Peste tot pe unde te întorci, oamenii greşesc. Nu-ţi place cum cântă cineva pentru că e prea zgomotos. Celălalt, te adoarme. Stai în bancă şi te întrebi ce caută cel din faţă la amvon pentru că nu are nicio treabă cu el! Te uiţi prin jur şi realizezi că cel de la pian e un începător, cel de la chitară zdrăngăneşte prea tare şi omul cu ordinea, numai ordine nu face. Cu prima ocazie pe care o ai, comentezi de oricine. Unul mestecă prea tare, unul nu mestecă deloc, unul merge prea repede, celălalt e un împiedicat. Cel care se roagă, nu-şi alege bine cuvintele iar cel care tace, o Doamne, ce om necredincios!
Pândeşti cu coada ochiului la cel de lângă tine şi te apucă râsul. Ce voce are, ce rugăciune zice, cum arată! Chicoteşti la încercările fratelui de a-şi exprima sentimentele, caşti la mărturia unui proaspăt întors, te uiţi la ceas când cineva povesteşte încercările prin care trece. La servici, ai colegi vai de capul lor! Toată ziua beau, fumează, bârfesc, înjură. Prietenii tăi sunt toţi enervanţi, părinţii nu ştiu nimic, copiii sunt încă mici.
Te gândeşti…dacă ai putea face tu toate lucrurile din jur! Ce bun eşti tu! Tu cânţi mai frumos, tu spui poezii mai frumos, tu predici mai frumos, arăţi mai frumos, vorbeşti mai frumos, gândeşti mai bine…ce noroc pe lume că exişti tu! Toţi ceilalţi sunt o eroare, tu, în schimb, eşti perfect! Ce bine că eşti, ce minune că sunt! Eşti creştin şi te baţi în piept că eşti mai bun ca ceilalţi? Uită-te mai bine…la a doua privire s-ar putea să vezi ceva total diferit!
