Alexa a venit într-o zi împreună cu mama ei la centru, dorind să facă o programare pentru întrerupere de sarcină.
Avea 16 ani, şi aflase cu puţin timp înainte că este însărcinată; conform ecografiei făcute cu câteva ore inante de a veni la noi, se pare că sarcină era de 14 săptămâni.
Avortul, ca soluţia cea mai ala “îndemână” de a scăpa de copil şi de implicaţiile adiacente, nu mai era legal. În consecinţă, nimeni nu mai voia să i-l facă. Pe feţele amândorura se citea disperarea, şi panica. Riscau cam mult să lase copilul. Mama, cu lacrimi în ochi, povestea: ”parcă se repetă istoria. Exact aşa s-a întâmplat acum 20 de ani cu soră mea.”
A rămas însărcinată şi, deoarece era prea tânără şi necăsătorită, a ales avortul. A făcut, însă, o hemoragie şi a murit….”acum Alexa e gravidă… vreau să facă avort. Nu vreau să fie povestită în sat; şi nici nu avem cu ce să creştem copilul”. “Dar”, i-am spus, “Alexa poate să moară făcând avort. Riscaţi prea mult”! – “Știu, dar asta e! Nu avem ce face; ce o să spună lumea despre faptul că e gravidă? Va vorbi tot satul despre ea! Alexa va fi percepută că o femeie uşoară, iar numele ei va fi târât în noroi. Plus că, financiar nu o ducem deloc bine: cu ce să îl creştem şi pe copil?”
Am rugat-o să încerce să privească lucrurile şi altfel.
“Să presupunem că este imposibil de făcut avortul. Cum ar merge lucrurile? Ce aţi încerca să faceţi?” Mama Alexei a şovăit puţin, după care a început să îşi facă un plan, despre cum ar putea cei doi tineri să se căsătorească, şi să îşi crească copilul… şi atunci lucrurile ar fi normale: două persoane care se căsătoresc şi au un copil.
Dintr-o dată, după ce au întors situaţia pe toate părţile, parcă nu i s-a mai părut aşa de catastrofală ideea că Alexa urma să aibă un copil.
Astfel că, a încăput să nu mai fie aşa de vehementă în hotărârea ei de a apela la avort. I-am vorbit apoi despre ce înseamnă acesta, ce consecinţe are, i-am vorbit depre Dumnezeu – singurul care dă viaţă şi are dreptul să o i-a, despre Cel ce poartă grijă noastră indiferent de situaţia financiară cu care ne confruntam…
Alexa voia să se căsătorească şi să păstreze copilul, însă, nu ea părea să aibă ultimul cuvânt. Era speriată, dar totuşi, nu părea de acord cu avortul… Au plecat, urmând să ia o hotărâre. După aproximativ o luna, au revenit. Alexa, împreună cu mamă ei, erau zâmbitoare şi pline de emoţii. I-am aruncat o privire mai atentă Alexei… avea burtică. Păstrase copilul!!!
Au povestit despre ce s-a întâmplat după ce au plecat de la noi, şi cum au hotărât să păstreze copilul. Alexa ne-a povestit despre hotărârea ei şi a prietenului ei de a se căsători, şi de a păstra sarcina. De asemenea, s-au ivit şi oportunităţi de a câştiga mai mulţi bani, astfel că vor avea cu ce să îşi crească copilul. I s-a făcut o ecografie , în urmă căreia Alexa a primit vestea că va avea o fetiţă.
Ne-am bucurat împreună cu ea, şi L-am lăudat pe Cel care a fost lângă ea în momentele acelea de cumpănă, oferindu-i ajutor în luarea deciziei, dăruindu-i curaj să înfrunte temerile care iniţial au copleşit-o.
Urmează să revină periodic pentru a-i fi urmărită sarcină de către medic, şi pentru a ne asigură că totul este în regulă.
A urmat o explozie de bucurie în Clinică Pro-Vita. A fost o zi de sărbătoare, o zi de aducere aminte pentru întreagă echipă, o zi în care am fost încurajaţi, am primit elan şi forţe proaspete să continuăm, să ducem mai departe mesajul dătător de Viaţă. Da, bătălia pentru viaţă merită să fie dată!
Autor: Fundatia “ProVita”, Cluj-Napoca
3 comentarii
foarte frumoasa si interesanta aceasta intamplare
Asa este uneori trebuie sa ascultam de parinti si de Dumnezeu.Din aceasta intamplare am invatat si eu ceva interesant si anume ca trebuie sa ma pastrez curata pana cand ma casatoresc.nu mi-am inceput inca viata sexuala si nici nu am de gand sa o incep inca.Ma incred in Domnul orice ar fi caci el este langa mine si el stie mai bine cand este momentul potrivit pt viata mea.Toate au timpul lor.Noi suntem in mana Lui Isus si el este cu noi tot timpul.Domnul sa va binecuvinteze si sa ramaneti tari langa El orice ar veni caci el este cu tine in stramtorare si in nevoi.
o chemare la rugaciune:
-Domnul sa miste inimile medicilor ginecologi, sa puna in ei o frica sfanta, ca acestia sa refuze sa mai faca avorturi.
-sangele copiilor nevinovati striga catre Dumnezeu impotriva tarii noastre ( de la revolutie incoace s-au facut aprox 17milioane de avorturi). Domnul sa ierte Romania.
-16 Mai e zi nationala de rugaciune si post, ca Dumnezeu sa ne ierte pe noi Romanii pt acest pacat.
va rog sa dati stirea asta la toti cunoscutii vostri.
Aveam 20 ani, cand m-am trezit intr-o situatie asemanatoare din pura intamplare – caci prietenul meu m-a pus intentionat intr-o asemenea situatie in care, chiar daca nu imi doream, nu am stiut sa spun ”NU!” si m-am lasat in voia curiozitatii. Ce a urmat, este absolut identic articolului. Ne-am casatorit, dar el tot timpul a insistat sa avortez si chiar s-a si ocupat de tot ce era necesar – chipurile era mai bine pentru mine (aveam si serviciu si eram si studenta), cand de fapt era doar INTERESUL sau … Si iarasi m-am lasat condusa de imprejurari, si nu am stiut sa spun un ”Nu!” hotarat, sa fiu categorica – nu am stiut 🙁 Ori tot ceea ce a urmat a fost sub acel stigmat, caci o data cu acea viata ce el o vroia sfarsita, a ucis si orice urma de sentiment ce l-as mai fi putut impartasi cu el. Casnicia a luat adevarata ei turnura – in interesul fiecaruia. Eu cu scoala si cu serviciul eram ocupata de la 6 AM la 22 noaptea cand ajungeam acasa de la cursuri. Chiar daca NU MA FARDAM, el gasea motive de gelozie, bea, etc. Viata a devenit un infern pe care nu stiam cum sa-l gestionez mai bine, pana-n momentul in care a vrut sa-mi toarne un pahar pe gat, fortandu-ma sa beau cu el. Dar, atuncea am devenit ferma si am spus in sfarsit ”NU!” Dar se pare ca era prea tarziu, caci in raspuns, un pumn s-a vanturat inaintea ochilor mei, iar eu evitand lovitura, acesta a nimerit zidul din-apoia mea producand o grimasa si mai hidoasa pe chipul lui. Am reusit sa ies pe usa ce era incuiata ca printr-o minune si nu m-am oprit din plans si din fuga pana in parcul alaturat in care mergeam totdeauna pe vremea cand eram prieteni… Dupa vre-o jumatate de ora in care m-am plimbat si m-am tot gandit, rugandu-ma la Dumnezeu sa-mi ajute, sa gasesc o solutie, mi s-au lovit privirea pe jos de niste ghinde. Am ales doua mai mici si cu ele pereche in pumnul meu m-am intors acasa, cu inima tare stransa! Cand am intrat pe usa nici n-am apucat sa respir, caci el, ca un taur a navalit spre mine, de pe scaunul unde bause in continuare. Atuncea m-am refugiat imediat in baie, unde cu greu am reusit sa trag zavorul usii pe care, bineinteles ca in furia sa oarba l-a smuls si cand a navalit inauntru, inapoia usii unde ma aflam doar atata am apucat sa spun: ”DOI!” (adica ”Noi, doi! O pereche!”) si am deschis pumnul inaintea ochilor lui ca sa vada unde am fost, si i-am spus ca am fost in acel parc. Daca ati vazut cum se opreste – dintr-o data – o furtuna, un vant napraznic, si un cer plin de nori incepe sa se destinda, va veti putea imagina ce s-a intamplat, cum dintr-o data a devenit inert si, incet, s-a retras, s-a dus sa bea in continuare. Atunci am indraznit sa vorbesc din nou si l-am rugat daca ar vrea mai bine sa se culce, si l-am tratat in continuare ca pe un copil bolnav … cum facusem in toti cei trei ani de cand ne casatorisem si avusesem avortul. M-am asigurat ca a intrat in pat, iar eu mi-am vazut mai departe de treburile casnice, pana tarziu, dupa miezul noptii … A doua zi urma sa o iau dela capat, sculat de dimineata, inainte de 6, serviciu, alergat (!) sa ajung in celalalt capat al Bucurestiului, ca sa nu intarzii la cursurile serale, la facultate unde in vremurile comuniste PREZENTA era obligatorie, pentru ca apoi sa ma intorc dupa acele ore in frig, tot prin frig, la 22 noaptea, acasa, intr-un apartament ceva mai caldut decat gerul de afara, doar cu apa rece, si vagi urme de gaz – trebuia sa urmaresti flacara de la aragaz sa nu se stinga, sa nu murim asficsiati. In acele vremuri nu aveai un preot cu care sa poti sa te sfatuiesti, iti era frica sa vorbesti, nu aveai cui si de ce sa te plangi. Trecusem deja printr-o incercare din care ii multumeam lui Dumnezeu ca am scapat cu viata! Sa faci un avort in acei ani era echivalent cu a te sinucide si ai baga in puscarie si pe toti cei din jurul tau. NU STUSEM DECAT SA TAC. Nu stiusem sa spun ”NU!” Dar cand a trebuit sa ma apuc si de baut, atunci am hotarat: NU! Si cu acel NU! mai luasem se pare inca o hotarare – sa intrerup si un legamant ce-l facusem FORTATA, in fata lui Dumnezeu, atunci cand m-am cununat. Restul – este doar ”un rest” de viata, chioara, pana cand am inteles ca NU exista UN DRUM DE MIJLOC ! Dar pentru aceasta, a trebuit chiar sa trec print-o moarte. Doar asa am inteles!Si tot asa, prin aceasta moarte, l-am aflat pe Iisus! Pace! Va doresc sa stiti INCA DE LA INCEPUT ”VALOAREA VIETII CE NE-A FOST DATA” 🙂 Va multumesc! Pace si dragoste in suflete, in viata, prin Iisus! FITI SIGURI/SIGURE de VALOAREA VIETII CE NE-A FOST DATA ATUNCI CAND NE-AM NASCUT !!! Nu o considerati altfel decat ca ceea ce este: Cel mai mare avut al vostru, de la Dumnezeu! Aveti deci grija cum si in ce directie va gestionati deci viata 🙂