Interviu cu Jean Chiforeanu

“Rugăciunile’ preferate ale tatălui meu erau înjurăturile”.

Înainte de 1989, Jean Chiforeanu a lucrat în cadrul departamentului de export al firmei Auto Export Import România. S-a născut în deceniul 5 al secolului XX, când în România urmele stalinismului se vedeau la tot pasul.

Jean Chiforeanu:

“M-am trezit şi eu într-o gradiniţă de tip nou, comunistă, în care rugăciunea nu era “Tatăl nostru” sau “Înger, îngeraşul meu”, ci “Stalin şi poporul rus”.

La şcoala elementară procesul de ateizare a luat avânt.

Eram convins că Dumnezeu nu există, pentru că nici în familie nu am avut parte de o educaţie creştina.

“Rugăciunile” preferate ale tatalui meu erau înjurăturile.

Fac parte din generaţia celor 40 de ani ai pustiei pentru România.

După terminarea liceului am fost cooptat în partid, am avansat pe linie comunistă până în secţia de propagandă şi cultură a fostului comitet central al UTC-ului.

Acolo şef îmi era chiar Nicu Ceauşescu. Datorită calitătţlor de propagandist şi organizator, am susţinut în 1976 admiterea la Academia de Ştiinţe sociale şi politice, pentru că imi plăceau şi făceam din convingere ceea ce făceam.

În semestrul I, în cadrul seminariilor de ateism, se studia Biblia şi Istoria Bisericii, deoarece toţi cei din posturi de conducere urmau aceste seminarii de ateism.

Studiind Scriptura pentru prima dată cu seriozitate, ca să o combat bineînţeles, să le spun şi altora că nu există Dumnezeu, că Hristos este doar o figură istorică, m-am trezit că încep să-mi pun adevaratele întrebări care se pun la un moment dat – cine sunt, de unde vin şi unde mă duc.

Începusem să-mi dau seama de multele manevre din sânul comunismului, de faptul ca era o maşinărie diabolică.

În Noiembrie 1976, după un studiu intens asupra materialelor care vorbeau despre Biserică şi creştinism, m-am văzut şi eu înfrânt de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

Acolo mi-am predat viaţa în braţul Domnului Isus Cristos, chiar la Academia de înalte studii politice comuniste. Citind şi studiind Biblia. Nu ‘frunzărind’, ci studiind Biblia.”

Bineînteles că a fost dat afară, cariera politică i s-a intrerupt, şi a urmat disciplinarea ‘prin muncă’.

Jean Chiforeanu:

“Din 1976 până în 1979 am fost trimis să mai ‘cuget’ la Canalul Dunare-Marea Neagră, la secţia Poarta Albă. Înainte ţineam acolo prelegeri despre inexistenţa lui Dumnezeu, iar acum eram chiar eu acolo, cu toate măsurile de siguranţă luate de ‘tovarăşi’.

A urmat oprobiul prietenilor, al colegilor si al familiei. Părinţii mi-au spus: ‘Pentru noi nu mai exişti’.

Toată lumea mă vedea un ratat. Toţi vedeau în mine un viitor politician, dar după ce m-am întors la Hristos, eram considerat un ratat.

Au fost ani în care Dumnezeu a dăltuit caracterul meu. Nimic din ceea ce ni se intamplă nu este la voia întâmplării. Am luat-o ca din partea lui Dumnezeu.

Eu cred că exista un proces singular, particular şi nu global. Nu te-ntorci la Dumnezeu pentru că se întorc şi alţii, ci este o opţiune personală.

Eram ‘tare la cerbice’, dar Dumnezeu m-a cioplit si m-a modelat.

În 1979, Ceausescu a făcut o vizită in Statele Unite, iar înainte de acea vizită a dat şi un decret de amnistie, în care am fost cuprins şi eu.

M-am trezit “liber într-un lagar” care se întindea de la Est la Vest şi de la Nord la Sudul României.

În 1979, în Biserica nr.1 din Constanţa am făcut şi botezul nou-testamental, act care reprezintă o moarte şi o înviere simbolică.

Am fost ajutat de fraţii si surorile din Biserică şi atunci am înteles cuvintele Mântuitorului: “Cine lasă pentru Mine şi Împaratia Mea ogoare, fraţi, surori, diplome, carieră, îi voi da înzecit şi însutit şi pe deasupra viaţa veşnică.”

Am intrat la cursurile BEE (Bible Education by Extension – Educaţie biblică prin extensie), deoarece nefiind posibilă studierea academică a Bibliei, aceste cursuri ofereau o metodă bună de studiere a Bibliei.

Erau cursuri pe care mulţi din generaţia mea le-au parcurs, dar nu în Biserică, ci pe grupuri mici, în case. În Biserici erau mulţi “lupi în piele de oaie”.

Ne întâlneam în munţi, departe de urechile securităţii.

La sfârşitul anului 1979 am dat concurs şi am intrat la Întreprinderea Auto Export Import din Braşov, care exporta camioane grele.

În acea vreme aproape 80 % dintre Bibliile care intrau în România, intrau pe calea apei.

Lucrând acolo şi avand acces direct pe navele de export, Dumnezeu m-a folosit.

În 1981 venise un transport de Biblii pe un vapor norvegian. Dar în port existau 3 filtre de control. Primul era chiar la coborârea de pe vapor, al doilea era la ieşirea din spaţiul rezervat descărcării vaporului, iar al treilea era la porţile portului.

Pe vapor erau 2 remorci de Biblii, daca vă puteti imagina aşa ceva. Trebuia să trecem prin 3 filtre cu 2 remorci de Biblii.

Ne-am rugat lui Dumnezeu, iar la ora şi în seara pe care am stabilit-o de comun acord am mers în port.

A venit un frate de la Creştini după Evanghelie cu un tractor cu remorci, cu macaragiul; lucrurile erau aranjate, dar rămâneau aceste 3 filtre. În seara aceea cerul era senin, cum numai vara la Constanţa poate să fie.

Când noi ne-am dus spre port, încet, încet pe firmamentul cerului a apărut dinspre Odessa un norişor, apoi altul, iar în jumatate de oră cerul a devenit negru ca smoala.

S-a pornit o furtună cum rar mi-a fost dat să văd. De la graniceri până la posturile de control, nu era ţipenie de om pe afară. Pe furtuna şi ploaia aceea teribilă am descărcat Bibliile, şi le-am încărcat în remorci. Cu toate că acolo controalele erau foarte dese, pentru că se făcea contrabandă cu ţigări şi cafea, în momentul când noi am trecut pe la toate punctele de control grănicerii doar ne făceau semn dinăuntrul gheretei lor “Treceţi, mergeţi, plecaţi, nu ieşim afară să vă controlăm”.

Am văzut atunci că Dumnezeu, care este Dumnezeul universului, poate să puna în mişcare marea, furtuna şi cerurile pentru cauza Lui.

După alte astfel de experienţe – mai făceam şi evanghelizare de la om la om, aveam şi o echipă cu care seara cântam pe faleza cazinoului din Constanţa – am fost chemat la conducerea întreprinderii noastre.

Mi s-a spus: “Ştim ce faci tu în timpul liber, ştim şi că nu te mai sperie canalul, deci vei fi trimis din partea firmei să lucrezi în Irak.” De fapt ei ar fi dorit să nu mă mai întorc în România.

În 1984 am hotărât să mă întorc totuşi în România, iar în 1985 m-am căsătorit şi m-am mutat la Timişoara.

În 13 Decembrie 1988 am fost înştinţat – de azi pe maine – că trebuie să plec urgent în Cuba. Între timp Domnul ne-a binecuvântat cu 2 copii – Rut, care avea 9 ani şi Sandra Debora de 3 luni.

Pur şi simplu a doua zi trebuia să fiu deja în avion, cu destinaţia Havana, Cuba, via Montreal, Canada.

Soţia mi-a adus bagajul la Bucureşti a doua zi, şi în aeroportul Otopeni am îngenuncheat amandoi şi am spus: “Doamne, Tu ştii. Doamne, păzeşte-mi soţia şi copiii.”

Când am încercat să schimb decizia şefilor mei, mi s-a spus:

“Ai de ales. Mergi ori în Cuba, ori în pustiul Karakumi din Asia Centrală.”

M-am dus în Cuba.

Marea bătălie s-a dat pe aeroportul din Montreal, când eram în tranzit. Mulţi mi-au spus să rămân acolo. Mă gândeam dacă să rămân sau nu în Canada. Nu am ramas.

La aeroport în Cuba m-a întâmpinat ambasadorul României de acolo.

Mi-a spus: “Avem dosarul tău. Dacă vrei să-ţi meargă bine, abţine-te să mai predici. În Cuba poţi fi aruncat la crocodili dacă nu-ţi vezi de treabă.”

I-am răspuns politicos, dar foarte clar, că ceea ce gandesc nu depinde şi nu poate fi influenţat de contextul în care mă aflu.

Întotdeauna Dumnezeu transformă înfrângerile în victorii. Comuniştii mi-au închis uşa de predicare în România, dar Domnul mi-a deschis-o în Cuba, unde predicam în timpul liber.

În Aprilie 1990, soţia si fetiţele mele au venit în Cuba. A fost un moment cu adevărat emoţionant, după aproape 2 ani de despărţire.

În August 1990 am venit acasă. De atunci şi până astăzi m-am dedicat lucrării de vestire a Evangheliei lui Dumnezeu unui popor care nu-L cunoaşte pe El.

Ioan Ciobota, RVE