Ieri, președintele Barack Obama a vorbit deschis despre credința sa, descriindu-se ca un om care nu a fost crescut în biserică ci a ales creștinismul la maturitate, informează agenția Reuters. Aflat în vizită în New Mexico, Obama s-a văzut pus în fața unei întrebări de interes public. Un participat la întâlnire i-a solicitat explicit liderului de la Casa Albă răspunsul cu privire la motivele pentru care este creștin.
Reuters notează că rareori Obama vorbește despre credința sa, deși mulți americani văd în convingerile religioase niște criterii atunci când sprijină un candidat la o funcție în stat. În urma ultimelor sondaje care dădeau 19% sau chiar 24% dintre americani ca văzându-l pe Obama musulman, președintele nu a ratat ocazia de a clarifica lucrurile.
„Sunt creștin pentru că perceptele lui Isus Hristos mi-au vorbit în termenii felului de viață pe care ar trebui să îl am – să fiu păzitorul fratelui meu, al surorii mele, să îi tratez pe alții așa cum aș dori ca ei să mă trateze pe mine.”
Citește tot articolul pe Semnele Timpului
