„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică…
Nimic nu-i desparte în trup sau spirit…
Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt….
Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”
Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.
Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei este “tovărăşia”, “camaraderia”. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane.
Apoi, aceasta este “pilonul de bază al societăţii”. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru “reproducere”. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi “pentru plăcerea noastră”. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea “o soluţie împotriva păcatelor sexuale”. Pavel scriindu-le corintenilor, oferă următorul îndemn:„este mai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.
Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.
Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este “despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu” şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci “a celuilalt”, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.
De aici, nevoia acută de “sfinţenie personală”. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până la moarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.
Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.
Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.
Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.
– Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!
– Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!
(Cant. Cant. 1:15, 16)
Marius Zărnescu, echipa ŞtiriCreştine.ro
