Am realizat că nu pot găsi nicăieri iubire ca a Ta. Am căutat în lucrurile deşarte ale lumii, am răscolit Pământul în lung şi-n lat şi mă simţeam mai gol ca niciodată. Dezorientat, am început să merg în spatele mulţimii. Mergeam pe Drumul Pierzării împreună cu ei. Nu conta. Oricum mă simţeam părăsit şi neîmplinit. Am avut tot ce mi-a dorit inima: bani, casă, prieteni, maşină…dar tot simţeam că lipseşte ceva.
Am încercat să umplu acel gol. Lucruri mizerabile, jocuri de noroc, păcate, mândrie…toate la un loc le-am înghesuit în locul pe care-l credeam eu gol pentru că lipsesc aceste lucruri. Dar…parcă golul s-a adâncit şi mai mult. Disperat, am căutat răspunsuri în altă parte. Horoscopuri, ghicitori, prezicători…toţi îmi spuneau că voi duce o viaţă lungă şi împlinită. Dar eu nu simţeam aşa. Anii treceau şi eu aveam tot mai mult succes. Succes în lume, dar nu şi în viaţa mea. Mă simţeam un ratat care aleargă de colo-colo.
Într-un final, m-am oprit istovit în faţa unei cruci. Eram rănit, zdrobit, plin de păcate şi gol. Foarte gol. Deşi aveam totul. Faimă, avere, prieteni. O Faţă blândă a privit adânc în ochii înfometaţi şi la inima însetată. Cu o voce caldă, a şoptit: ”Voi cei trudiţi şi împovăraţi, veniţi la mine şi vă voi da odihnă!”.
Am căzut la poala crucii cu lacrimile şiroindu-mi pe obraz. Acum ştiu ce era lipsă în viaţa mea. Acum am realizat că acel gol nu putea fi umplut decât de însuşi Dumnezeu. Păcat că am aflat atât de târziu că nimic nu poate umple inima decât dragostea Lui!
