Imaginaţi-vă că sunteţi jumătatea unui cuplu, aşteptând primul dvs. copil într-o ţară săracă, cu o populaţie rapid crescătoare. Faceţi parte din noua clasă de mijloc, veniturile dvs. cresc şi vreţi o familie mică. Normele tradiţionale însă au o mare influienţă în jurul dvs., în special în ceea ce priveşte preferarea fiilor mai degrabă decât a fiicelor. Poate că o muncă fizică grea este încă necesară pentru familie pentru a-şi asigura traiul. Poate doar fiii pot moşteni pământul. Poate că o fiică ar urma să se unească cu altă familie prin căsătorie şi dvs. vreţi să aveţi pe cineva care să vă aibă în grijă când sunteţi batrân(ă). Poate că ea are nevoie de zestre.
Acum imaginaţi-vă că aţi fost la un test cu ultrasunete; costă 12 dolari, însă v-o puteţi permite. Testul spune că copilul nenăscut este o fetiţă. Dvs. înşivă aţi prefera un băiat; restul familiei dvs. cere vociferând unul. Niciodată nu aţi visa să ucideţi o fetiţă, aşa cum se face prin sate. Însă un avort pare ceva diferit. Ce veţi face?
Pentru aceia care se opun avortului, asta înseamnă ucidere în masă. Pentru aceia ca şi cei din acest ziar, care cred că avortul ar trebui să fie “sigur, legal şi rar” (ca să folosim fraza lui Bill Clinton), depinde mult de circumstanţe, însă consecinţa cumulativă pentru societăţi a acestor acţiuni individuale este catastrofică. Numai China se evidenţiază prin faptul că are atâţia tineri necăsătoriţi – “ramuri neroditoare”, după cum sunt numiţi – cât întreaga populaţie de tineri din America. În orice ţară tinerii fără rădăcini crează probleme; în societăţile asiatice, în care căsătoria şi copiii sunt căile recunoscute înspre societate, bărbaţii necăsătoriţi sunt ca si nişte oameni în afara legii. Ratele crimei, traficul de mirese, violenţa sexuală, chiar şi ratele sinuciderii la femei sunt în creştere şi vor creşte şi mai mult în măsura în care generaţiile deformate vor ajunge la maturitate.
Nu e nicio exagerare ca acest lucru să fie numit genocid. Femei lipsesc cu milioanele – avortate, ucise, neglijate până la moarte. În 1990 un economist indian, Amartya Sen, a evaluat numărul la 100 de milioane; cifra este mai mare acum. Fărâma de mângâiere este că unele ţări pot atenua durerea, şi Coreea de Sud a dovedit că cel mai rău lucru poate fi evitat. Altele au nevoie sa înveţe din aceasta dacă vor să oprească masacrul.
Lipsa şi moartea micilor surori
Majoritatea oamenilor ştiu că China şi India de nord au un număr nenatural de mare de băieţi. Puţini însă realizează cât de gravă este problema, sau că aceasta este în creştere. În China disproporţia dintre sexe era de 108 băieţi la 100 de fete pentru generaţia născută spre sfârşitul anilor 1980; pentru generaţia începutului anilor 2000 era de 124 la 100. În câteva provincii chinezeşti raportul este unul fără precedent, de 130 la 100. Distrugerea este cea mai gravă în China, însă s-a răspândit mult dincolo de ea. Alte ţări din Asia de Est, incluzând Taiwan şi Singapore, statele mai înainte comuniste din Balcanii de vest şi din Caucaz, sau chiar secţiuni din populaţia Americii (americani de origine chineză sau japoneză, de exemplu), toate acestea au o rată distorsionată a sexelor. Genocidul există pe aproape fiecare continent. Îi afectează şi pe bogaţi şi pe săraci, pe cei educaţi cât şi pe cei needucaţi; pe hiduşi, musulmani, confucieni sau creştini în egală măsură.
Bogăţia nu il opreşte. Taiwan şi Singapore au economii deschise şi bogate. În China şi în India, ariile cu cel mai rau raport între sexe sunt cele mai bogate şi cele mai educate. Şi politica singurului copil în China poate fi doar parte din problemă, dat fiind faptul că aşa de multe ţări sunt afectate.
De fapt, distrugerea fetiţelor este produsul a trei forţe: preferinţa străveche pentru fii, dorinţa modernă pentru familii mai mici şi testul cu ultrasunete şi alte tehnologii care indentifică sexul fetusului. În societăţi în care patru sau şase copii erau ceva obişnuit, un băiat ar fi fost aproape cu siguranţă printre aceştia; preferinţa fiilor nu era necesar să existe în dauna fiicelor. Acum însă cuplurile vor doi copii – sau, ca în China, le este permis să aibă doar unul – deci acestea vor sacrifica fiicele nenăscute în goana lor după un fiu. De aceea, raportul dintre sexe este cel mai distorsionat în părţile moderne, deschise ale Chinei şi Indiei. De asemenea, de aceea raporturile sunt mai mari după primul copil: părinţii s-ar putea să accepte o fată prima dată, însă vor face orice pentru a se asigura că următorul lor copil – şi probabil şi ultimul – va fi băiat. Raportul băieţi-fete este în anumite locuri peste 200 pentru al treilea copil.
Cum să oprim ca jumătate din cer să se prăbuşească
Fetiţele sunt aşadar victime ale unei combinaţii maligne dintre un prejudiciu străvechi şi nişte preferinţe moderne pentru familii mici. Doar o ţară a reuşit să schimbe acest model. În anii 1990 Coreea de Sud avea un raport între sexe aproape la fel de dezechilibrat ca şi cel al Chinei. Acum se îndreaptă spre normalitate. Nu a realizat acest lucru în mod deliberat, ci pentru că s-a schimbat cultura. Educaţia femeilor, procesele anti-discriminare şi curentul egalităţii în drepturi au făcut ca preferinţa fiilor să apară de modă veche şi nenecesară. Forţele modernităţii au exacerbat la început prejudecata iar apoi au învins-o.
Aceasta însă s-a întâmplat pe când Coreea de Sud era bogată. Dacă China sau India – cu salarii de o pătrime şi respectiv o zecime din cele coreene – aşteaptă până când devin la fel de bogate, multe generaţii vor trece. Pentru a grăbi schimbarea, ele trebuie să iniţieze acţiuni care oricum sunt în propriul lor interes. E absolut evident că China ar trebui să se descotorosească de politica singurului copil. Conducătorii ţării se vor împotrivi acestui lucru, deoarece se tem de creşterea populaţiei; de asemenea, aceştia resping grija vestică pentru drepturile umului. Limita de un copil nu mai este însă necesară pentru a reduce fertilitatea (asta dacă a fost vreodată necesară: alte ţări est-asiatice au redus presiunea asupra populaţiei la fel de mult ca şi China). Plus că această limită distorsionează masiv raportul între sexe în ţară, cu rezultate devastatoare. Preşedintele Hu Jintao spune că a creea o societate armonioasă reprezintă principiul său călăuzitor; acest lucru nu poate fi dus la îndeplinire atâta vreme cât o linie politică perverteşte viaţa de familie atât de profund.
De asemenea, toate ţările trebuie să facă să crească valoarea fetelor. Acestea ar trebui să încurajeze educaţia femeilor, să desfiinţeze legile şi obiceiurile care împiedică fiicele să moştenească proprietatea, să facă exemple din spitalele şi clinicile cu un raport imposibil al sexelor, să antreneze femeile în viaţa publică – folosind totul, de la prezentatoarele de televiziune până la femeile poliţiste de circulaţie. Mao Zedong a spus „femeile sprijină jumătate din cer”. Lumea trebuie să facă mai mult pentru a preveni genocidul care va duce la prăbuşirea cerului.
4 martie 2010, din The Economist, ediţia tipărită
Articolul în limba engleză îl găsiți aici.
de Mian Ridge
Articolul în limba engleză îl găsiți aici.
