Duminică, 1 august, la ora 18:00, vă aşteptăm în Sala Mare a primăriei din Beiuş. În închinare ne vor conduce…
Lună: iulie 2010
Pe data de 23 iulie, un tânăr a intrat într-un magazin de telefoane mobile din sudul Floridei, sperând că va…
Mii de baptiști din întreaga lume s-au adunat în această săptămână în Honolulu pentru al XX – lea Congres Mondial…
Natiunile Unite planuiesc sa inceapa retragerea soldatilor de mentinere a pacii din Republica Democratica Congo in termen de doua luni.…
Suntem familiari cu filtrele web împotriva saiturilor necuvincioase, dar iată că secularii au creat un astfel de filtru pentru a…
Secretarul general al Bisericii Unite din Jamaica și Insulele Cayman a fost ales pentru a sluji pe viitor ca și…
Un joc ideal pentru grupurile de adolescenţi şi tineri, dar şi pentru întreaga familie. El facilitează cunoaşterea membrilor grupului, într-un…
Avand vremuri dificile inainte pentru poporul Greciei, oficialii bisericii s-au intalnit la o adunare organizata de World Council of Churches.…
Am relatat in primavara despre prima initiativa legislativa cetateneasca demarata in Uniunea Europeana dupa adoptarea Tratatului de la Lisabona. Are…
Chiar si intr-o duminica obisnuita, este nevoie de curaj pentru ca membrii bisericii pastorului Mustapha sa se intalneasca. In calitate…
Compozitorul şi cântăreţul canadian Joel Augé tocmai şi-a lansat un nou album – “Invisible Things”. Artistul a debutat solo prin…
Sâmbătă, 31 Iulie 2010, Seară de Închinare cu Trupa DECEAN, Invitat Special: ALAN NEEL, USA, Clubul CFR, Str. Dobrogeanu Gherea…
Un studiu recent arată că majoritatea tinerilor sunt virgini, ceea ce contrazice constatărilor grupurilor de planificare a familei care susţin…
Luni cîţiva oameni înarmaţi au omorît doi fraţi creştini acuzaţi de blasfemie contra Islamului. (CBN) Fraţii Rashid Emmanuel (36 ani)…
Dacă ne uităm în jur, vedem o mulțime de tineri creștini care se aseamănă cu cafeaua decofeinizată. Miroase ca o cafea…
Un pastor de origine egipteană, al unei Biserici foarte mari, cheamă 100 000 de americani care cred în Biblie, să…
