ataca drepturile constitutionale ale homosexualilor, iar un grup crestin din Alberta s-a oferit sa-i plateasca cheltuielile judecatoresti. In ciuda tentatiei, insa, echipa de avocati ai Universitatii a refuzat sa transforme cazul intr-o cruciada pentru valori culturale. „ Am decis sa nu mai continuam,” spune Burkinshaw. De altminteri, universitatea nu avea nevoie de fondurile oferite. „Pentru acel caz am avut mai multi donatori,” spune el bucuros, „decat pentru oricare alta campanie.”
Pe 17 mai 2001, Curtea Suprema a decis ca Colegiul de Profesori din Columbia Britanica nu a reusit sa demostreze ca studentii de la Trinity Western ar fi impotriva homosexualilor. Convingerile studentilor nu reprezentau un act discriminatoriu. In Langley [Nota AFR : localitatea unde se afla Trinity Western University], aceasta hotarare a fost un motiv de mare bucurie. Acum studentii nu mai trebuiau sa isi ascunda credinta ca pe ceva umilitor care ar putea sa le impiedice cariera. In Calgary, avocatul constitutional Gerry Chipeur, care a intervenit in caz din partea bisericii Adventiste, a numit aceasta decizie judecatoreasca „cea mai importanta decizie privind libertatea religioasa facuta vreodata de Curtea Suprema.” Daca Colegiul de Profesori ai Columbiei Britanice ar fi cistigat cazul, afirma el, ar fi putut nimici aspiratiile profesionale ale evanghelicilor in toata tara. „Ar fi tinut pe toti crestinii in afara serviciului public,” afirma Chipeur. „Nu doar profesorii, ci si doctorii, surori medicale si avocati – chiar si judecatori.” Decizia Tribunalului Suprem a venit la momentul oportun. Cu doar cateva luni mai devreme, Trinity Western s-a angajat intr-o misiune asemanatoare celei a Colegiului Patrick Henry din Statele Unite: de a pune tot mai multi evanghelici in serviciul civil si structura politica a tarii.
Pregatirea pentru serviciul public
Intr-un zbor de la Ottawa la Vancouver, un oficial al Universitatii Trinity Western a primit o informatie confidentiala de la persoana langa care sedea: o casa istorica in Otawa fusese pusa la vinzare pentru un pret derizoriu. Pentru Don Page, decanul universitatii, stirea reprezenta raspunsul la o rugaciune veche de un deceniu. Fiind un fost functionar inalt in Ottawa, Page fusese ademenit sa pregateasca la Trinity Western o noua generatie de crestini pentru serviciul public federal – o determinare alimentata in parte de catre propria deziluzionare. Fiind consilier in Departamentul de Afaceri Externe, Page a fost ingrozit cand unii dintre cei mai promitatori tineri diplomati au fost prinsi facand contrabanda si primind mita. „Acestia nu erau oameni prosti,” isi aminteste el, „dar ei nu vedeau nimic rau in ceea ce faceau. De fapt explicatia lor era urmatoarea : ‘Nu ne platiti destul asa ca trebuie sa facem bani pe ascuns.’ ”
Page a format un grup la Afacerile Externe Canadiene, care sa studieze Biblia si a propus camere de rugaciune in alte 30 de departamente cu ajutorul lui Public Service Christian Fellowship. [Nota AFR : Partasia Crestina a Functionarilor Publici, o organizatie a functionarilor publici crestini din Canada] Astfel, pentru el exista doar o singura solutie: sa inroleze cit mai multi crestini in guvern. „Am realizat ca trebuie sa gasim o clasa mai buna de functionari publici,” afirma el, „si Trinity Western a fost singura universitate dispusa sa ajute.” Dar mai mult de un deceniu dupa venirea sa, pe cand tinea discursuri despre autoritatea functionarilor in fiecare facultate si isi pregatea materia de baza pentru titlul de master referitor la acest subiect, Page urmarise ingredientul esential al schemei sale – un program interactiv pentru practicanti in Ottawa. Si era mai gata sa-si uite visul cand a primit vestea ca, conacul de pe strada Metcalfe construit de J. R. Booth, baron ce se ocupa cu cheresteaua si care aprovizionase constructiile parlamentului cu lemnul necesar, era pus la vanzare. Acesta nu era doar locatia ideala pentru studentii universitatii, ci si o bijuterie arhitecturala – o asezare istorica care putea oferi universitatii obscure un campus prestigios in capitala.
In Casa lui Dumnezeu
In martie 2001, Trinity Western a intrat in posesia noii locatii platind pentru ea mai putin de 2 milioane de dolari, iar pentru Page renovarea ei in valoare de un million de dolari a devenit o munca in slujba cauzei. In vara anului 2002, el si sotia sa s-au mutat in Ottawa pentru a pune la punct ultimele detalii ale restaurarii, lustruind impreuna cu decoratorul cele opt seminee de marmura si candelabrul pe care Booth il daduse fiicei lui ca dar de nunta. Totusi, nu aceste detalii marete au transformat acest centru intr-o scoala fara precedent pentru pregatirea elitei evanghelice. Contactand alti membri de parlament si fosti colegi, Page a dobandit cu mari eforturi pentru studentii Universitatii trei luni de scolarizare si practica gratuita in guvernul canadian, fapt ce a declansat invidia celorlalte programe pentru studentii din tara.
In septembrie 2002, cei 23 de studenti din prima clasa a centrului s-au raspandit in toate departamentele guvernamentale, chiar si in centrele cheie de putere precum Ottawa Citizen [Nota AFR : ziarul cel mai influent din Ottawa] si politia Royal Canadian Mounted. Doisprezece dintre si sunt acum membri ai parlamentului, precum Stephen Harper [Nota AFR: premierul actual al Canadei], Stockwell Day si doi dintre sefii lor, Chuck Strahl si Diane Ablonczy sunt absolventi ai lui Trinity Western. Atat de mult si-a dorit Page ca munca lui sa faca impresie buna incat a tinut seminare pe tema normei de etichetare si a codului de imbracare la servici. Dar nu a facut eforturile astea deoarece s-ar fi temut ca studentii lui vor merge vreodata la servici mahmuri: in primul rand, codul moral al universitatii a fost un avantaj. „Au realizat ca vor forma studenti cu puternice valori morale,” spune el. „Asta vrea sa stie fiecare membru al parlamentului: pot sa-i incredintez acestui student documente importante ?”
Soldati crestini, inainte !
Pentru a conduce centrul, Page l-a ales pe Paul Wilson, care ajunsese in Ottawa in 1994 pentru a lucra ca director la Preston Manning’s Reform Party, si a ramas ca sa indeplineasca aceleasi responsabilitati la Stockwell Day. Mai tarziu, Wilson a devenit consilier in noul guvern al lui Harper, dar inainte sa paraseasca universitatea pentru noa pozitie, a ajutat la organizarea primei conferinte din Ottawa privind relatia dintre credinta si politica, instruind noii absolventi ai Trinity Western din partidul lui Harper cum sa evite capcanele cu care se confrunta crestinii in viata publica. Pe atunci, Wilson era furios pe raporturile presei care comparau centrul universitar cu Colegiul Patrick Henry [Nota AFR : din Statele Unite]. „Acest program nu preda politica,” a relatat el ziarului Ottawa Citizen. „Programul se adreseaza celor care vor sa inteleaga relatiile dintre obligatiile cetatenesti si credinta.” Cu toate acestea, se pare ca nu toata lumea a acceptat dezmintirile lui Wilson. « Soldati crestini, inainte !” afirmau titlurile ziarelor, dand de inteles ca, precum Michael Farris [Nota AFR : liderul miscarii de homescholing din SUA], Wilson dorea sa pregateasca propia generatie Iosua a Canadei pentru guvernare. „Crestinii se mobilizeaza in Ottawa pentru a-si pune amprenta pe politica si opinia publica”, afirma el.
Articol preluat din buletinul AFR
