
Am deschis cartea Mihaelei Gheorghe aşa cum deschid oricare altă carte. Cu anticipare şi cu dorinţa de a afla poate mai multe decât ştiusem până atunci. Sau poate nu pentru a afla, ci pentru a cunoaşte viaţa, în toate aspectele ei – cu bucurii, cu întristări, cu urcuşuri şi coborâşuri, aşa cum este, de fapt, viaţa.
M-am întrebat ce înseamnă Regăsirea Evei. Titlul îmi părea sugestiv, cu „sonoritate”. Am parcurs primele pagini interesată să cunosc personajul principal al cărţii. A intrat în scenă puţin mai târziu. Atunci am făcut cunoştinţă cu Eva … cu femeia … în toată complexitatea alcătuirii ei ca om.
Nu vreau să spun cuvinte mari. Cititorul va trebui să citească şi să ajungă la propriile concluzii. Ceea ce vreau să spun în prefaţa acestei cărţi, este că, în multe aspecte, m-am identificat şi eu, ca femeie, cu personajul romanului. Şi cred că fiecare femeie, la un moment dat, va recunoaşte în Eva ceva din propria viaţă. Din propriile trăiri, din propriile căutări.
Viaţa Evei n-a fost una uşoară. Crescând într-un cămin frământat de certuri şi abuzuri, eşuând în încercarea de a se ridica (sau coborî) la nivelul standardelor părinteşti, Eva luptă pentru a se scutura de teribilul jug ce o apasă din ce în ce mai greu. Ajunsă la anii adolescenţei, Eva cea complexată, cea marginalizată şi neînţeleasă, se trezeşte la viaţă. Atunci descoperă că Cineva o iubeşte. Că Cineva o cheamă… „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!” Cuvinte ce cad ca o ploaie răcoroasă de vară pe sufletul ei secătuit. Din acea clipă, Eva porneşte pe un drum nou, începe o viaţă nouă. E drept, nu lipsită de coborâşuri, de frământări, de temeri, însă mereu sub privirea blândă şi iubitoare a Mirelui ei ceresc, a Prinţului pe care-l descoperise în paginile Cărţii sfinte.
Regăsirea Evei este o poveste de viaţă. Povestea fiecărei femei. Poate nu identică cu a ta, dragă cititoare, însă asemănătoare în multe dintre trăirile descrise de autoare. Citeşte-o cu inima deschisă şi întreabă-te dacă ai răspuns vreodată chemării Mirelui tău. Dacă da, îţi doresc drum bun mână în mână cu iubitul inimii tale. Dacă nu, mă rog ca povestea Evei să-ţi vorbească şi să înţelegi că eşti iubită şi aşteptată de singurul care poate umple golul din sufletul tău – Isus Hristos.

Recenzată de Cristina Giurgiu, Radio Vocea Evagheliei Sibiu.

3 comentarii
romanul REGASIREA EVEI cat si celelalte doua carti, IN UMBRA RUINELOR si CALATORIE IN TREI pot fi gasite la Editura Cetate Deva , in Bucuresti la Radio vocea evangheliei si in Roma, la Bis Sf treime.
PARTICIPANTELE LA CONFERINTA FEMEILOR CRESTINE DE LA SOVATA VOR PUTEA PROCURA ROMANUL REGASIREA EVEI DE LA STANDUL DE CARTE CE VA FI ORGANIZAT .
PARTICIPANTELE LA CONFERINTA FEMEILOR CRESTINE DE LA SOVATA VOR PUTEA PROCURA ROMANUL REGASIREA EVEI DE LA STANDUL DE CARTE CE VA FI ORGANIZAT .