În ultima vreme s-a aprins o dezbatere susţinută referitoare la necesitatea orelor de religie, cu care am intrat in contact pe blogul lui Dan Voiculescu şi la care consider ca am o anumita datorie morală sa particip si eu. Apariţia acesteia în spaţiul public românesc nu este deloc neaşteptată dacă ţinem cont de paradigma culturală post-modernă care amprentează încă societăţile dezvoltate, provocând un proces social atât de răspândit încât numirea sa a devenit deja un clişeu, şi anume secularizarea.
Din păcate, această dezbatere produce în sânul societăţii o polarizare puternică în jurul a două curente fundamentale: creştinismul, ai cărui reprezentanţi se declară în favoarea orelor de religie, şi ateismul (sau agnosticismul), ai căror reprezentanţi critică vehement menţinerea orelor de religie în şcoli. Dată fiind această puternică polarizare a societăţii în jurul unui subiect atât de sensibil, este imperios necesar ca cei ce se implică în această dezbatere să o facă într-un mod responsabil, lăsând să predomine dezbaterea de idei şi nu spiritul unei critici neconstructive.
Pentru început, se cuvine să trecem în revistă principalele argumente a celor care doresc eliminarea orelor de religie din curriculum-ul şcolar. În primul rând se invocă faptul că religia nu ar fi o metodă obiectivă de cunoaştere şi, prin urmare, o materie cu totul non-ştiinţifică, ceea ce ar însemna că nu merită introdusă în programa şcolară. Un alt argument pe care se marjează poate cel mai mult se referă la derapajele bisericilor în latura lor instituţională. În fine, există un al treilea argument foarte frecvent care se bazează pe observaţia că statele profund religioase ar fi mult mai înapoiate economic decât statele ne-religioase.
Interesant este faptul că poziţia celor care se opun orelor de religie este extrem e fluctuantă, iar argumentele lor tind să fie mai mult argumente împotriva Bisericii ca instituţie decât a religiei în sine. În acest sens, e creează un fel de melanj tip new-age în care opozanţii orelor de religie iau tot ce e rau de la fiecare confesiune creştină în parte şi nu numai. Astfel, în discursul lor apar scandalurile de pedofilie ce zdruncină Bierica Catolică, fundamentalismul habotnic ce este des întâlnit în Biserica Ortodoxă, agresivitatea religii islamice etc. Din punct de vedere argumentativ, acest demers nu este nici onest şi nici logic, pentru că prezintă trunchiat anumite informaţii care sunt scoase din context. Aceasta este cea mai pură formă de maninpulare, chiar dacă, culmea, religia este acuzată de cele mai multe ori de acest procedeu. Bun, putem admite că uneori religia poate manipula, dar în această formă, argumentaţia agnostică şi atee nu face altceva decât să manipuleze. Să luăm pe rând argumentele:
- Religia ca materie şcolară
Faptul că religia nu este o materie ca toate celelalte este un fapt cât se poate de evident, dar acest lucru nu înseamnă că ea trebuie eliminată din programa şcolară, ci, mai de grabă, că forma de predare a religiei ar trebui reevaluată şi, probabil, uşor modificată.
Dar să revenim la argumentaţia pe care ne-am propus-o! Este cât se poate de evident faptul că observaţia ştiinţifică nu poate da o explicaţie exhaustivă asupra realităţii. De altfel, marii oameni de ştiinţă nu au considerat niciodată că ar fi aşa. Începând de la Descartes şi Newton, ştiinţele naturii sunt acele activităţi umane de sondare a realităţii care se bazează pe experimentul ştiinţific repetabil din care se poate deduce modul de funcţionare a materiei. Obiectul formal al ştiinţelor, şi prin urmare al cunoaşterii ştiinţifice, este lumea materială, chiar dacă atăzi avem de a face cu foarte multe forme ale materiei ce nu pot fi observabile cu ochiul liber.
Obiectul formal al religiei este plasat într-o cu totul altă dimensiune decât cea ştiinţifică, şi anume în sfera imaterialului. Prin urmare, religia sondează realitatea cu alte instrumente şi la un alt nivel, care nu poate fi sondat ştiinţific. De altfel, acei oameni de ştiinţă care pretind că-şi pot extinde sfera de sondare dincolo de lumea materială comit o eroare epitemologică şi devin ei înşişi neştiinţifici. Pentru formarea omului, religia, literatura, muzica sau pictura sunt la fel de importante precum matematica, fizica, chimia sau biologia. Prin urmare, religia nu trebuie predată în şcoli pentru este o metodă ştiinţifică de cunoaştere, ci pentru că, alături de celelalte discipline non-ştiinţifice, ea este indispensabila formarii umane, pentru că modelează partea nevăzută a omului. Datorită obiectului lor formal diferite, disciplinele sţtiinţifice şi cele non-ştiinţifice nu sunt contradictorii, ci complementare. Acest lucru nu este subliniat doar de teologi, ci şi de către mari oameni de ştiinţă precum Heisenberg sau Planck!
Prin urmare, studiul religiei este, în context şcolar, un act de cultură şi nu un proces de înregimentare într-o anumită tabără, iar acest act le-ar putea furniza viitorilor adulţi intrumentele necesare pentru a scruta realitatea în toată complexitatea ei şi nu doar la nivel ştiinţific.
- Instituţia Bisericii
Recentul scandal de pedofilie în care este angrenat Vaticanul nu face altceva decât să dea apă la moară celor ce susţin că studiul religiei este ilegitim datorită faptului că la nivel instituţional biserica dă greş. După cum am menţionat, cei care recurg la acest argument fac o listă cu ceea ce este rău în fiecare biserică creştină, crezând că astfel au construit un argument.
La nivel de logică formală, orice argument trebuie să aibă cel puţin două premize, una majoră şi una minoră, din care se deduce în mod direct o concluzie printr-un proces logic ce se numeşte inferenţă. Premnizele trebuie să fie adevărate, iar concluzia să decurgă în mod natural din acestea. Astfel, din punct de vedere logic, o enumerare a defectelor bisericii urmată de concluzia conform căreia religia nu trebuie studiată la şcoală nu este un argument. În primul rând pentru că premizele nu sunt legate între ele, iar religia ca disciplină şcolară şi instituţia bisericii nu sunt unul şi acelaşi subiect, or, într-un argument logic, subiectul concluziei şi subiectul premizei majore trebuie să fie identice.
Trecând discursul în sfera unei dezbateri de principii, putem să menţionăm că nu toţi preoţii sunt pedofili, la fel cum nu toţi medicii sunt criminali şi nu toţi profesorii incompetenţi. Astfel de generalizări sunt periculoase, pentru că subminează principiul raţional al unei dezbateri în favoarea unei abordări pătimaşe a suubiectului.
Vrând, nevrând, biserica ete singura instituţie care există neîntrerupt e 2000 de ani, iar acest lucru ar fi imposibil dacă ea ar fi exclusiv ala cum o descriu unele cercuri. Şi totuşi, Biserica este purtătoarea unui mesaj distinct de ea însăşi. Biserica nu se predică pe ea însăşi, ci îl predică pe Hristos. Prin urmare, instituţia Bisericii are două dimensiuni: una umană (a oamenilor care o compun) şi una spirituală (a mesajului pe care îl transmite). Imperfecţiunea emiţătorului nu presupune falistatea mesajului! Obiectul religiei ca materie de studiu în şcoli este mesajul în sine, şi nu emiţătorul care-l vehiculează.
3 Biserica şi dezvoltarea economică
La o primă vedere, dezbaterea asupra relaţiei dintre biserică şi dezvoltarea economică a unui stat pare a fi foarte recentă, dar nu este aşa. Sub alte forme ea a existat deja în antichitatea grecească, iar contextul modernităţii ea a fost propusă acum mai bine de un secol prin Max Weber, care era de părere că decalajele economice dintre Occident şi Orient s-ar datora religiei.
Conform teoriei lui Weber, dezvoltarea statelor occidentale se datorează eticii protestante, care a pus mai mult accent pe libertatea individuală (inclusiv aceea de a gândi sau citi Biblia), ceea ce a condus la creionarea capitalismului. Deşi această teorie nu poate fi acceptată fără rezerve, este, totuşi, destul de evident că protestantismul a recunoscut acum 500 de ani anumite aspecte pe care Bierica Catolică le-a recunoscut doar după Conciliul Vatican II iar Biserica Ortodoxă refuză, în mare parte, să le recunoască chiar şi astăzi.
Oricum, această teorie nu poate fi folosită nicidecum pentru a susţine eliminarea orelor de religie, întrucât dezvoltarea economică a ţărilor occidentale a fost puternic influenţată de religia creştină, în versiunea ei protestantă. Americanii sunt, şi astăzi, un popor extrem de credincios, însuşi Constituţia Statelor Unite ale Americii menţionându-l pe Dumnezeu în repetate rânduri. Anglia s-a dezvoltat, în aceeaşi măsură, ca o naţiune profund creştină, la fel ca şi Germania de altfel. Prin urmare religia creştină în sine a avut un rol foarte important în dezvoltarea economică a statelor, chiar dacă nu în varianta sa ortodoxă.
Pe de altă parte, toate confesiunile creştine in corpore au propus umanităţii un set de valori pe baza cărora s-au formulat drepturile omului şi anume: demnitatea fiecărui om în parte, libertatea interioară, dreptatea etc. Toate acestea sunt roadele creştinismului, chiar dacă vrem să recunoaştem sau nu.
Concluzii
Eliminarea orelor de religie ar fi un demers extrem de inoportun, datorită faptului că orele de religie sunt un act cultural care deschide orizonturi noi. Obiectul orelor e religie nu este credinţa în sine, căci aceasta este strâns legată de comunitatea eclezială, deci de spaţiul bisericii. La şcoală se propagă mesajul transmis de Hristos omenirii, un mesaj care, pe orice parte ar fi întors, nu este un mesaj negativ. Faptul că în România ar trebui predată religia creştină nu mi se pare un scandal. Cu toţii suntem născuţi „aici” şi „acum”, purtând o amprentă identitară din care creştinimul face parte. Acest lucru nu îneamnă că trebuie să desconsiderăm celelalte religii, dar, în aceeaşi măsură, nu trebuie să ne desconsiderăm nici pe noi ca europeni, români şi creştini prin negarea identităţii. Ca şi practică ritualică, religia rămâne mereu un demers pe care îl decide fiecare în parte, dar ca şi suport cultural, religia este un bagaj de care ar fi absurd să ne dispensăm!
Aş dori să-i provoc la această dezbatere pe toţi cititorii mei, cu o trimitere specială către următorii bloggeri: Bogdan Duca, Dan Caramidariu, Mihnea Georgescu, Dan Negru, Blue, Codrin Scutaru, Alexandru Marin, Lilick, Marius Zarnescu, Politeia, Dan Selaru, Deceneu, Roxana Iordache, Adrian Nastase, Codex politicus, Morar, Cristian Preda.
Pentru Stiri Crestine.ro, Dan Patrascu
Un comentariu
PRELIMINAR. Din start trebuie să precizez că atunci când văd numele lui Dan Voiculescu mă apucă o greaţă fizică. E omul care zice că nu a colaborat cu Securitatea, uitând că Intreprinderea de Comerţ Exterior Dunărea pe care a condus-o, era a Securităţii. Da, nu a colaborat cu Securitatea, a făcut parte din ea. A declarat că nu a colaborat cu Securitatea, dar a recunoscut în faţa evidenţei că a făcut-o totuşi, semnănduşi informările după cum se ştie cu numele de Felix. E un mincinos ordinar, o jogodie oportunistă care se strecoară cu partid cu tot în Parlament pe spatele PSD-ului, ca un purice pe spatele unui câine gras, plătindu-şi datoria cu prestaţiile trustului INTACT. Alăturarea numelui lui de ceva ce ţine de religie mi se pare o impietate.
===========================================
Trecând peste asta să trecem la discuţia despre religie în şcoli.
Trebuie să recunosc faptul că cel care a scris articolul de mai sus are talent într-ale comunicării, subtextul conţinut fiind foarte inteligent manipulat.
Se vorbeşte despre ideile lui lui Max Weber, se vorbeşte despre Conciliul Vatican II, despre religiozitatea poporului american (poporul care, într-un timp relativ scurt, a reuşit să construiască cea mai puternică ţară din lume, deci despre un popor care în timp a arpătat că valorile sale sunt cele corecte) pentru a se crea o aură de benefic, ideii de predare a religiei în şcoală. Se subînţelege că e vorba de România.
Ce nu se spune în acest articol este faptul că cei care predau religia în şcoli sunt de regulă preoţi ortodocşi, sub argumentaţia că românia e o ţară majoritar ortodoxă. Deci o confesiune e bună sau nu în funcţie de numărul de cedincioşi, prin extensie logică, această relige devine rea într-o ţară musulmană, sau unde hiduşii sunt majoritari. Şi astfel, iată-ne la Teoria Relativităţii adaptată religiei.
O fi ea, România, majoritar ortodoxă, dar aceasta nu înseamnă că este TOTAL creştin-ortodoxă. S-a recunoscut că România este aşa cum este, cu Adrealul încorporat şi datorită într-o mare măsuro Şcolii Ardelene, aceasta existănd doar datorieră Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică. Blajul fiind astfel un loc de unde ideea de românism şi-a tras seva.
Altfel azi probabil că vorbeam de un Ardeal independent, probabil cu capitala la Cluj sau Alba Iulia, atenţie, nu de un Ardeal inclus în Ungaria (dar, aici e o altă discuţie).
Cu o inocenţă care frizează fariseismul se discuta şi despre icoanele care ar trebui, sau nu, atârnate pe pereţi prin şcoli. Dacă cineva comentează ceva, este întrebat cu un zâmbet extrem de angelic, dacă are ceva cu Ortodoxia sau cu ideile ei.
Păi parcă era vorba de predarea religiei şi nu de prozelitism creştin ortodox. Atunci eu zic da.
În principiu, religia este bine a fi predată în şcoli, Religia ca fenomen in integrum, nu o anumită formă a ei.Deci da religiei, nu prozelitismului.
Într-o ţară care se pretinde modernă şi civilizată, singura formă de predare a religiei este una neutră, una unde toate religiile importante să fie prezentate egal, valorile şi percepţia diferitelor religii asupra lumii trebuiesc arătate şi explicitate cu tot ce implică ele.
Această materie ar trebui îi dea elevului o viziune clară, să poată hotărî singur dacă alege să fie un ateu sau un credincios, iar dacă decide că trebuie să fie un om credincios să îşi aleagă singur religia şi confesiunea prin care să îşi cultive relaţiile cu Divinitatea.
În articolul de mai sus se vorbeşte de religiozitatea poporului american, dar nu se precizează faptul că prin oameni religioşi în SUA nu se înţelege apartenenţa la un anumit rit sau religie. Oamenii religioşi pot fi evrei musulmani, creştini, budişti, hindişi; creştinii pot fi catolici, ortodocşi, baptişti, penticostali, anglicani, evanghelişti etc. TOŢI la un loc formează categoria oamenilor religioşi. Acolo nici o biserică nu face paradă de majoritarismul său şi nici nu încearcă să impună statului o anumită conduită.
Materia Religie ar trebui să prezinte nu doar valorile şi părţile pozitive ale religiilor. Ar trebui arătate şi efectele extrem de negative la care duce extremismul religios, sub diferitele sale forme. Să ne amintim Inchiziţia, să ne amintin războaiele religioase, să ne amintin cruciadele, să ne amintim că legarea identitară a unei naţiuni de o religie poate genera situaţii ca cea Irlanda de Nord, extremismul religios poate da indivizi ca BinLaden sau cei asemenea li care în numele religiei ucid.
Religia predată de un preot, idiferent deconfesiunea căreia îi aparţine, se numeşte prozelitism.
Dacă se doreşte ca pentru copii credicioşilor unei biserici să se facă unele desluşiri a înţelesurilor, aceasta trebuie făcută în cadrul bisericii respective, să zicem un fel de şcoală de duminică organizată de biserica respectivă.
__________
Legat cumva de acest subiect, cred că mai trebuie să spun ceva.
În Ardeal încă există multe biserici luate de comunişti de la greco-catolici care acum servesc ca lăcaşuri de cult pentru ortodocşi.
Treuie să spun că o astfel de clădire dacă e ortodoxă, are forma navei un pătrat, iar dacă e catolică are forma navei un dreptunghi.
Mulţi preoţi care cunosc sau nu acest detaliu, recurg la un şiretlic.
Nu ştiu cum, în mintea unora s-a înşurubat ideea că o biserică dacă are multe turnuri e ortodoxă motiv pentru care încarcă respectiva construcţie cu turnuri şi turnuleţe. Asta face ca structura de rezistenţă, uneori şi aşa şubredă, a constrcţiei să fie supraîncărcată. Nici nu mai spun despre armonia estetică a construcţiei care e cel puţin dezechilibrată vizual.
Tot de dracul ascunderii originii catolice a unor biserici, unii preoţi cu idei se apucă să rupă pur şi simplu pereţii şi să construiască tot felul de aripoare.
Aici am o explixcaţie. Forma dreptunghiulară a nevi bisericilor catolice e cunoscută în cadrul unei anumite categorii ca fiind formă de navă (Arca lui Noe), iar cea pătrată, ortodoxă, e numită formă de cruce. De aici şi până la interpretarea termenului nu mai e decât un pas.
Dar nimeni nu se gândeşte că rupănd poereţii, pur şi simplu rezistenţa e făcută praf, chiar dacă se construieşte o nouă centură să zicem, sau noua construcţie se leagă prin buloane sau mai ştiu eu ce le dă prin cap “meşterilor”, de construcţia veche nu se rezolvă numic. Vechea cuonstrucţie s-a “aşezat” în timp, deci s-a scufundat puţin tasând terenul de fundare. Noua construcţie va face la fel. Deci forţele care apar nu sunt orizontale ci verticale, motiv pentru care, nu sunt contracarate de centuri şi legări cu diferite metode. Rezulatul? În cazuri uşoare, crăpături în pereţi, în cazuri grave, ruinarea parţială sau totală a construcţiei. Şi asta doar de dragul mascării originii construcţiei. Ca exemplu o biserică ce a fost modificată astfel, poza de pe linc unde se vede un durn goresc făcut desupra Sf.Altar. Are după cum se vede un turn nou, în plan îndepărtat. Mai scund decât turnul principal, cel al clopotniţei, se poate vedea faptul că este mai gros (scuzaţi termenul) şi are forma octogonală. În realitate este şi mai inestetic decât se vede în fotografie, greutatea lui descărcând penişte pereţi care au o fundaţie concepută doar pentru a-i ţine pe ei, nu şi încă vreai câteva tone suplimentare.
http://i248.photobucket.com/albums/gg163/spyccs/P1060297.jpg
O altă categorie de fapte pe care vreau să le aduc în atenţie este aceea a satelor unde încă, după 20 de ani, nu s-a rezolvat problema retrocedării lăcaşurilor de cult, unde există să zcem două biserici, una său ambele aparţinând înainte interzicerea Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică acesteia.
Se spune că nu se retrocedează deoarece nu mai există credincioşi.
Pentru a nu se putea dovedi faptul că acest lucru nu e adevărat se recurge la o mică stratagemă:
Pe de o parte li se repetă obsesiv credincioşilor nişte chestii:
– Dumnezeu e doar unul, aşa că nu are importanţă unde te rogi.
– Tot mai des auzim că poporul român s-a născut creştin ortodox, iar în fraza următoare se spune că românii sunt creştini ortodocşi de două mii de ani, ca şi cum dacii erau români ortodocşi, uitând că încă nici Creştinismul ca religie nu exista în anul 10dC, darmite aripa lui secesionistă numită Ortodoxă. Înţelesul cuvântului “ortodox” e una când vobim de Biserica Ortodoxă Română, de biserica Ortodoxă rusă etc şi altul când vorbim de ortodox ca principiu. Vorbim şi de evrei ortodoxi şi de musulmani ortodoxi, dar asta nu inseamnă că sunt fraţi de credinţă cu cei din BOR.
În unele localităţi vedem că se mai întâmplă ceva.
Să presupunem că moare un greco-catolic. Acesta înainte de 89 s-a dus la o biserică unde a fost şi botezat. El sau familia lui a contribuit cu fonduri la construirea respectivei biserici. După 89, la reintrarea Bisericii Greco-catolice în legalitate, în satul respectiv să zicem că făcea slujbe la Căminul Cultural, iar omul nostru s-a dus acolo deoarece el a crezut că acolo îi e locul. entru această “crimă” preotul refuză categoric să se tragă clopotele, lucru considerat de credincioş extrem de important.
– De asemenea vedem ste unde acea trâmbiţată alternaţă propusă se BOR s-a dovedit a fi înţeleasă complet aiurea. Deşi ăn satul respectiv funcţionează un singur reot, slujba se face alternativ arcă acelaşi preot şi aceiaşi credincioşi fac slujbă într-o duminică la una, în cealaltă la alta. Alternativ, una rămâne sub lacăt. E şi asta o alternanţă, nu? Prin unele sate Greco-catolicii nau reuşit să cunstriască vreo capelă sau încă mai folosesc construcţii oferite de credincioşi . Total improprii activităţii respective. Prin toleranţă interconfesională se înţelege probabil faptul că greco-catolicii nu mai sunt arestaţi ca în vremerile bune a coaborării extrem de fructoase dintre BOR, PCR(ori PRM) şi Securitate. Îmi amintesc preoţi care binecuvântau conducera statului comunist român, preoţi care după ce ascultau ce spuneau oamenii la spvedit întocmeau rapoarte către securitate, preoţi care încă mai sunt în funcţie.
Ei bine, revenind la religia în scoli, întreb şi eu ca ciudatul:
După cum am mai spus, religia în multe şcoli e predată de un preot şi e învăţată după cărţi care provin de la una sau alta dintre biserici, unii in cei ortodocşi făcâd slujbe în bisericile încă afând statutul de furate: este normal ca un preot care face nenorocirile pe care le-am descris mai sus (şi multe altele, dar n-am chef să scriu aici o carte), să predea religia într-o şcoală unde nu toţi copii sunt creştini ortodoxi? Este normal ca un om să vorbească de toleranţă interconfesională, de bună înţelegere, de alte valori cu care se împăunează, de vreme ce el însuşi face parte din clerul unei biserici care dovedeşte faptic că pentru ea aceste cuvinte sunt doar chestii de paradă?
Eu cred că nu. Acel om nu poate face decât un singur lucru: Prozelitism.
Să ne mai amintim oare şi povestea înfiinţării unei noi mitropolii ortodoxe, doar pentru ca cel dorit de Patriarh şi de Sf.Sinod să îşi aibă şi el loculşorul lui călduţ, pentru noua mitropolia e fost înscăunat un individ prn numire nu prin alegere cum prevăd regulile interne ale BOR? Probabil e normal să-l fi vrut, oamenii au fost colegi într-ale colabărării cu Securitatea.
Poate acesta e şi motivul pentru care Felix se ocupă de problemă în felul său: Consideră că înainte de 89 a fost coleg cu Multpreasfinţitul Patriarh Daniel şi cu ceilaţi BORboşi din Sf.Sinod pe reverenda cărora încă se mai văd urmele epoleţilor albaştrii.