Marius Oprea, coordonatorul Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, a declarat miercuri că peste 10.000 de persoane au fost executate în România, în timpul comunismului, de fosta Securitate, fără a fi judecate, pentru că s-ar fi opus regimului comunist.
Oprea a spus că la acest număr se adaugă 7.000 de oameni care au fost executaţi în baza unor condamnări la moarte şi încă 150.000 de oameni care au murit în detenţie în lagărele şi închisorile din România, arată Mediafax.
Cei peste 10.000 de opozanţi ai regimului erau arestaţi noaptea şi ucişi pentru a fi daţi drept exemplu apropiaţilor.
“In opinia mea, noi avem aici, în Romania, Katyn-ul nostru şi am pornit de la ideea că aceste victime, de care nu s-a ocupat nimeni până acum, cred că ar trebui să se întoarcă la familiile lor, să fie înhumate creştineşte. Pe de alta parte, cred că statul român trebuie să acorde compensaţii familiilor celor care au fost astfel ucişi pentru că exista traume care sunt nevindecate.
Dacă trăim într-o ţară ce a condamnat comunismul, atunci pe de o parte cei responsabili de aceste crime trebuie aduşi în faţa justiţiei, iar pe de altă parte familiile victimelor trebuie recompensate de către stat”, a firmat Oprea.
Cordonatorul Centrului pentru Investigarea Crimelor Comunismului a mai spus că în vară va desfăşura o campanie de investigare în judeţul Alba, încercând să descopere o groapă comună a unor partizani anticomunişti din grupul colonelului Dabija, precum şi o groapa comună în care zac osemintele unor deţinuţi executaţi în lagărul de muncă de la Vintişoara, în zona comunei Vîntu de Jos.
preluat de pe Ziare.com
