Matei 20:1-16
“1.Fiindcă Impărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care a ieşit dis-de-dimineaţă să-şi tocmească lucrători la vie. 2. S-a învoit cu lucrătorii cu câte un leu pe zi şi i-a trimis la vie. 3. A ieşit pe la ceasul al treilea şi a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru. 4. “Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, “şi vă voi da ce va fi cu dreptul.” Şi s-au dus. 5. A ieşit iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. 6. Când a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii stând în piaţă şi le-a zis: “De ce staţi aici toată ziua fără lucru?” 7. Ei i-au răspuns: “Pentru că nu ne-a tocmit nimeni.” “Duceţi-vă şi voi în via mea”, le-a zis el, “şi veţi primi ce va fi cu dreptul.” 8. Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: “Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi.” 9. Cei din ceasul al unsprezecelea au venit şi au luat fiecare câte un leu. 10. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. 11. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului 12. şi ziceau: “Aceştia de pe urmă n-au lucrat decât un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, care am suferit greul şi zăduful zilei.” 13. Drept răspuns, el a zis unuia dintre ei: “Prietene, ţie nu-ţi fac nicio nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? 14. Ia-ţi ce ţi se cuvine şi pleacă. Eu vreau să plătesc şi acestuia din urmă ca şi ţie. 15. Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sunt bun?” 16. Tot aşa, cei din urma vor fi cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.“
Cadrul pildei conţine câteva întâmplări:
- fariseii au intervenit cu o idee ispititoare despre familie;
- cineva i-a adus nişte copilaşi la Domnul Isus, alegându-se cu o mustrare aspră din partea ucenicilor;
- a venit şi un tânăr foarte bogat care şi el, la rândul său, căuta răspuns la problema, cum poate moşteneşti viaţa veşnică;
- Petru şi ucenicii sunt cointeresaţi de răsplata ostenelii lor şi de răsplătirea celor ce-l vor urma în mod deliberat pe Domnul Isus.
Îndemn la o judecată lipsită de interese meschine. Etica Împărăţiei lui Dumnezeu reflectată printr-o atitudine plină de compasiune a Mântuitorului faţă de lumea nemântuită
Pilda această face parte din categoria pildelor despre etica Împărăţiei lui Dumnezeu transmisă ucenicilor de către Domnul Isus. De altfel, pilda se referă, în mod direct, la ucenici şi la cei ce se consideră urmaşi ai Domnului Isus.
Dacă urmărim cu atenţie pilda, avem prima reacţie: cine lucrează mai mult, trebuie să primească mai mult. Este corect şi democratic – am confirma noi. Dar…, pilda ne surprinde prin finalul ei neobişnuit, ceea ce conduce la o problemă etică. Automat apare întrebarea: În baza cărui criteriu ori criterii s-a plătit aceiaşi plată lucrătorilor ce-au muncit doar o singură oră? Nu ştiu cum evaluaţi dumneavoastră situaţia, dar la prima vedere, comportamentul Stăpânului pare straniu, chiar ieşit din comun.
Haideţi să pătrundem în miezul pildei pentru a nu ne semna sentinţa cu propriile mâini
Mai întâi de toate, trebuie specificat, că nu este vorba de un colectiv agricol sătesc, tip colhoz ori sovhoz, ci este vorba de proprietatea privată, unde cel care are puterea exclusivă de a lua decizii este Stăpânul.
Deşi, bazându-ne pe principiul după muncă şi plată, se creează impresia, că s-a procedat incorect, totuşi, vreau să vă întreb: „Ce credeţi, cât de corect ar fi fost dacă stăpânul, ieşit în piaţă la ora 11 ar fi dăruit banii celor ce nu au fost angajaţi de nimeni? Atunci, cei ce munceau în via Stăpânului nu ar fi văzut nimic din cele petrecute. Cred, că ar fi procedat foarte corect, doarece ceea ce avea să le dea îi aparţinea, ori altfel spus, era proprietatea lui. Dacă aşa stau lucrurile, atunci evenimentul are o cu totul altă explicaţie.
Problema trebuie transferată de la Stăpân la lucrători. Ei sunt în conflict cu contractul semnat cu 12 ore în urmă. Domnul Isus doreşte să-i înveţe pe urmaşii Săi, că judecata în materie de răsplată divină nu aparţine acelor ce şi-au pierdut dreptul la veşnicie. Prin Adam omenirea a pierdut dreptul la viaţa veşnică, de aceea fiecare primeşte viaţa veşnică în baza unui har nemeritat. „Căci prin har aţi fost Mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efes. 2:8-9)
Deci, cât de etică a fost acţiunea Stăpânului şi ce a dorit Domnul Isus să-i înveţe pe ucenicii săi, prin această pildă? Aveau oare lucrătorii viei dreptate ori nu? De ce oare omul se crede în drept să judece astfel de cazuri?
Câteva aspecte importante: în această pildă Domnul Isus reflectă atitudinea perversă a omului căzut. Aici Mântuitorul scoate în relief, invidia şi răutatea celor mai mulţi faţă de binecuvântările lui Dumnezeu peste viaţa semenilor săi.
Deşi stăpânul a plătit celor dintâi în baza contractului stabilit, aceştia l-au acuzat de impertinenţă, deoarece i-a plătit în acelaşi fel şi pe ceilalţi.
Deşi cei din urmă nu au pretins la aceiaşi plată cu semenii lor, au acceptat gestul onorabil al Stăpânului cu bucurie. Ei nu au ascuns de semenii lor leafa pe care o ridicase de la Stăpân. Atât unii, cât şi ceilalţi au primit leafa în baza atitudinii binevoitoare a Stăpânului. Doresc să mai pun încă o dată întrebarea:” De ce omul se crede în drept să judece astfel de cazuri? Haideţi să pornim de la problema fundamentală: din moment ce toţi am păcătuit şi am fost lipsiţi de slava lui Dumnezeu, ce drept mai avem să ne dăm cu părerea faţă de semenii noştri care ni se par mai păcătoşi decât noi?”
Omul şi problemele sale morale
Prin această pildă Domnul Isus ne învaţă să ne facem datoria înaintea lui Dumnezeu cu recunoştinţă, apoi ne mai învaţă, că avem nevoie să ne debarasăm de problemele adamice pe care le-am moştenit, probleme cu un caracter etico-moral.
Din răspunsul Domnului Isus învăţăm ceva despre răutatea omului căzut (ochiul tău rău v. 15)
Invidia şi răutatea sunt două surori gemeni care separă pe frate de soră, frate şi frate şi aşa mai departe. Or, răutatea şi invidia sunt probleme morale care nu numai că ne duc în păcat, dar şi ne amărăsc viaţa, lipsind-o de orice bucurie.
Asumarea unor responsabilităţi în mod nejustificat
Din acelaşi răspuns al Domnului Isus învăţăm, că o dată ce neglijăm responsabilităţile noastre, ne asumăm responsabilităţi în mod nejustificat. Nu era treaba lucrătorilor să împartă averea Stăpânului. Atât timp, cât stăpânul a fost corect faţă de ei, nu aveau decât să-şi arate recunoştinţă, căci nu aveau să devină proprietari din ziua următoare, ci vor avea din nou nevoie să fie angajaţi.
Şi în al 3-lea rând, doresc să accentuezi, că omul după cădere a devenit vulnerabil ispitelor, adică invidios pe avutul aproapelui său
Ispita omului este să se apuce de făcut dreptate acolo, unde nu i se cere s-o facă, ba mai mult, nu este în drept s-o facă.
Deşi li s-a dat după munca cuvenită, s-au indignat, când alţii au primit la fel. Ce buni suntem atât timp, cât fratele nostru o duce mai greu decât noi, suntem chiar gata să cerem lui Dumnezeu şi o coajă de pâine pentru el, dar, dacă cumva fratele meu sărmanul, a primit mai mult, deja ne umplem de răutate şi invidia ne crispează faţa. Aceasta este lecţia pe care Domnul Isus doreşte ca ucenicii s-o înveţe. Să înveţe să nu fie invidioşi pe aproapele lor. Ba mai mult, să nu se ocupe de afacerile Stăpânului, are Stăpânul grijă să răsplătească în conformitate cu socotelile Sale.
Etica echitabilităţii în Împărăţia lui Dumnezeu
Da! Pilda ne învaţă ceva important despre etica echitabilităţii în Împărăţia lui Dumnezeu. În final, trebuie reţinut faptul că fiecare este răsplătit după bunătatea Stăpânului şi nu în baza unui drept legitim. Nimeni nu s-a angajat de capul lui, toţi au fost angajaţi de stăpân. Dumnezeu este proprietarul şi El hotărăşte norma de plată. El îşi face calculele investiţiilor şi venitului net. Prin urmare, cât de etic era să învinuieşti Stăpânul de incorectitudine? În acest caz, achitabilitatea nu este dreptul angajatului, ci a Stăpânului.
Pildă ne învăţă că slujirea Creştină trebuie făcută în afara competiţiei şi cu lepădare de sine. Cum să ne învăţăm să judecăm corect asupra relaţiilor dintre noi şi semenii noştri?
Abandonează mai întâi de toate interesele meschine. Învaţă să-ţi îndeplineşti cu cinste responsabilităţile încredinţate de Dumnezeu. Nu-ţi asuma responsabilităţi în mod nejustificat.
Debarasează-te de răutate şi invidie. Atât răutatea, cât şi invidia sunt o răzvrătire împotriva harului divin al lui Dumnezeu, în baza căruia ai fost iertat. Acceptă şi trăieşte etica echitabilităţii divine, în baza căreia ai fost iertat de păcatele tale murdare. Roagă-te pentru mântuirea şi prosperitatea aproapelui tău.
Pastorul Bisericii „Speranţa” din Chişinău,
decanul Colegiului Teologic Pedagogic,
Mihai Malancea.
