
Un creştin din oraşul sudic Etiopia de Moyale a stat în închisoare timp de două luni, după ce partenerul său de a afaceri musulman l-a acuzat că a scris «Isus este Domnul» într-o copie a Coranului. Tamirat Woldegorgis (30 de ani), membru la Full Gospel Church, a fost arestat la începutul lunii august, după ce partenerul său de afaceri a descoperit că Tamirat a scris «Isus este Domnul» pe aceeaşi pânză.
Co-lucratorul său musulman, al cărui nume nu se ştie încă, a mers la o moschee din apropiere cu acuzaţia că Tamirat a
scris «Isus este Domnul» în Coran. La moschee, șeicii s-au infuriat şi au cerut arestarea lui Tamirat pentru profanarea cărţii sacre a Islamului. Alte surse spun totusi, că musulmanii l-au acuzat pe Tamirat că ar fi scris «Isus este Domnul» pe o bucată de lemn, pe un microbuz, apoi pe peretele unei case.
Un lider de biserică, ce a solicitat anonimatul,a declarat că atunci când doi dintre prietenii lui Tamirat au întrebat despre el la secţia de poliţie Moyale, ei au fost închişi timp de două săptămâni.
În sistemul federal de stat al Etiopiei, fiecare stat este autonom în administrarea acestuia şi majoritatea celor care deţin funcţii guvernamentale în regiunea somaleză Five sunt musulmani. «Ne temem că fratele nostru ar putea fi luat de tribunalul islamic în Jijiga pentru proces, care va ameninţa în continuare viaţa lui.», a spus liderul bisericii.
Autorităţile au spus că se oferă să-l elibereze pe Tamirat dacă se va converti la Islam. Tamirat este fizic slab, dar puternic în credinţa lui, a spus liderul bisericii, adaugând ca el are nevoie de hrană şi alte ajutoare materiale, precum şi un avocat.(Sursa:Compass Direct).
Vă îndemnăm să vă rugaţi pentru eliberarea lui Tamirat din închisoare. Mulţumim Domnului pentru credincioşia lui. Rugati-vă ca nevoile lui materiale să fie împlinite. Fie ca Domnul să-l folosească pe Tamirat pentru a consolida alţi credincioşi în Etiopia.
Sursa: www.persecution.net
Traducere de Cursaru Maria Daniela, Echipa Știri Creștine
