Duminica îl vedem la biserică, zâmbitor sau trist, cu Biblia sub braţ sau nu, bine îmbrăcat şi pregătit de câteva ore de părtăşie. Salută în stânga şi în dreapta ca să pară bine crescut şi nu uită să fie respectuos cu bătrânii.
De fapt…ce se ascunde în spatele creştinului? În spatele omului de duminică? Să fie un păcat de care nu se poate lăsa? Să fie o dezamăgire care îl opreşte din părtăşie totală? Să fie ipocrizie şi prefăcătorie? Să fie ura pe care o poartă altui creştin? Şi-a pierdut nădejdea? Şi-a pierdut speranţa? OARE, şi-a pierdut credinţa? Are nevoie de dragoste? Are nevoie de atenţie, de blândeţe şi de răbdare? Cine este de fapt creştinul din viaţa de zi cu zi? Cunoaştem noi asta? Sau noi îl ştim doar pe cel de duminică?
Dacă nu venim înaintea lui Dumnezeu goi şi descoperiţi, s-ar putea să nu fim primiţi. Ce se ascunde în spatele numelui de creştin? Asta este întrebarea care ne frământă pe mulţi, dar puţini îndrăznim să răspundem la ea. Ne este frică de răspuns. Ne este frică de ceea ce am putea afla. Dar cum am putea rezolva problemele dacă nu ştim răspunsurile? Oare oamenii din ziua de azi au ajuns să se ascundă în spatele unui nume şi a unei religii? O folosesc pe post de paravan? Nu este corect, nu este drept şi nu este creştineşte să trăim o viaţă duplicitară. Trebuie să alegem: Dumnezeu sau Lumea. Dacă ai ascuns în spatele tău dependenţa de alcool, de ţigări, de pornografie şi de alte păcate, află că poate noi, oamenii, nu le vedem, dar Dumnezeu cu siguranţă le vede! Oare în spatele tău ce se află?

Un comentariu
-Referitor la ce este scris la Rubrica: Ce se ascunde in spatele Crestinului.-Vreau sa fac cateva precizari daca se poate…-Eu personal cel care scriu acest Articol nu sant de acord cu nici un fel de pacatosenie! Departe de mine gandul sa scriu acest atricol cu gandul de a mentinee pacatoseniile.-Daca cineva serveste una sau doua trei beri.s-au fumeaza doua trei tigari,Si nu face prostii caci aici este toata Morala Biblica…-In schimb aceel Om ajuta pe cei ce sant an necaz si simte aproape cu ei necazurile prin care trec cei necajiti si in toate Ocaziile cand se ivesc oportunitati de ai ajuta pe cei ce sant in nevoi o fac cu multa Bucurie si respect fata de cei necajiti!-Al doilea aspect se refera la cei ce nu consuma alcool s-au nu fumeaza ma refer in primul rand consum (rational!…)-Si ei zic caci sant crestini buni doar frin faptul caci Ei nu beau nu fumeaza!…-Raspunsul se poate da foarte simplu si concret si in acelasi timp foarte periculos!fata de prima categorie…-Sant forte multi care nu beau si nu fumeaza pentru ca nu le place s-au sant bolnavi s-au nu au bani si nu pot sa-si permita si bine exemplele ar putea continua e.t.c…-Cei care totusi din diferite motive nu consuma asa cum am zis alcool si tigari…-Dar stau foarte bine din pacate!…La capitolul barfe, minciuni laudarosii de tot felul vorbe cu doua intelesuri care este o minciuna intreaga de fapt…-Nu-si ajuta aproapele mai degraba il minte si spune caci nu are cutare s-au cutare! fura pe diferite cai prin diferite inprejurari se bucura de necazurile celor din jur daca ajuta pe cineva il ajuta conditionat ca fiind materialist isi dau banii cu dobanda mare,Cand cineva ii se acorda o Binecuvantare de la Dumnezeu Incepe barfeliile si se spune de persoana respectiva verzi si uscate si poate acel Baiat s-au Fata poate fii si o Familie nici nu este Adevarat!-Si rautatiile din pacate ar putea continua ca exemplee.-Si acum o intrebare pentru toti cititorii acestei rubrici ?-Cu cine ati vrea D-stra din cele relatate sa aveti de-a FACE? Dar sa fiti sinceri in primul rand cu D-stra! Caci asa cum doriti asa vi se va DA.-Sa ne iubeasca d-ul Isus pe toti si noi unul pe celalalt!-Si sa invatam din aceasta Rubrica sa ne fie ca un dreptar, Doamne Ajutane la toti! Amin.