
David Annoh, pastor al bisericii Tabernacol din Ucraina şi preşedinte al centrului evanghelic din Dnepropetrovsk, Ucraina, este în turneul «Destinat închinării». Acesta va predica în biserici şi va organiza seminarii de închinare, raporteaza centrul evanghelic de presă.
În ultimele săptămâni a fost în Capela Libertăţii din Washington DC, iar duminică, 31 octombrie a fost în oraşul Raleigh Solid şi, de asemenea, în oraşul Durham, amândouă fiind situate în Statul Carolina de Nord. Între 6 şi 14 octombrie a fost în Richmond, Stafford şi Alexandria, oraşe din statul Virginia.
David Annoh a predicat cu privire la importanţa închinării şi despre marea predare. Marea predare nu poate fi realizată decât printr-o relaţie intimă cu Domnul, în conformitate cu învăţătura sa.
«Dacă Îl căutăm pe Domnul în închinare, Îi vom putea auzi bătăile inimii, precum şi vocea şi vom obţine o anumită direcţie de la Domnul, ceea ce vrea El pentru comunitatea noastră. În Isaia 6 : 1 vedem cum Isaia, fiind în prezenţa Domnului în închinare, după ce a fost atins prin puterea Lui vindecatoare, răspunde la chemarea lui Dumnezeu şi primeşte o strategie specifică şi cuvânt de la Dumnezeu. Combinaţia de închinare şi evanghelizare aduce mult mai multe rezultate deoarece Duhul Sfânt este agentul care îi atrage pe oameni la Dumnezeu, mai mult decât alte strategii umane din zilele noastre. Câştigarea sufletelor fără închinare este ca un soţ divorţat ce declară că el poate avea oferte, fără a avea nevoie de celălalt partener», spune David Annoh.
David si Galina Annoh au compus mai multe melodii care au fost o binecuvântare pentru mai multe biserici- «Este bine sa te încrezi în Domnul», «Tată, Te iubesc», «Duhule Sfânt, vino şi atinge-mă» – sunt câteva dintre ele. Unele sunt traduse în limba engleză şi cântate în majoritatea bisericilor americane de oameni de culoare. Două dintre ele, auzite în timpul serviciului de vindecare sunt «Cu Tine toate lucrurile sunt posibile» şi «Duhule Sfânt, vino şi atinge-mă».
David Annoh şi-a continuat apoi turneul pe 17-21 octombrie în Indianapolis, statul Indiana, după care s-a întors acasă în Ucraina.
Sursa: www.christiantelegraph.com
Traducere de Dana Cursaru
