Holly Ordway a fost o ateistă foarte bine educată care credea că Creştinismul era “o curiozitate istorică” sau “ o imperfecţiune a civilizaţiei moderne”, sau ambele. (Christian Post)
Ea a declarat către universitatea Biola “Oamenii deştepţi nu devin creştini.”
Totuşi viziunea ei a început să se schimbe la virsta de 31 de ani. Ea îşi descrie călătoria ei de la ateism la creştinism în recenta carte “Not God’s Type: A Rational Academic Finds a Radical Faith.” (un academic raţional găseşte o credinţă radicală).
În cartea sa ea scrie “nu este mai mare iluminare să te întilneşti cu Dumnezeu după ce toată viaţa ta la-i negat.” “Venirea la El a fost doar începutul. Eu pot spune ziua şi ora şi locul conversaţiei mele cu El, desi de atunci eu am inţeles că El mă cheamă la o nouă discuţie în fiecare zi.”
Ordway, profesoară de limbă şi literatură engleză la colegiul local din San Diego, nu a fost crescută într-un mediu religios. Ea niciodată nu a spus o rugăciune şi niciodată nu a fost la biserică. Expunerea ei la creştinism a fost minimă şi puţinele întilniri cu creştini a implicat televanghelişti sau predicatori care te condamnau mereu.
Într-un interviu către universitatea Biola unde ea îşi face studiile de master în Apologetica creştină, ea a spus “Religia îmi părea o istorie care oamenii o spuneau lor însuşi, şi nu aveau nici o dovadă.”
Pentru ea, Biblia era o colecţie de mituri şi istorii folclorice – fără o diferenţă dintre Biblie şi istoriie despre Zeus sau Cenuşăreasa.
Ea scrie “eram profesoare la colegiu –o persoană logică, intelectuală, raţională şi ateistă.”
Deşi nu ştia nimic despre creştinism, ea a început să facă glume pe seama creştinilor, să înjosească credinţa lor, inteligenţa şi caracterul lor.
Ordway scrie “ Era vessel să mă consider mai superior maselor superstiţioase, şi să fac comentarii de prost gust despre creştinism.”
Ea era convinsă că credinţa după definiţie este iraţională.
Invitaţiile Evanghelicilor “veniţi la Isus şă veţi primi viaţă veşnică” mi se părea “a crede ceva iraţional pentru o recompensă”.
Ea mai scrie “Eu credeam că ştiu exact ce este credinţa, şi deci refuzam să caut mai adînc. Sau imi era frică că este ceva mai mult decit eu aş putea accepta – dar eu nu doream să am de-aface cu acest lucru. Era mai uşor să citesc cărţi scrise de ateişti care scriau ce eu doream să aud – că EU eram mult mai deşteaptă şi mai intelectuală şi moral mai superioară decît simplii şi înşelaţii creştini.”
“Mi-am construit o fortăreaţă de ateism, sigură şi puternică contra oricărui atac al credinţei iraţionale. Şi trăiam în ea, singură.”
Ordway nu îl căuta pe Dumnezeu. Nu credea că El există. Dar ea a început să fie interesată în chestiile de credinţă.
Unul din motivele interesului ei, spune ea, a fost “viziunea ei naturalistică era înadecvată în explicarea naturii relativităţii într-un mod coerent: nu putea explica originea universului, la fel cum nici moralitatea nu putea oferi o explicaţie.”
“Pe de altă parte, viziunea teistă oferea explicaţii consistente şi puternice în acelaşi timp: oferea explicaţie convingătoare, raţional consistentă şi logică la tot ce viziunea naturalistă a oferit plus încă la tot ce nu a fost posibil de explicat.”
După o serie de discuţii cu un mentor şi fiind expusă la scriile autorilor ca J.P.Moreland şi William Lane Craig, Ordway a trecut de la negarea lui Dumnezeu la acceptarea Lui şi dedicarea vieţii sale lui Cristos.
Ea a aflat că declaraţia sf. Pavel “Creştinismul este bazat pe evenimente istorice demonstrate despre moartea lui Cristos şi învierea Sa, “că teologia şi filozofia ofereau răspunsuri reale” la toate întrebările ei şi nu erau rezultatul unei credinţe oarbe, şi că “istoria bisericii nu este conform imaginaţiei sale despre credinţa creştină – o ficţiune politică.”
Mindria ei intelectuală a fost zdrobită şi ea a fost uimită de bunătatea lui Dumnezeu cînd s-a văzut drept păcătoasă.
În 2007 fosta ateistă a scris pe blogul ei “Eu nu cred pentru că imi place idea şi vreau să fie adevărat. Eu nu “cred” pentru că cred că creştinismul are sens din punct de vedere intellectual ( deşi a fost nevoie de aceasta pentru clădirea credinţei mele). Eu nu aş spune că cred în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfint, sau că eu “cred” că am o relaţie personală cu El: Eu aş spune că eu ŞTIU că aceste lucruri sunt adevărate,”
Ea speră că cartea ei va ajuta creştinii – să fie mai familiari cu ideile că ateiştii cred dar nu înţeleg ce înseamnă să crezi în acele lucruri – în evanghelismul lor.
Oferind un sfat celor care vorbesc cu ateiştii ea a spus “ sincer, nu contează dacă ne plac creştinii sau nu; ce contează este “este aceasta adevărat?” Poate acest mod de apropiere nu este pentru toţi, dar a fost o uşă pentru mine.
Ea a declarat către Biola “Eu cred că elementul principal în ucenicizarea mea a fost concentrarea păstorilor mei asupra Crucii. Calea lui Isus este calea crucii. Este teribil de dureros să renunţi la păcatele tale şi la eu-l tău, să permiţi ca “vechea” ta fire să fie crucificată cu Isus … eu sunt foarte mulţumitoare păstorilor mei care ştiau cit de greu şi dureros poate fi această călătorie creştină. Apropo calea crucii este şi calea către viaţă şi pace.”
Ana Ciolan, echipa Ştiri Creştine
