Potrivit raportului de ştiri ASSIST News Service, corespondent Michael Ireland – Oficialităţile eritreene au arestat în data de 9 mai 11 creştini, inclusiv femei şi copii, în capitala Asmara.
International Christian Concern (ICC) www.persecution.org – Pastorul Mesfin, pastorul Tekie, Isaac şi cei patru copii ai săi, şi patru femei au fost arestaţi în timp ce conduceau un serviciu de rugăciune într-o casă din Maitemenai, Asmara. Potrivit cu ICC, cei reţinuţi sunt membrii Bisericii Faith Church of Christ.
ICC spune că biserica a existat în Eritreea din anul 1950. A fost printre bisericile evanghelice care au fost interzise de către oficialii din Eritreea în anul 2002.
ICC explică faptul că Eritreea recunoaşte doar patru grupări religioase: Islamul, Biserica Ortodoxă din Eritreea, Biserica Romano – Catolică şi Biserica Luterană Evanghelică din Eritreea. Toate celelalte grupări religioase sunt considerate ilegale şi nu au voie nici măcar să conducă servicii religioase în case.
Conform ICC, Eritreea a închis până acum peste 3 000 de creştini pentru credinţa lor.
Creştinii deţinuţi sunt ţinuţi în condiţii inumane, în subteran, containere şi bărăci militare. Câţiva creştini au paralizat sau au orbit, iar alţii au murit în închisoare. Creştinii nu au fost duşi niciodată în faţa unei Curţi de judecată.
Vorbind pentru ICC, un binecunoscut creştin eritreean, care locuieşte în Statele Unite, a spus: “Persecuţia creştinilor din Eritreea merge din rău în mai rău. Numărul creştinilor care părăsesc ţara este în continuă creştere. Dacă nu ar fi ajutaţi de către Comunitatea Creştină Internaţională, situaţia lor ar fi şi mai grea.”
Managerul Regional al ICC pentru Africa, Jonathan Racho a spus: “Noi suntem extrem de înstritaţi să auzim despre închiderea ilegală a celor 11 creştini. Suntem îngrijoraţi pentru siguranţa lor, în special a copiilor. Cerem Eritreei să îi elibereze imediat pe aceşti 11 creştini şi pe ceilalţi 3000 care au fost reţinuţi pentru credinţa lor în Isus Hristos.”
Ionela Băloi, echipa ŞtiriCreştine.ro

Un comentariu
Nu este nimic nou in prigonirea crestinilor. Cea mai clara dovada sunt toti sfintii care au fost prigoniti. Pacat ca aceste prigoniri sunt si in prezent.