“Pe parcursul vieţii am strâns comori în această lume. Mă refer la aur şi argint.”
“Înainte am avut tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea şi liniştea pe care ne-a dat-o Dumnezeu acum este mai mult decât orice.”
Wiliam Slovig este cel de-al treilea membru al grupului muzical „Sonor”
Wiliam Slovig:
– Trei dintre fraţii mei au fost cercetaţi de Dumnezeu, rând pe rând, la interval de şase luni. Ei au făcut un legământ cu Domnul, dar eu am continuat să cânt cu o altă formaţie, din lume, bineînţeles. Pentru că eram legat de acele patimi de a cânta sâmbătă de sâmbătă, duminică de duminică, aproape 20 de ani.
La un moment dat am crezut că eu n-am să mă pot rupe de aceste seri în care ne găseam plăcerea, fiecare trăind în păcat, unii mai mult, alţii mai puţin. Acei bani pe care îi primeam ne-au legat foarte mult.
N-am crezut că va veni o zi în viaţa mea în care Dumnezeu să-mi schimbe traiectoria, să-mi schimbe viaţa. N-am crezut acest lucru şi mi-am pus diferite semne de întrebare: „De ce, de ce şi iarăşi de ce au făcut ei pasul acesta?” Şi ca să fiu pe înţeles: „De ce s-au pocăit ei?”, prietenii mei care odinioară îşi duceau viaţa în desfrâu, în chefuri şi în beţii.
Într-o duminică, prietenii mei au venit la mine şi m-au rugat să-i ajut cu acompaniamentul la o nuntă creştină care urma să aibă loc în oraşul Deva.
A fost o nuntă deosebită, la care pentru prima dată am simţit un loc de o linişte deplină, o linişte unde Dumnezeu îţi oferă cercetare şi poţi să te gândeşti la viaţa ta. Am fost tare impresionat când pe masă n-am mai văzut băuturile alcoolice. În clădirea respectivă, în localul acela nu se fuma şi pentru mine a fost o noutate.
Într-una dintre discuţiile cu fratele Octavian Luncan, el m-a întrebat, printre altele:
„Îţi place cu noi?”
„Da, îmi place!”
„Uite, avem un Dumnezeu care doreşte ca şi tu să-L lauzi pe El pentru că darul acesta de a cânta este de la El. Şi noi l-am folosit atâţia ani spre slava unui alt stăpân, am avut alt stăpân. Uite, nouă Dumnezeu ne-a schimbat vieţile. Gândeşte-te.”
M-am tot gândit. N-am putut să-i dau răspunsul pe moment, dar la un moment dat am zis: „Dacă Dumnezeu nu-mi vorbeşte, nu-mi spune, eu nu pot să fac pasul acesta.”
Eu am fost un om mai retras, un om mai moral, pentru că lucram într-o instituţie de învăţământ şi luni dimineaţa trebuia ca la ora 8 să fiu treaz. Asta m-a obligat ca în timpul nunţilor să fiu lucid şi să nu folosesc atâta alcool. Dar anturajele şi momentele acelea parcă te obligau. Toţi am fost părtaşi la păcat.
Fratele Octavian mi-a spus: „Ceea ce-ţi lipseşte ţie, roagă-te Domnului şi Domnul îţi va da.” Asta deoarece eu la un moment dat am spus: „Tavi, nu pot să fac pasul acesta pentru că cred că îmi lipseşte ceva, dar nu ştiu ce.”
A fost o întrebare care m-a urmărit timp de trei zile, după care Dumnezeu mi-a vorbit într-un chip atât de minunat. Vedeţi, eu cred că fiecare om are o zi în care Dumnezeu îi vorbeşte. Şi pentru că El cunoaşte caracterele noastre şi felul nostru de a fi, El ştie unde să lucreze.
Una dintre marile minuni este că toţi ne-am întors rând pe rând, dar şi cu soţiile. Acel ajutor potrivit pe care Dumnezeu ni l-a dat, aşa a considerat El de cuviinţă ca să fie de partea noastră. Şi Dumnezeu a vorbit fiecăruia în parte şi soţiilor noastre la fel.
Am ajuns acasă, au trecut două zile. Încercam să găsesc răspunsul, nu l-am găsit. „Roagă-te Domnului şi Domnul îţi va da ceea ce-ţi lipseşte!” A fost pentru prima dată când m-am pus în genunchi şi m-am rugat Domnului, ca Domnul să-mi vorbească. Şi a doua zi am primit răspunsul. Un răspuns care m-a făcut să realizez cine sunt şi ce pot să fiu dacă trăiesc cu Dumnezeu.
Inima mea era legată de o comoară, pentru că aveam rude în Statele Unite, şi pe parcursul vieţii am strâns comori în această lume. Mă refer la aur şi argint. Pentru noi cei din lume era o fală ca soţiile noastre să umble cu lănţişoare, cu inele. Le prezentam în faţa mulţimii, pe unde cântam la nunţi sau revelioane, să arătăm că într-adevăr sunt soţiile noastre şi noi avem bani. Era o fală pământească, dar am ţinut foarte mult la acele bogăţii, pe care acum le socotesc ca un gunoi.
Cu o seară înainte i-am cerut Domnului şi Domnul mi-a răspuns a doua zi. În casa mea au intrat nişte hoţi care mi-au furat acele bogăţii. Mă refer la aurul pe care ani de zile l-am strâns şi care nu avea practic nicio valoare în casa mea. Il transmiteam la urmaşi, la copiii mei şi era ca un gunoi. Un lucru pământesc de care totuşi inima mea era legată.
A fost un moment în care am simţit că aşa a îngăduit Dumnezeu. Atunci am simţit că într-adevăr Dumnezeu doreşte ca eu să fac pasul acesta. A fost răspunsul la întrebarea lui Tavi: „Roagă-te Domnului şi Domnul îţi va da ceea ce-ţi lipseşte!”
Soţia mea, în momentul în care a aflat că în casa mea s-a întâmplat un astfel de act de jefuire, a izbucnit în stări de nervozitate şi am avut momente de ceartă împreună. I-am spus: „Să ştii că de astăzi Dumnezeu este Domn şi Stăpân în casa noastră şi noi trebuie să ne pocăim, precum au făcut şi fraţii mei înainte.”
„Nu se poate” mi-a răspuns ea. „Uite, am să mă duc şi eu la biserică şi dacă Dumnezeu îmi va vorbi şi mie, atunci o să mă gândesc.”
S-a dus la sora Florina, soţia fratelui Nicu, şi a doua zi s-au dus la biserică. Domnul a cercetat-o într-adevăr. Prima cântare cu care s-a deschis serviciul în biserică a fost cântarea: „Doamne nu vreau comoară, aur sau argint, Vreau să fiu sigur de cer şi că sunt mântuit, În cartea Ta, află-se al meu nume?”
În momentele acelea, eu n-am fost la biserică, dar în toată perioada aceea am stat în rugăciune şi m-am rugat: „Doamne, fă să înţeleagă şi ea ceea ce am făcut eu şi ceea ce Tu doreşti să fie în casa noastră.” N-am crezut, pentru că aşa suntem noi, de multe ori slabi. Dar în momentul în care a intrat în casă mi-a spus: „Wili, să ştii că ai dreptate. Noi de astăzi vom face pasul acesta.”
Ne-am bucurat şi ne bucurăm de ani de zile că acum avem pace şi linişte în casă. Am doi copii care merg la biserică, doi copii care cresc în spiritul acesta al creştinătăţii şi ne străduim să fim părinţi după voia lui Dumnezeu.
Înainte am avut tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea şi liniştea pe care ne-a dat-o Dumnezeu acum este mai mult decât orice. Chiar dacă nu avem pe plan material ceea ce am avut înainte, acum avem ceea ce este mai important în viaţa fiecăruia în parte, în inima fiecăruia, în viaţa de familie, mântuirea pe care ne-a dat-o numai Dumnezeu Tatăl, prin Domnul Isus.
Interviu realizat de Daniel Grigoriciuc, Radio Vocea Evangheliei Suceava.
