În dimineaţa zilei de luni, Papa Benedict al XVI – lea s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Congo şi preşedintele Moldovei. Papa a discutat cu ambii şefi de stat despre prezenţa şi influenţa Bisericii Catolice în tările lor. (Catholic News Agency)
În timpul celor 13 minute de discuţii avute cu Denis Sassou N’guesso, preşedintele Republicii Congo, Pontiful a vorbit mai întâi despre iniţiativa ţării de a celebra cei 50 de ani de independenţă.
Apoi cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa de a întări relaţiile pozitive între Scaunul Sfânt şi Republica Congo şi au discutat mai mult despre influenţa Bisericii asupra oamenilor şi asupra dezvoltării sociale şi culturale din ţară. De asemenea, au discutat despre situaţia politică din regiune şi nevoia de eforturi umanitare pentru îngrijirea refugiaţilor care au fost mutaţi din locurile lor datorită conflictului teritorial.
Totodată, în dimineaţa aceleaşi zile, Papa Benedict s-a întâlnit cu Mihai Ghimpu, purtătorul de cuvânt al Parlamentului şi preşedintele Republicii Moldova.
În timpul discuţiilor cordiale, Papa şi-a expimat speranţa pe care o are pentru această ţară în rezolvarea dificultăţilor – un fost satelit soviet care este încă ocupat de forţele ruseşti. Papa speră că toate problemele vor fi rezolvate printr-un dialog pozitiv. De asemenea, Papa a apreciat faptul că între Biserică şi autorităţile din ţară există un dialog foarte bun.
După discuţia avută cu Papa Benedict, preşedintele Mihai Ghimpu s-a întâlnit apoi cu cardinalul Bertone, unde au discutat despre opiniile personale cu privire la relaţiile internaţionale curente ale ţării şi identitatea religioasă a Europei.

