Multă lume spune că cel mai frumos găseşte la ”pocăiţi” unitatea. Le place că simţim unii cu alţii, că ţinem unii la alţii. E adevărat, aşa ar trebui să fie. Dar…de o perioadă de timp, am tot discutat cu diferite persoane. Am discutat mult şi aprins. Prin discuţia noastră, s-a auzit fraza: ”Pocăiţii sunt singura armată care-şi omoară răniţii”. Pentru moment, am rămas mută. Am reflectat şi…am realizat că e adevărat.
Am uitat să mai ridicăm cu dragoste pe cel ce cade. În loc să-l copleşim cu iubire şi cu o căldură frăţească, îl îndepărtăm cât mai mult de biserică, de noi şi de mediul în care ar trebui să rămână. Spunem că nu avem nevoie de aşa ceva în biserică, nu ne trebuie exemple negative şi să scoatem răul din mijlocul nostru. Da, răul trebuie scos, nu şi persoana! Inconştient, îl împingem spre o cădere tot mai adâncă. Neacceptându-l într-un mediu sănătos şi creştin, îl determinăm să alerge spre mediul care acceptă pe oricine: păcatul şi lumea.
Mă doare să spun lucrurile astea. Sună dur. Sună foarte dureros. Dar trebuie să ne deschidem ochii. Trebuie să privim cu ochii Duhului Sfânt şi să încercăm să ne reparăm greşelile. Trebuie să încetăm să mai scoatem săbiile când cineva a rămas în urmă rănit şi plin de sânge, şi să învăţăm să scoatem pansamentul vindecător. Dacă tu ai rămas în picioare şi nu ai căzut, nu e pentru că eşti mai pocăit, ci pentru că Harul Lui e mare! Niciodată nu poţi şti dacă nu tu eşti următorul rănit, atunci, cum ai vrea să fii tratat? Ai vrea să ţi se pună sare pe rană sau să fii şters cu untdelemn?
4 comentarii
dnu sa te binecuvinteze l!!!
🙁 … tare aş vrea să te contrazic, dar… nu găsesc dovezi, nu pot, pentru că realitatea confirmă cele spuse de tine. Trist, pentru că e ultimul loc în care te-ai mai astepta la înţelegere, acceptare şi iubire şi după o goană nebună cu răni sângerânde, cu energie pierdută cu oboseala în toată fiinţa când treci pragul ultimei tale speranţe să constaţi că … că nu poţi fi ajutat sau că nu esti acceptat, că eşti evaluat şi respins dacă nu eşti bun, că ochi critici te măsoară şi te analizeaza, că eşti condamnat că ai fost atât de iresposabil, că eşti alungat sau mai rău ignorat …
Ai dreptate…dar e doar un punct de vedere. Un alt aspect ar fi ca nu poate fi vorba de ajutor atat timp cat cel aflat in nevoie nu isi vede nevoia, nu vrea sa o recunoasca si refuza ajutorul. Pe unii ii impiedica mandria sa accepte sau sa ceara ajutor.
Un alt punct este ca ceea ce spui in articol este un aspect ce defineste un simptom al oricarei biserici decazute unde lucrarea Duhului Sfant este diminuata sau chiar absenta. Dar asta nu trebuie sa fie o scuza, pentru ca nimeni nu are scuze. Dumnezeu a avut intotdeauna si va avea (indiferent de numarul de membri. Istoria ne arata ca uneori a fost drastic redus la 2 persoane) o biserica care are adevarul si numai adevarul, fara erezii nimicitoare pentru suflet, unde se pot vedea practic, speranta, iubirea si dragostea (sanatoasa, nu cea sentimentala). Dar a gasi aceasta biserica depinde foarte mult de ceea ce isi doreste fiecare in inima lui. Cei ce iubesc adevarul il vor gasi, daca il cauta cu staruinta. Si apoi vor gasi si biserica ce il detine. Insa cei care cauta doar o biserica unde sa se simta bine, unde sa se vare si ei, sa fie in rand cu lumea buna care merge la biserica, si acestia vor gasi ceea ce cauta, dar nu vor gasi adevarul si puterea Evangheliei, ci doar o froma de evlavie, careia ii lipseste puterea. Pentru ca intotdeauna fagaduintele lui Dumnezeu sunt conditionate de ascultare de cerintele lui si de adevarata motivatie a inimii: ”Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.” Ioan 7:17.
Harul Lui e mare! Uneori, însă, am vrea să simţim că avem fraţi, că mergem la biserică pentru că acolo e singurul lor în care găsim refugiu. Ca şi Teo, nu pot să te contrazic. Cele mai mari lovituri le-am primit de la fraţi. Aşa că, dacă mai sunt în picioare sunt pentru că Domnul este bun şi prin toate astea ne trece ca să vedem cum trebuie să NU fim! Ştii tu, chestia aia cu “aşa da, aşa nu!” Felicitări pentru curajul de a-ţi spune părerea!