Un misionar de la Biserica Creștină Coreeană, Manmin, vorbește despre lucrarea de misiune în Japonia, despre greutățile slujbei, despre problemele pe care le au misionarii în Japonia și despre miracolele pe care Dumnezeu le face. În interviul acordat, pastorul Seung – gil Ryu, vorbește despre experiența unică de a fi misionar în Țara Soarelui Răsare.
Cum ați ajuns să înțelegeți că sunteți chemat să fiți misionar?
În timp ce studiam la Școala Prezbiteriană Abbey, în anul 1988, prietenul meu cu care studiam mi-a cerut să ascult mesajul fratelui pastor senior Jae Rock Lee. În același an, am mers la Biserica Manmin unde am participat într-o zi de vineri, la un serviciu divin pe timpul nopții. Am fost atât de mișcat de mesajul lui în acea noapte. Eu eram unul dintre cei ce ascultam mesajele acestui binecunoscut pastor dar niciodată nu am simțit că sunt inspirat să fac ceva. Atunci am fost foarte mișcat datorită mesajului biblic curat și simplu. Din acea zi, am început să frecventez serviciile divine la Biserica Manmin deși eram student la Abbey School. În inima mea am simțit că pastorul Lee ar putea fi tatăl meu spiritual și liderul meu și puteam să vorbesc cu el despre viața mea. După aceea, am început să studiez la școala biblică la Manmin. După graduarea acestui colegiu biblic, am început să lucrez aici la Biserica Manmin.
În ce an a fost aceasta?
În anul 1991 sau 1992. Niciodată nu m-am gândit să merg în Japonia, dar voiam să merg în afară. M-am rugat mult și m-am pregătit pentru a deveni misionar. Iar în anul 1993, Biserica Manmin avea nevoie de un misionar pentru a-l trimite în Japonia și așa am început lucrarea de misiune acolo.
Ați mai fost vreodată în Japonia înainte de a merge acolo în misiune?
Doar o dată. În vara anului 1993 știam un pastor din Tokyo care a închiriat un loc pentru studenți. El m-a invitat să vorbesc acolo. Așa că am vizitat Japonia pentru a vorbi într-o tabără de vară. Când am vizitat pentru prima dată această țară, m-am gândit că japonezii sunt oameni foarte puri și inocenți. Dar am fost șocat să văd o statuie la care copiii și adulții veneau, se plecau și se închinau. Pur și simplu, se închinau statuii. Când am văzut acest lucru, am simțit că au intr-adevăr nevoie de Evanghelie. Inima mea a început să ardă pentru acei oameni iar când am venit înapoi în Coreea am înțeles că Manmin trebuia să trimită pe cineva ca și misionar acolo. Și totul s-a potrivit perfect.
Și cum v-ați pregătit pentru excursia misionară? Ce ați făcut? Ați studiat unele tradiții și obiceiuri culturale?
Datorită bunului simț, trebuie să învățăm despre limba țării, despre cultura lor. Trebuie să ne pregătim pentru a ne putem adapta în țara unde mergem. Dar timpul dintre decizia mea de a merge acolo ca și misionar și ziua când am fost trimis acolo a fost foarte scurt. Așa că, nu am avut prea mult timp să mă pregătesc. Dar am avut credință și știm că asta e cel mai important. Cu credință poți face orice. Și credința înseamnă să faci ceva ce vine din nimic. Nu am auzit niciodată ca ceva să fie realizat din nimic până când l-am întâlnit pe pastorul Lee. Trebuia să îmi reconstruiesc credința.
Ați avut timp suficient să învățați limba japoneză înainte de a merge acolo?
Nu. Nu știam japoneză deloc. Eu nu știam nici măcar cum să spun „Bună dimineața”. Dar am putut experimenta credința. După șase luni am putut să predic în japoneză acolo. După nouă luni, pastorul nostru a organizat o cruciadă în Japonia iar eu am fost translatorul lui. Chiar și acum când ascult înregistrările unde eu am tradus – cred că am tradus foarte bine. Am studiat japoneza pentru 2 ore noaptea iar dimineața am mers și am evanghelizat oamenii și am vorbit cu ei despre Evanghelie. Uneori, simțeam că limba mea se mișcă pur și simplu. Eu cred că a fost lucrarea Duhului Sfânt. În prima mea zi nu știam decât două cuvinte: „Aleluia” și „Amin” și asta datorită limbajului universal. Dar în numai nouă luni am reușit să stăpânesc limba japoneză.
A fost înfricoșător când ați aterizat în Japonia, dat fiind faptul că erați singur?
Nu am simțit deloc frică atunci când am pășit pentru prima dată în Japonia. Am simțit că m-am întors acasă.
Mulți oameni cred că japonezii sunt oameni foarte perverși în ceea ce privește relațiile lor personale și intime. Este adevărat? Și dacă da, cum se poate promova creștinismul într-un astfel de mediu?
Este destul de adevărat. Mulți oameni spun că în Japonia este un fel de Sodoma și Gomora japoneze. Uneori ei fac lucruri care sunt dincolo de imaginația noastră. Deși mediul din Japonia este curat, bine organizat și se simte aerul de înaltă societate. La prima vedere, se simte cum creștinismul nu poate pur și simplu să așeze lucrurile în mediul Japoniei. Japonezii cred că orice poate fi Dumnezeu. Deci, se roagă la orice. De asemenea, mai cred că oamenii înșiși pot fi dumnezei. Cred că motivul pentru care japonezii nu acceptă creștinismul în viețile lor este pentru că simt că aceasta este religia țărilor străine. Creștinismul pentru ei are culoarea proprie.
Japonezii sunt mereu în căutare de Dumnezeu. Iar când Îl întâlnesc pe adevăratul Dumnezeu, atunci ei primesc și adevărata credință. Când am vizitat o bătrănă, am văzut în casa ei vreo șase statui de zei iar ea se ruga la ei în fiecare zi. Așa ca am hotărât să îi spun acesteia despre Dumnezeul meu. Și… i-am dat o cruce. Așa că ea a pus crucea în rând, lângă ceilalți zei, iar crucea a devenit al șaptelea dumnezeu al ei.
Mai târziu, m-a sunat și mi-a spus că s-a întâmplat ceva interesant. Când s-a rugat vechilor ei zei, rugăciunile ei nu erau niciodată îndeplinite dar când s-a rugat crucii, ea a primit un răspuns. Așa că, a spus ea, Isus are cea mai mare putere din rândul zeilor. Apoi, ea a început să vină la biserică și așa a ajuns să cunoască mai multe și a fost salvată. Sunt și mulți oameni în Japonia care au suferit de probleme mentale iar venind la Biserică au fost vindecați. Unii se roagă de asemenea, împreună cu pastorul Lee prin telefon sau Internet și primesc răspuns la rugăciunile lor. De asemenea, ascultând predici, inimile și mințile lor sunt schimbate. Deci, există un pic de renaștere spirituală în biserica din Japonia. Mulți vin, se roagă, primesc răspuns la rugăciuni iar apoi merg și spun aceasta familiilor și prietenilor lor. Există 14 ramuri ale Bisericii Manmin în Japonia. Și este foarte rar să avem parte de renaștere spirituală în Japonia.
Care este numărul mediu de persoane care frecventează biserica creștină din Japonia?
Este vorba de 30 sau 40 de persoane. Astfel de biserici pot să supraviețuiască în Japonia. Dar mai mult de jumătate din biserici au și mai puțini membri. Cred că există 7000 de biserici în Japonia iar mai mult de jumătate din ele au sub 30 de membri.
Ați experimentat orice fel de presiune din partea autorităților sau oamenilor datorită credinței?
Am simțit asta. Mulți japonezi nu știu ce este biserica de fapt. Și este destul de greu pentru japonezi să vină în biserică. Așa că L-am întrebat pe Dumnezeu cum ar trebui să predic Evanghelia. Ceea ce fac este să merg într-o anumită zonă și să fac ceea ce fac și ei – încercăm să facem lucruri diferite împreună. M-am gândit: „De obicei, oamenii vin la biserică, dar aici biserica trebuie să vină la oameni”. Așa am și făcut. De exemplu, avem o clasă unde studiem împreună florile iar o altă clasă unde învățăm limba engleză împreună, și așa mai departe. Avem câteva cluburi – există dans, muzică și Evanghelie. Acesta este locul unde avem atât creștini cât și necreștini și avem în acest mod șansa de a vorbi despre Dumnezeul nostru.
Aceasta este o decizie foarte înțeleaptă. În Rusia și Ucraina lipsesc asemenea atitudini. Odată, am luat cina cu evanghelistul Reinhard Bonnke iar el a spus: „Nu am văzut niciodată un pescar care să aibă o barcă pe care să fie scris: ‘Peștii să sară aici.’”
Cred că motivul principal pentru care este foarte greu pentru biserica japoneză să aibă parte de o adevărată trezire spirituală este faptul că ei nu merg afară. Oamenii ar putea veni dar nu se face nimic în această privință.
Faptul că sunteți o persoană din Asia face lucrurile mult mai ușoare din punct de vedere al misiunii în Japonia? Ar fi mai greu pentru un misionar european să slujească în Japonia?
Japonezii îi plac foarte mult pe europeni și americani. Dacă ești american sau european, ești foarte binevenit aici. Dar sunt mulți care spun că alte persoane din Asia nu se simt la fel de binevenite în Japonia. Când am venit pentru prima dată în Japonia, am simțit acest lucru. Dar după ce am învățat japoneză, Dumnezeu mi-a dat înțelepciune. Când m-am rugat pentru ei, aceștia erau vindecați, au văzut ce se întâmplă atunci când predic Evanghelia. Iar acum, după 17 ani de misiune, aceștia îmi calcă pe urme și mă respectă. Am auzit de mulți misionari din Asia care lucrau în Japonia și cu greu reușeau să cucerească inimile japonezilor.
Biserica Manmin vă ajută financiar? În unele țări, misionarii sunt adesea trimiși și li se spune: „du-te și fă ce vrei”.
Eu cred că sprijinul financiar este la fel de important ca și cel spiritual. Sprijinul și ajutorul venit din partea bisericii m-au ajutat foarte mult. Biserica Manmin oferă ajutor țărilor sărace dar aici în Japonia, supraviețuim mai mult lucrând cu propriile noastre mâini. Am auzit și am învățat de la pastorul meu. Când a construit această biserică, el a făcut totul prin credință. Când am început eu misiunea, financiar nu aveam mare lucru. Am făcut totul prin credință. Niciodată nu am răbdat de foame. Nu m-am confruntat cu dificultăți din punct de vedere financiar. Dumnezeu se îngrijea de mine în tot timpul. A fost un moment când nu am avut ce să mănânc și cu ce să îmi hrănesc familia dar o persoană, care nici nu era membru al bisericii de aici a venit și a spus: „Dumnezeu m-a trimis”. Această persoană mi-a dat aproximativ 200 de dolari. Nu credeam vreodată că voi primi acești bani. Am fost așa de recunoscător lui Dumnezeu încât am dat banii aceștia bisericii. Și din nou această persoană a venit și mi-a dat chiar mai mult și a spus: „Banii aceștia sunt doar pentru tine”. Iar aceasta este doar o mică experiență. Acum am nevoie de mai mulți bani pentru biserica unde slujesc dar Dumnezeu ajută mereu. Împreună cu lucrătorii mei, muncesc ca și voluntar pentru a ajuta societățile. Autoritățile din oraș mi-au recomandat să deschid o casă de binefacere. Avem nevoie de suma de 600 000 de dolari dar nu avem acești bani însă ne-au ajutat oameni care nu sunt creștini.
Sursa: www.christiantelegraph.com
Ionela Băloi, Echipa Știri Creștine
