DANIEL ZAFIRIS “Viaţa fără Dumnezeu este ca un meci de fotbal fără minge. Mi-am dăruit întreaga viaţă Lui, şi mă simt în siguranţă în mâinile Lui. Mă gândeam că acesta este drumul spre împlinire în viaţă – să am bani, să am faimă, să am succes, să am de toate şi să nu am nevoie de nimic altceva. Nu uita că eşti doar un om, eşti muritor. In multe dintre aceste meciuri am fost golgheter. Am avut o colegă care a murit. Pentru mine a fost ca o lovitură de trăsnet acel moment, când m-am întrebat: “Daca eu aş fi fost în locul acelei colege, unde m-aş fi dus? Atunci Dumnezeu a păşit afară din rama de pe perete şi a intrat în viaţa mea pentru totdeauna.“
In anul 1995 Cupa României la fotbal a fost câştigată de “Petrolul Ploieşti”. In acea vreme, Daniel Zafiris era jucător la “Petrolul Ploieşti. De asemenea, Zafiris a fost selecţionat pentru Echipa Naţională Universitară a României, care a participat la Campionatul Mondial Universitar din Anglia, 1991.
Daniel Zafiris L-a cunoscut pe Dumnezeu şi, prin puterea Lui, cunoscându-L pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, viaţa i-a fost schimbată. Daniel este căsătorit cu Dina şi au 3 copii: Ioana, Eliaş-Daniel şi Teodora.
Reporter: Daniel, tu eşti obişnuit să dai goluri, uneori ai mai şi primit goluri, ai jucat şi ca portar, dar ai învăţat în ultima vreme să umpli goluri, să umpli golurile din inima oamenilor. Există un gol cu forma lui Dumnezeu în sufletul fiecaruia dintre noi. Indiferent ce ar putea încerca oamenii: droguri, sex, putere, bogaţie… orice, nimic nu poate să le umple acest gol decât Dumnezeu. Cum era pe vremea când dădeai şi primeai goluri? Care sunt câteva succese din cariera ta fotbalistică?
Daniel Zafiris :
Inainte de a fi atacant, am fost portar, la juniori la Petrolul. De multe ori luam goluri, dar mă bucuram când reuşeam să i marchez, atunci canâd am devenit atacant. La juniori am ieşit pe locul 3 pe ţară, într-o finală mică, împotriva echipei FC Braşov şi am câştigat acel meci într-un final dramatic. In multe dintre meciurile jucate am marcat. In campionatul de juniori republicani am ieşit chiar golgheterul seriei în care jucam.
Reporter: Cum a fost în ’95, când “gazarii” de la Ploieşti au câştigat Cupa României?
Daniel Zafiris:
A fost ceva extraordinar. Nu ştiu dacă se pot exprima în cuvinte acele momente de pe teren şi din afara lui, dar a fost o bucurie enormă pentru că am câştigat unul dintre cele mai preţioase trofee ale ţării. Au fost nişte momente emoţionante – să ţii deasupra capului Cupa României şi să te bucuri împreună cu colegii tăi de această performanţă.
Din 1995 până astăzi (2005 – n.red.) nici o altă echipă din provincie nu a mai reuşit să câştige campionatul sau Cupa României. Chiar dacă mulţi nu ne dădeau nici o şansă, noi am câştigat Cupa în 1995.
Reporter: Cum crezi că te vei simţi atunci când vei sta în faţa lui Dumnezeu şi ţi se va pune pe cap “cununa neprihănirii”, pe care “ne-o va da în ziua aceea Domnul, Judecatorul cel drept?”
Daniel Zafiris:
Nu cred că există comparaţie între o cunună pe care astăzi o ai, dar care mâine se vestejeşte, şi cununa pe care Dumnezeu ne-o va da tuturor celor care L-am primit pe Cristos în viaţa noastră şi am trăit cu El. Cred că acea bucurie va fi o bucurie desăvârşită, pentru că va fi o bucurie veşnică, nu o bucurie de o zi sau două.
Reporter: Aşa este. Cum a fost în 1991 în Anglia, când, împreună cu echipa universitară naţională a României, ai participat la Campionatul Mondial Universitar de acolo?
Daniel Zafiris:
Şi atunci au fost nişte momente deosebite, pentru că Dumnezeu m-a ajutat să fiu selecţionat în acea echipă. Am fost singurul jucător care am jucat toate meciurile de la început până la sfârşit, fiind de fapt şi singurul jucător din Divizia B care a fost în lotul Echipei Naţionale Universitare a României. Toţi ceilalţi colegi ai mei erau din Divizia A. Pe timpul acela jucam la Politehnica Iaşi.
Acolo, în Anglia, am avut bucuria, dincolo de a juca la un campionat mondial, de a vorbi cu ceilalţi băieţi din echipa despre Domnul Isus Cristos – Singurul care le poate împlini viaţa. Au fost seri când stăteam împreună, ei mă întrebau, eu le explicam, le citeam din Biblie şi au fost momente binecuvântate, care cred că le-au rămas în inima.
Mă rog pentru cei care au auzit ceea ce le-am spus (unii dintre ei au devenit antrenori), ca Dumnezeu să-i ajute să înţeleagă faptul că viaţa fără Isus Cristos e ca un meci de fotbal fără minge, adică nu are sens.
Reporter: Imi place comparaţia – “Viaţa fără Dumnezeu este ca un meci de fotbal fără minge” – joci de unul singur şi cazi pe locul doi, mergi spre nicăieri, alergi spre niciunde. Cum a început această alergare a ta după Dumnezeu?
Daniel Zafiris:
De mic copil mi-am dorit să ajung un fotbalist cunoscut, şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să-mi împlinesc acest vis.
Când am mers prima dată cu tatăl meu pe stadion şi am văzut atâţia şi atâţia oameni care strigau, care aplaudau, care încurajau echipa FC Petrolul, atunci, în mintea mea, în sufletul meu de copil mi-am dorit mult să ajung şi eu un jucător faimos, deoarece mă gândeam că acesta este drumul spre împlinire în viaţa – să am bani, să am faimă, să am succes, să am de toate şi să nu am nevoie de nimic altceva.
Pentru mine Dumnezeu nu era decât o imagine pusă într-o ramă pe un perete. Apelam la El doar când aveam o “urgenţă“. Dar s-a întâmplat ceva în liceu, care pot spune că mi-a schimbat radical modul de a privi viaţa. Am avut o colega care, în urma unei complicaţii survenite dupa o operaţie, a murit. Pentru mine a fost ca o lovitura de trăsnet acel moment, când m-am întrebat: “Dacă eu aş fi fost în locul acelei colege, unde m-aş fi dus?”
Puteam să am eu toată faima şi toată bogăţia de pe pământul acesta, dar dacă mi-aş fi pierdut sufletul, cu ce m-aş fi ales? A fost un moment zguduitor în care mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu pot face nimic, pentru că Dumnezeu este singurul care poate da un sens vieţii, şi că viaţa de aici va continua dincolo în veşnicie, iar daca nu-L am pe Dumnezeu, nu am nimic.
Apoi am ajuns în Iasi, la echipa Politehnica Iaşi. Aici Dumnezeu mi-a arătat că mă iubeşte şi că a pregătit ceva mult mai de preţ decât o cunună trecătoare, a pregătit o cunună veşnică. Acest lucru mi l-a descoperit printr-un fotbalist creştin, născut din nou – numele lui este Adrian Ambrosie. El mi-a spus cum i-a schimbat Dumnezeu viaţa şi m-a încurajat să citesc Biblia, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu.
Am început să o citesc şi am descoperit un verset care pentru mine...
pentru ŞtiriCreştine.ro, de Ioan Ciobota.
