Familia – ideea genială a lui Dumnezeu(II), de Mihaela Gheorghe.

“In aritmetica lui Dumnezeu e nevoie de doi ca să rezulte unul”, spunea cineva, pe bună dreptate. Privind în zorii istoriei omenirii, în grădina Eden, îl vedem pe Adam ca un prinţ, ca un domnitor peste regnul animal şi vegetal. Dumnezeu îi dăduse înţelepciunea şi autoritatea necesare de a numi mii de specii de vieţuitoare şi plante, după soiul lor. In ciuda acestui  statut înalt, în ciuda unui fizic plin de vigoare şi sănătate, perfect, în ciuda mediului plăcut şi reconfortant în care trăia, Adam nu se simţea împlinit. O piesa mică dar extrem de importantă din puzzle-ul vieţii sale lipsea.Dumnezeu vede această nevoie a lui Adam şi decide să i-o ofere pe Eva ca ajutor potrivit. Aşa ia fiinţă prima instituţie din istoria omenirii, familia. Familia-geniala idee a lui Dumnezeu. Nu a oamenilor ci a lui Dumnezeu Insuşi. Familia nu e un capriciu, nici măcar o importantă celulă socială, nici un refugiu convenabil contra singurătăţii ci ideea genială a Creatorului.

Aş  vrea să meditaţi şi la acest adevăr incontestabil: familia este ideea genială a lui Dumnezeu. Raportaţi-vă la ceea ce ştiţi şi la ceea ce veţi aflla în lumina acestui principiu. Familia este ideea genială a luiDumnezeu.

Poate familia ta nu e cea ce ţi-ai dorit, poate mai sunt multe aspecte de cizelat, poate ai aşteptări care nu au fost onorate, dar să ştii, în pofida  acestor neajunsuri, familia ta este ideea genială a lui Dumnezeu. Poate propriile greşeli sau cele ale partenerului tău, poate amestecul persoanelor din afară sau atacurile celui rău au făcut din căsnicia ta un loc de bătălie unde nu există nici un învingător ci numai învinşi. Dar, chiar şi aşa, familia ta este ideea genială a lui Dumnezeu.

Hai să facem o incursiune prin paginile Scripturii pentru a descoperi cum poate deveni familia ta ceea ce a intenţionat Creatorul să devină, încă de la început. Familia în care să nu fie învingători şi învinşi şi nici vise spulberate şi amărăciune. Familia care să demonstreze  cu adevărat că este ideea genială a lui Dumnezeu.

Principiile Bibliei referitoare la viaţa de căsnicie sunt foarte clare şi nu lasă loc echivocului. Vedem din aceste principii care sunt aşteptările lui Dumnezeu de la noi, ca şi familişti. Primul scop al familiei este de a oferi împlinire  emoţională, spirituală şi fizică partenerilor de căsătorie. Un exemplu în acest sens îl vedem în unitatea dintre Acuila şi Priscila, parteneri în familie, în viaţa profesională dar şi în lucrarea de misiune.

Această familie ilustrează modelul a ceea ce ar trebui să fie orice familie creştină. Aceşti soţi au aplicat în viaţa lor conjugală principiile biblice ceea ce a contribuit la armonia, durabilitatea şi împlinirea relaţiei lor. Disponibilitatea lor de a aplica principiile Scripturii în viaţa lor de familie au făcut ca ei să fie disponibili şi pentru sacrificiu, punându-şi viaţa în pericol pentru colaboratorul lor Pavel.

Viaţa în Roma acelor timpuri nu era deloc uşoară mai ales pentru nişte străini ca ei şi e foarte probabil că şi-au atras nesimpatia autorităţilor din cauza credinţei lor. Aceşti soţi au fost, de asemenea, disponibili pentru primirea de oaspeţi. Fiind străini în Roma, mai mult ca sigur că nu au avut o casă a lor ci una închiriată sau foarte mică dar ei au trecut de aceste inconvenienţe şi şi-au dăruit casa oaspeţilor şi lui Dumnezeu.

Tovrăşi de lucru în Hristos dar şi profesional, ambii primitori de oaspeţi, ambii cunoscători ai Cuvântului şi dornici de a se implica în instruirea altora (aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Apolo), Acuila şi Priscila sunt atât de armonioşi în viaţa familială şi unul cu celălat tocmai pentru că au decis să se conformeze principiilor biblice. Rezultatul ascultării de Dumnezeu a fost o căsnicie frumoasă, împlinită şi durabilă, într-un cuvânt, binecuvântată.

La baza trăiniciei unei familii trebuie să stea dragostea. Cineva spunea:”Atât îl iubim pe Dumnezeu, cât ne iubim soţiile!” Dacă vreun soţ nemulţumit de aceasta afirmaţie prea tranşantă, ar vrea să afirme contrariul, am fi curioşi să aflăm cum poate fi cineva iubitor de Dumnezeu în timp ce îşi neglijează sau dispreţuieşte soţia. Biblia ne îndeamnă să plângem cu cei ce plâng şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Şi cine ne este mai aproape decât partenerul de viaţă? Cum poţi fi tu, soţule, empatic faţă de lacrimile altei persoane în suferinţă când lacrimile soţiei tale curg de ani de zile fără a primi vreun cuvânt de încurajare din partea ta? Atunci când deschizi gura să spui o vorbă de încurajare unui străin, gândind că faci astfel un lucru pentru Domnul, să ştii că El se uită, de fapt, nu la “consilierea” ta ci la lacrimile neşterse ale soţiei tale.

Dragostea nu e un şir de sentimente ci un şir de acţiuni care începe cu decizia pe care am luat-o în faţa lui Dumnezeu când ne-am angajat într-o relaţie pentru toată viaţă. Dragostea e un şir de fapte pe care alegi să le faci de dragul şi pentru binele partenerului de viaţă. Sentimentele tale pot fi sus sau jos, uneori. Asta nu înseamnă că uneori îţi vei iubi partenerul, alteori nici măcar nu vei suporta să-l vezi prin preajmă.

Dragostea e o decizie. Decizia de a-i fi alături soţului/soţiei în bine şi în rău, în sănătate şi în boală, în sărăcie şi belsug, aşa cum ai promis lui Dumnezeu în ziua nunţii tale. Dacă vei lua hotărârea să-ţi conduci viaţa aşa cum ai promis în faţa Creatorului, familia ta va deveni tot ceea ce trebuie să fie. Adică… ideea genială a lui Dumnezeu.

După ce am văzut că aşteptările lui Dumnezeu de la bărbat este ca acesta să-şi iubească şi să-şi protejeze soţia, vom trece la porunca dată soţiei de a fi supusă soţului şi lui Dumnezeu.

Cuvântul “supunere” nu sună deloc plăcut în auzul femeilor şi a căzut în dizgraţie datorită unei eronate înţelegeri a sensului sau ceea ce a dus la generaţii de soţii brutalizate, marginalizate şi înjosite, a căror  soţi au gândit că supunerea este echivalentă cu distrugerea personalităţii şi identităţii unei femei. Oare “supunerea” în Biblie este un termen numai pentru soţii? Cu siguranţă, nu! Noi toţi trebuie să ne supunem mai-marilor noştri şi Domnului. “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos”, ne îndeamnă Scriptura.

Cum am defini termenul “supunere”? In limba greacă este “hupotaso” care s-ar traduce “a se alinia la”, ”a se subordona unei autorităţi”. Termenul mai era folosit şi în strategia militară unde însemna “a se subordona unei ordini”, ”a sta sub autoritatea cuiva pentru a câştiga bătălia”.

Şi familiiile sunt implicate într-o bătălie, ştim cu toţii acest lucru. Vor câştiga această bătălie doar dacă se supun principiilor împuse de Dumnezeu. Când soţiei i se cere să fie supusă, asta înseamnă că ea trebuie să recunoască şi să accepte faptul că soţul ei este autoritate pentru ea. Soţul este capul soţiei aşa cum Hristos este capul oricărui bărbat.

Recunoscându-l pe soţ ca autoritate, soţia îl recunoaşte şi pe Hristos ca autoritate peste ea. Vedeţi cât de interdependente sunt cele două aspecte? O soţie care nu-şi respectă şi nu se supune soţului, iese de sub protecţia şi autoritatea lui Hristos. Autoritatea soţului este dată de Dumnezeu Insuşi, nu e ceva  ce el îşi atribuie din proprie iniţiativă. De aceea, este imperativ necesar ca o femeie să recunoască şi să respecte această putere pe care Dumnezeu a investit-o în soţul ei.

O altă aşteptare pe care Dumnezeu o are de la soţii creştini e de a se sprijini unul pe altul în crizele vieţii. Crizele sunt ceva inerent în viaţa oricărei persoane, deci şi în viaţa de familie. Unele crize pot fi anticipate şi evitate iar altele, nu. Nu atât intensitatea şi frecvenţa lor contează ci modul în care ne raportăm la ele.

Crizele pot apărea din cauza conjuncturilor vieţii cotidiene. Stressul este cel mai mare generator de crize. Oboseala cronică a unuia dintre parteneri îl va face pe acesta să devină uşor iritabil (şi pe bună dreptate) şi deci mai vulnerabil şi mai expus tensiunilor din cadrul cuplului.

Dificultăţile financiare vor avea partea lor de contribuţie la apariţia crizelor în familie. Presiunile din partea rudelor, prietenilor sau din cercul larg al cunoştinţelor pot crea adevărate furtuni în cadrul unui cuplu.

Nevegherea în astfel de cazuri poate face ca “o vulpe mică” să strice “o vie în floare” (adică o căsnicie care megea bine până atunci). Ambii parteneri trebuie să fie extrem de atenţi la amestecul celor din afară. Un sfat prietenesc trebuie apreciat dar, atenţie, nu toate sunt chiar atât de prieteneşti! Unele sfaturi pot fi extrem de înşelătoare, ascunzând, de fapt, o intenţie de a distruge acea relaţie de căsnicie, nu de a o consolida. Crizele mai pot fi cauzate şi de modul diferit în care bărbatul şi femeia se raportează la anumite situaţii de viaţa, educarea copiilor, sexualitate, administrarea banilor etc.

Bărbaţii şi femeile au fost creaţi de Dumnezeu diferiţi deci se vor raporta diferit la anumite evenimente şi situaţii din viaţa cotidiană. E ceva cât se poate de normal. A aştepta ca soţia ta să se entuziasmeze la auzul unui meci de fotbal sau a ştirilor despre bursa de valori sau a-i cere soţului să radieze de bucurie la gândul unei zile întregi de shopping înseamnă a-i pretinde partenerului tău să se comporte contrar naturii sale.

Un soţ şi o soţie înţeleaptă vor recunoaşte şi respecta aceste diferente, acordându-i partenerului de viaţă libertatea de a se comporta în maniera în care l-a creat Dumnezeu. Aşa e şi cu diferenţele temperamentale. Dacă soţia ta e un temperament melancolic, mai retrasă, fără spirit de iniţiativă, asta nu înseamnă că ceva e în neregulă cu ea. Aşa a creat-o Dumnezeu. Trebuie să o apreciezi pentru cine este ea, ca persoană. Dacă nu leagă uşor relaţii de prietenie datorită timidităţii, nu înseamnă că nu-i place compania oamenilor. La fel, dacă soţul e un sangvin predominant ce leagă uşor relaţii şi e tot timpul în mişcare, asta nu înseamnă ca e mai spiritual decât soţia sa ci că se comportă conform temperamentlui înscris de Dumnezeu în cromozomii şi genele sale. ADN-ul fiecărui om de pe planetă este unic, chiar şi gemenii identici, monozigoţii, au ADN diferit.

Acceptă  faptul că partenerul tău este diferit de tine. A-i cere să fie copia ta la indigo în tot ce faci şi gândeşti e nedrept şi nerealist. Noi toţi trebuie să ne străduim să fim cât mai asemănători lui Hristos, modelul şi prototipul Noului Adam. Aceasta ar trebui să fie ţinta noastră în viaţă de familie. Şi când ambii soţi ajung să semene tot mai mult cu Hristos, atunci vor descoperi cât de mult au devenit compatibili.

O altă sursă de conflict este raportarea la modelele denaturate pe care ni le propune societatea coruptă şi imorală în care trăim. Lumea modernă ne flutură prin faţa ochilor tot felul de modele şi standarde la care noi, creştinii ar trebui să nu încercăm să ne conformăm.

Standardele de bogăţie, celebritate  şi frumuseţe sunt aşa de mult contrafăcute şi transfigurate şi foarte departe de a fi reale. Soţii creştini ar trebui să nu privească la tiparul de gândire şi comportament lumesc. Nu mai zicem că nu ar trebui să dorească acele frumuseţi strălucitoare dar false şi aducătoare de plăceri deşarte.

A-i reproşa soţiei tale că nu are silueta fotomodelelor de la tv când ea nu poate investi atâţia bani în întreţinerea personală, vestimentaţii la modă, diete, antrenor personal de fitness sau estetică, când ea este pe lângă soţie şi mamă a câtorva copii care o solicită şi poate că are şi o slujbă pe lângă toate acestea, e dureros. Să-i reproşezi aşa ceva înseamnă să-i distrugi frumuseţea şi durabilitatea încrederii pe care o avea ca tu, soţul ei, o iubeşti.

Ea se va compara cu acele modele lumeşti, va vedea că e în inferioritate şi va deveni suspicioasă, neîncrezătoare cu privire la locul pe care îl (mai) ocupă în inima ta. Sau mai rău, va dezvolta tot felul de dependente vicioase, ca anorexia, în încercarea de a se conforma acelui tipar lumesc pe care tu, soţul ei, îl preferi. Am auzit mulţi soţi creştini vociferând zgomotos la ideea ca ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui, adică frumuseţea unei femei e dată de frumuseţea şi echilibrul sau interior. Nu se mai caută, din păcate, aceste calităţi la o femeie în zilele noastre, ci predomină mai mult  aspectul fizic. Fetele îşi dau seama de acest lucru şi, din dorinţa  de a fi alese, încep să se îmbrace dupa tiparul lumii. Aşa că bisericile sunt pline de tinere îmbrăcate provocator (dar care şi-au păstrat, totuşi, baticul minuscul pe cap) care prin atitudinea lor îi ispitesc pe băieţii de vârsta lor dar dau “bătăi de cap” şi bărbaţilor căsătoriţi.

Cred că bărbaţii ar trebui să facă un legământ cu ochii lor, ca Iov, şi să realizeze că atunci când privirile lor zăbovesc cu admiraţie asupra corpului unei alte femei, aceasta e o atitudine păcătoasă, pe care Dumnezeu o condamnă.

Adulterul emoţional(la nivel de gând şi privire) nu e cu nimic mai prejos decât adulterul în sine, “porneia”. Biblia este foarte strictă în această privinţă. Orice om care pofteşte o femeie în mintea(în gândul, imaginaţia sa) a şi preacurvit cu ea. Iar, după cum se ştie, plata păcatului este moartea. Uneori poate fi chiar moartea relaţiei tale de familie dacă îngădui “vulpilor mici” să strice “via în floare” a căsătoriei tale. Vedem unde se poate ajunge dacă îngăduim tiparului lumesc să ne influenţeze gândurile şi atitudinile. Fiindcă noi nu suntem din lume, trebuie să  nu iubim lumea şi nici lucrurile stricate pe care aceasta ni le propune ci să ne aţintim privirile la modelul nostru de perfecţiune-ISUS HRISTOS.

Nu numai soţii păcătuiesc în relaţia de familie ci şi soţiile. Numai că domeniul lor vulnerabil este altul. De obicei, femeile sunt nemulţumite de posesiunile materiale. Ar dori ca soţul să le ofere o maşină, o casă, concedii scumpe şi câteva cărţi de credit. De multe ori, această dorinţă e nerealizabilă. Un soţ cu un venit mai mic nu e cu nimic mai prejos şi nu trebuie respectat mai puţin decât dacă ar avea posibilităţi financiare mai mari.

O soţie înţeleaptă va şti să sesizeze că această dorinţă e nerealistă şi va căuta să aprecieze efortul soţului de a întreţine familia, în ciuda venitului redus. A compara soţul cu un alt bărbat este, de asemenea, o greşeală de neiertat pe care o comit unele femei. Poate că, într-adevăr, soţul nu e chiar atât de atent sau manierat sau intelectual ca alţii dar nu comite greaşeala enormă de a-l compara cu alţii, nici măcar în gândul tău. Iar dacă o vei spune cu voce tare , va avea rezultatul unei bombe cu efect întârziat!

Nu-ţi risca relaţia cu cel drag doar pentru că el nu este ca alţii. Aminteşte-ţi că partenerul tău este unic, diferit de tine şi de ceilalţi. Gândeşte-te la asta ca la o calitate şi vei vedea cum vei primi de la Domnul o perspectivă nouă şi pozitivă.

Atunci când partenerii se sprijină unul pe altul în crizele vieţii, indiferent de ce natură ar fi acestea, ei îşi zidesc casa (căsnicia) pe stâncă, pe principile statornice ale lui Dumnezeu. Nu poţi avea căsnicie durabilă decât dacă fundaţia este durabilă. Şi durabilitatea, trăinicia şi puterea sunt date doar de adevărurile eterne ale lui Dumnezeu.

O altă aşteptare pe care Stăpânul o are de la noi e aceea de a ne sprijini unul pe celălat în viaţa spirituală. Familia e una din cele doua instituţii create de Dumnezeu, cealaltă fiind Biserica. Duşmanul primilor oameni va încerca să distrugă aceste două instituţii, aşa cum a încercat să-i distrugă pe Adam şi Eva. Familia şi Biserica, două entităţi atât de iubite de Dumnezeu, vor fi cu atât mai mult urâte de diavolul. El va face din ele ţintele principale, sortite distrugerii totale.

Familia creştină trebuie să-şi dea seama că are de luptat nu împotriva cărnii şi sângelui (nu împotriva partenerului) ci împotriva duhurilor răutăţii. Războiul oricărei familii este în dimensiunea spirituală. Soţii maturi şi puternici în credinţa îşi vor da seama de acest lucru deloc de neglijat şi vor porni la luptă înarmaţi cu toată armura Duhului, cu post şi rugăciune.

Soţii care nu realizează importanţa acestei lupte spirituale, de cele mai multe ori vor porni război contra partenerului de viaţă care în loc să fie aliat, co-echipier, devine ţinta frustrărilor şi neîmplinirilor. Atunci când soţul o consideră vinovată pe soţie sau invers, ambii pierd din vedere cine e adevăratul Vrăjmaş al căsniciei lor. Iar acesta, camuflat, îşi continuă opera de distrugere a familiei, în timp ce soţii se luptă unul cu celălalt în loc să se roage împreună.

Rugăciunea ar trebui să deţină un loc primordial în viaţa de familie. Neglijând viaţa comună de rugăciune, neglijăm, de fapt, protecţia vieţii noastre de căsătorie. Rugăciunea în unitate a soţilor e ca o umbrelă deschisă deasupra familiei, e ca un scut puternic al Celui PreaInalt în jurul nostru.

Orice armă îndreptată împotriva noastră va fi fără putere, orice atac al diavolului va fi sortit eşecului dacă noi stăm sub protecţia lui Dumnezeu. Iar rugăciunea soţilor aduce protecţia, binecuvântarea în casele noastre. Aduce prosperitate şi vigoare dragostei dintre soţi, aduce un climat de armonie şi pace copiilor, aduce raiul lui Dumnezeu pe pământ.

Efes.6:12, Filip.4:6 Se întâmplă uneori ca unul din  soţi să scadă în credinţă. Poate trece prin valea plângerii pentru că Domnul vrea să-l modeleze, îngăduind o criză în viaţa lui. Sau poate fi o perioada de depresie cu efecte şi pe plan spiritual. Poate partenerul tău se confruntă cu o criză de identitate, sau cu sindromul “cuibului gol” (după plecarea copiilor de acasă) sau poate traversa nu tocmai plăcuta criză androgina sau menopauza. Toate aceste situaţii sunt cât se poate de normale, dacă putem spune aşa, având în vedere ca noi oamenii nu suntem perfecţi şi nici lumea în care trăim nu este chiar o oază de fericire. Trăim într-o lume coruptă, viaţa, în care totul pare întors cu susul în jos. Oamenii numesc binele rău şi răul bine. Adevăratele valori morale sunt considerate slăbiciuni. Frumuseţea e atât de contrafăcută ca a ajuns să fie orice, numai frumuseţe, nu. Faima atrage după sine compromisuri inimaginabile. Te uiţi în jur şi nu-ţi vine să crezi că toate acestea se pterec în timpul vieţii tale, sub ochii tăi. Nu-ţi vine să crezi că fiii tăi minori asistă la lucrurile acestea. Se derulează sub ochii noştri o societate murdară, grotescă şi infectată de păcat.  Dar aceasta este realitatea în care trăim. Ne place sau nu, asta este. Iar noi va trebui să facem faţă. Să facem ca familiile noastre să funcţioneze. Să facem ca fiii noştri să aibă o copilărie fără abuzuri şi amintiri traumatizante. Să facem ceva pentru ca ceilalţi să vadă cine suntem noi cu adevărat. Sarea pământului. Fii de Dumnezeu. Moştenitori ai Cerului.

Dar pentru asta, va trebui să facem cel mai important lucru. Să ne zidim familia pe stâncă. Numai ancoraţi în principiile de nezdruncinat ale lui Dumnezeu, vom reuşi.

Şi, oricât de dificila ar părea lupta aceasta, să nu uităm un lucru. Hristos este Marele Războinic ce luptă pentru noi. Cu El alături, lupta e ca şi câştigată. Dar trebuie să ne păstrăm pe poziţie… Aşa că, atunci când partenerul tău slăbeşte spiritual, insistă la Domnul în rugăciune pentru el. Nu-l lăsa să rămână sub povara zdrobitoare a păcatului sau indiferenţei. Nu uita că sunteţi o echipă. Dacă coechipierul tău slăbeşte sau cade, scade şi puterea echipei voastre. S-ar putea ca azi să fii puternic dar poţi slăbi şi tu. Fă tot ce poţi ca partenerul tău să-şi revina. El este jumătatea ta, Dumnezeu v-a creat astfel încât să vă completaţi. Ceea ce la tine este slăbiciune, la partenerul tău poate fi o calitate. Domeniile în care tu eşti vulnerabil pot fi, de fapt, punctele forte ale partenerului tău.

Nu uita că Dumnezeu ţi-a dat un ajutor potrivit. Nu-ţi abandona soţul/soţia atunci când e cel mai vulnerabil, atunci când viaţa lui spirituală e pe cale de a se prăbuşi. Uneori, partenerul nostru cere ajutor, alteori nici măcar nu-şi va da seama de ceea ce i se întâmplă. Va aluneca uşor, pe negândite, în capcana comfortului, a indiferenţei şi egoismului, blazării sau depresiei. Chiar dacă reuşeşte să afişeze o mască zâmbitoare, tu, partenerul de viaţă, trebuie, trebuie să-ţi dai seama când ceva nu e în regulă cu cel drag care trăieşte alături de tine. Şi atunci când îţi dai seama, va trebui să faci ceva.

Vorbeşte cu soţul/soţia ta despre situaţia apărută, rugaţi-vă împreună, cereţi ajutorul unui consilier cu experienţa sau pastorului tău. Nu lăsa să treacă prea mult timp, aceasta va fi în dezavantajul vostru. Veţi deveni vulnerabili, ca şi echipă. Va trebui să preiei tu responsabilităţile spirituale ale partenerului tău până când acesta îşi va reveni. Dragostea faţă de partenerul tău îţi va da puterea şi dorinţa de a face ceva pentru reabilitarea celui de lângă tine. Poartă-te aşa cum ai dori să se poarte soţul/soţia ta dacă tu ai fi cel căzut, cel cu probleme. Poartă-te cu bunătatea lui Dumnezeu, cu sensibilitatea, gingăşia pe care El a manifestat-o faţă de orice fiinţă umană. Astfel, vei dovedi că lupţi pentru durabilitatea şi fericirea familiei tale, că îţi iei în serios jurământul făcut în ziua nunţii: ”la bine şi la greu(în crize), până când moartea ne va despărţi”…

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

autor: Mihaela Gheorghe.