Persoanele care intenţionează să participe la această campanie misionară în afara ţării, vor fi selectaţi în funcţie de anumite criterii şi cerinţe, printre care amintim:
– relaţie personală sănătoasă cu Dumnezeu;
– vârsta minimă 18 ani;
– botezat/ă într-o biserică evanghelică;
– bună relaţie cu familia şi biserica locală;
– disponibilitatea de lucru într-una din activităţile de misiune creştină (evanghelizarea, lucrarea cu copiii, vizitarea bolnavilor sau alte activităţi sociale etc.);
– capacitatea de a lucra în echipă;
– contribuiţia financiară personală;
– dorinţa de a sluji pe Dumnezeu în misiune.
Paşaportul este obligatoriu. Participanţii trebuie să se asigure că îl au cu cel puţin o lună înainte de plecare.
DETALIILE PROIECTELOR MTU vara 2010
Inscrierile pentru Proiectele MTU vara 2010 încep din data de 15 aprilie 2010 până în data de 1 august 2010.
Perioada de misiune pentru Ucraina cât și pentru Moldova este 16-31 august 2010.
Important! Misiunea este precedată de Conferința de pregătire, care va avea loc în perioada 13-15 august 2010. Locația va fi precizată la momentul potrivit.
Având în vedere zonele diferite de implicare, acestea au caracteristicile și nevoile lor specifice.
UCRAINA
Bugetul estimativ, necesar pentru o persoană este de aproximativ 125 Euro (include: transport de la conferința de pregătire la locul de misiune, transport pe câmpul de misiune, aport la mâncare, cheltuieli legate de materiale necesare lucrării şi cheltuieli aferente. Nu include transportul până la Conferința de pregătire).
Locuri disponibile: 80.
Cei care sunt interesaţi de participare pot solicita mai mult informații de la Daniel Bujeniță ( dani_buje@yahoo.com ,. tel 0723-054535, 0747-496355).
MOLDOVA
Bugetul estimativ, necesar pentru o persoană este de aproximativ 125 Euro (include: transport de la conferința de pregătire la locul de misiune, transport pe câmpul de misiune, aport la mâncare, cheltuieli legate de materiale necesare lucrării şi cheltuieli aferente. Nu include transportul până la Conferința de pregătire).
Locuri disponibile: 60.
Cei care sunt interesaţi de participare pot solicita mai mult informații de la Măcelar Liviu sau Beni Popa.
Formularul de inscriere si mai multe detalii gasiti pe site-ul www.mtu.ro

